EXCLUSIV | Rectorul Universității Babeș-Bolyai, despre „molima” imposturii și a plagiatelor: „Nu este drept ca oamenii de știință onești și valoroși să poarte stigmatul suspiciunii academice generalizate”
Rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB), Daniel David, spune într-un interviu pentru Gândul că stigmatul suspiciunii academice generalizate asupra României în cazul plagiatelor – după cazuri concrete, adesea cu notorietate publică, prost manageriate – îi atinge și pe oamenii de știință onești, dedicați muncii și cauzei lor.
Trăim vremuri complicate, când ”mulți fac prostii”, iar prea mulți alții le tolerează, adesea prin tăcere, mai spune profesorul universitar doctor Daniel David.
Rectorul UBB susține că dacă multe ”personalități” publice ar înțelege că doctoratul nu este o încununare a carierei proprii, nu ar mai vâna titlul de doctor, ci l-ar lăsa celor pentru care acesta este cu adevărat relevant, dincolo de beneficii financiare sau de imagine.
„Suspiciunea generalizată vine din cazuri concrete, adesea cu notorietate publică, prost manageriate”
Reporter: Există o scrisoarea deschisă adresată mediului universitar românesc de către profesori și cercetători de la universități și institute de specialitate din America de Nord și Europa Occidentală în ceea ce privește problema plagiatului. Cu alte cuvinte, mediul academic internațional stă cu ochii pe România. Cum ne-am dobândit reputația de țară în care plagiatul a devenit, din nefericire, o pată mare și gravă pe tot ce înseamnă învățământ și cercetare?
Rectorul Daniel David: Prin ceea ce am făcut din punct de vedere al eticii academice, prin modul în care am reflectat public ceea ce am făcut și mai ales prin modul în care am abordat concret problemele de etică academică odată identificate.
Nu este drept ca oamenii de știință onești și valoroși din țară – și sunt mulți – să poarte stigmatul suspiciunii academice generalizate asupra României. Iar suspiciunea generalizată vine din cazuri concrete, adesea cu notorietate publică, prost manageriate.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a publicat un punct de vedere în care își prezintă îngrijorarea față de implicarea politicului în etica academică. Cum s-a ajuns aici și cum s-a format acest lanț al slăbiciunilor în care învățământul, etica și educația sunt prinse la mijloc?
UBB rămâne un for de încredere pentru oameni și societate în aceste vremuri complicate, când mulți fac prostii, iar prea mulți alții le tolerează, adesea prin tăcere. Multe lucruri bune se pot face prin forțele proprii, chiar când legile nu sunt așa cum le dorim. Asta nu înseamnă că, în paralel, nu trebuie să luptăm să facem legile așa cum trebuie să fie.
Cum combatem totuși problema plagiatelor, un subiect despre care s-a vorbit și se vorbește mult în România ultimilor ani? Cum scăpăm de impostura și plagiatura din țara noastră? Există leac pentru așa ceva?
Prin educație pentru dezvoltare profesională, asumând integritatea academică, atât ca valoare profesională personală, cât și ca parte a culturii organizaționale, prin educație pentru prevenția fraudei academice și prin mecanisme simple și transparente pentru standardizare, monitorizare, control și decizie sau sancționare.
„Absolventul de doctorat nu are o încununare a carierei proprii”
„Doctoratul nu este făcut ca să înainteze cineva într-o carieră sau într-o poziție, doctorat primește cineva care a adus o contribuție importantă într-un anumit domeniu, este declarația pe care a făcut-o, într-un interviu pentru Gândul, Mihai Netea, medic și cercetător olandez de origine română. Ce înseamnă pentru profesorul și pentru rectorul Daniel David lucrarea de doctorat și cum a ajuns să fie un fel de bau-bau?
Aș adăuga la ce a spus Mihai – ne știm bine – că absolventul de doctorat nu are o încununare a carierei proprii – excepție fiind, poate, uneori, doctoratul profesional -, ci, în zona științifică, este un debutant în cercetare, ”early stage researcher” sau ”young researcher”.
Cred că dacă multe „personalități” publice ar înțelege acest lucru, și-ar vedea de treabă și nu ar vâna titlul de doctor, ci l-ar lăsa tinerilor – dar nu vârsta este referința -, care chiar doresc să aibă o carieră academică sau profesională în care acest titlu este cu adevărat relevant, dincolo de diverse beneficii financiare sau de imagine ori oportunitate.
„Cultura organizațională de calitate într-o universitate vine greu”
Există în România mecanisme concrete de apărare a integrității și eticii academice? Cum le vedeți aplicabilitatea?
Mecanismele de integritate academică trebuie să facă parte din valorile profesionale ale fiecărui individ din sistem și din cultura organizațională a fiecărei universități. Așadar, într-un sistem așezat, reglementările naționale nu trebuie să le impună, ci să le protejeze.
Dar cultura organizațională de calitate într-o universitate vine greu – în sute sau zeci de ani de tradiție academică, cu angajamente ferme de la începutul unei universități noi -, așa că în România avem încă nevoie și de reglementări naționale în acest sens; dar acestea trebuie să protejeze culturile de calitate ale universităților tradiționale, să încurajeze culturile de calitate ale noilor universități, nu să ne încurce.
Cât de necinstită este, în acest context, situația pentru cei care își iau doctoratele cu multă, multă muncă și cercetare și asupra cărora planează automat suspiciuni? Sunt ei victimele din prima linie?
Extrem de necinstită și, da, sunt victime ale haloului negativ creat nedrept asupra întregului sistem.
„Suntem polarizați pe teme importante pentru coeziunea și dezvoltarea societății la modul riscant”
Sunteți doctor în psihologie, președinte al Asociației Psihologilor din România, dar și autorul lucrării “Psihologia poporului român.” Cum stau lucrurile, psihologic vorbind, după o pandemie, mereu între alte și alte valuri, și un război? Cum ați caracteriza pentru România anului 2022 profilul psihologic al poporului român?
Este greu să fac asta riguros, într-un text constrâns de spațiul de aici. Dar aș spune totuși că suntem în plină fază de emancipare – dorim să avem vocea ascultată, dorim să participăm la decizii.
Se emancipează însă și bunul-simt și tupeul, și cunoașterea și pseudocunoașterea, astfel încât suntem polarizați pe teme importante pentru coeziunea și dezvoltarea societății la modul riscant, lucruri amplificate de neîncrederea interpersonală extrem de crescută și de autodisciplina care nu ne scoate din casă.
Avem de găsit proiecte pe care le dorim mulți, dar pe care nu le putem realiza decât împreună, asta ducând la cooperarea care va dezvolta încrederea, ambele fundamentând apoi instituții puternice care să ne folosească potențialul bun (intelectual/motivațional etc.).