EXCLUSIV | Expert al Institutului Hudson: ”Blocarea strategiei expansioniste a Rusiei la Marea Neagră va marca o lovitură asupra regimului lui Putin. De această lovitură decisivă s-ar putea să atârne soarta războiului din Ucraina”

Arthur Herman, unul dintre experții Institutului Hudson din Washington, vorbește, într-un interviu pentru Gândul, despre rolul României de jucător-cheie în blocarea marii strategii a Rusiei la Marea Neagră, lovitură de care ar putea să depindă soarta războiului din Ucraina. 

În luna martie, după o lună de la invadarea Ucrainei de către armata rusă, analistul Arthur Herman publica în cadrul Institutului Hudson o analiză asupra riscurilor de securitate la Marea Neagră din cauza expansionismului rusesc. El atrăgea atenția strategilor americani și oficialilor NATO că este de o importanță vitală pentru pacea și securitatea Europei ca Ucraina să nu piardă ceea ce a mai rămas din coasta ei la Marea Neagră și că Rusia ar trebui avertizată să nu considere apele internaționale ale Mării Negre drept rezervația sa navală privată. Arthur Herman  a atras atenția că Statele Unite și NATO trebuie în mod imperativ să protejeze acest flanc strategic al Europei și al Alianței.

Arthur Herman este membru senior și director al Inițiativei Alianței Cuantice la Institutul Hudson. Programele sale de cercetare analizează probleme de apărare, în relația lor cu domenii ca energia și tehnologia. Herman este un colaborator frecvent în paginile unor prestigioase publicații americane precum National Review, New York Post și Wall Street Journal.

Este autorul a nouă cărți, printre care amintim ”Freedom’s Forge: How American Business Produced Victory in World War II” (”Forjarea Libertății: Cum au contribuit afacerile americane la victoria în cel de Al Doilea Război Mondial”), pe care revista The Economist a declarat-o cea mai bună carte americană din 2012, ”To Rule the Waves, Douglas MacArthur: American Warrior”, ”1917: Lenin, Wilson, and the Birth of the New World Disorder”.

Analistul american a acordat un interviu în exclusivitate pentru Gândul.

Bogdan Rădulescu: Ați fost printre primii analiști americani care au observat cu perspicacitate că un punct-cheie în acest război de agresiune al Rusiei împotriva unui stat suveran ca Ucraina îl va constitui bazinul Marea Neagră și evoluția conflictului de aici. Credeți că NATO a neglijat această zonă din punct de vedere geopolitic și geostrategic și că nu a acordat suficientă atenție problemelor de securitate de la Marea Neagră? Ar trebui să existe o reevaluare geopolitică serioasă a Mării Negre în contextul acestui război?

Arthur Herman: Toată lumea trebuie să înțeleagă că a avea controlul asupra Mării Negre este unul dintre pilonii marii strategii a Rusiei, care datează cel puțin din secolul al XIX-lea. NATO și Occidentul nu au sesizat exact semnalele de avertizare când Rusia a ocupat Crimeea în 2014. Altfel, nu avea niciun sens geostrategic.

Baza navală de la Sevastapol este cheia de boltă a acelei strategii rusești pentru Marea Neagră. Ocuparea sau neutralizarea tuturor porturilor ucrainene rămase este următorul pas în această strategie.

Acum, trebuie să compensăm neglijența noastră de altădată și să încurajăm NATO să ia în serios această amenințare; dar trebuie să mai înțelegem și că blocarea marii strategii a Rusiei la Marea Neagră va marca o lovitură decisivă asupra regimului lui Putin, cu consecințe majore în politica sa internă și externă. De această lovitură s-ar putea să atârne soarta războiului.

Activitatea NATO în regiunea Mării Negre a devenit mai puțin frecventă de la preluarea de către Moscova a Peninsulei Crimeea în urmă cu aproape opt ani, stârnind îngrijorări că Occidentul nu poate controla ambițiile expansioniste ale Rusiei de a controla o cale navigabilă crucială din punct de vedere strategic.

Cum vedeți astăzi, în lumina evoluțiilor războiului din Ucraina, strategia Rusiei de control al acestui bazin maritim  și transformarea Mării Negre într-un „lac rusesc”? Cum ar trebui prevenită această strategie expansionistă a Kremlinului?

Întotdeauna am crezut că există doi jucători cheie în blocarea ambițiilor imperialiste ale Rusiei în regiunea Mării Negre. Una este Turcia, evident, care controlează accesul de la Marea Neagră către restul lumii, inclusiv către Canalul Suez.

Până acum, Ankara a sperat că ar putea juca la ambele capete, prin închiderea sau oprirea accesului prin strâmtori, după bunul plac, în funcție de cine dorea acest lucru, NATO sau Moscova. Acum, războiul din Ucraina ar trebui să arate clar că Turcia trebuie să aleagă fără ambiguitate de ce parte se situează.

Autorităților de la Ankara trebuie să le reamintim că, încă înainte de războiul Crimeii, Rusia râvnea controlul asupra strâmtorilor turcești. În 1877, armata rusă aproape că ar fi reușit acest lucru, visând să ajungă Constantinopol.

Turcia ar putea acorda NATO putere de veto asupra dominației Rusiei asupra Mării Negre, odată ce Ankara își va da seama că Moscova nu este prietenul Turciei, ci inamicul ei. Acesta este primul jucător-cheie.

Celălalt jucător-cheie la Marea Neagră este România. Baza sa navală de la Constanța ar trebui să devină un centru important al activității navale NATO, inclusiv să devină port de îmbarcare pentru convoaiele umanitare și de altă natură care călătoresc în zona de război a Ucrainei.

În prezent, sprijinul pe care Statele Unite îl oferă României, ca aliat strategic, se limitează strict la trimiterea de trupe americane care dispun de armamentul lor. Desigur, contează foarte mult și prezența scutului antirachetă de la Deveselu.

Aceste lucruri sunt, desigur, extrem de utile, dar au o valoare mai mult simbolică. Mai importante ar fi UAV- urile (drone pilotate automat), care pot fi conectate la baze de  date ale altor forțe navale ale NATO, inclusiv prin legături prin satelit, pentru a menține o supraveghere constantă asupra activităților rusești în Marea Neagră și pentru a sprijini exercițiile navale NATO în jumătatea inferioară a Mării Negre.

Va fi interesant de văzut dacă declarația de după summit-ul NATO de la Madrid include necesitatea unei strategii pentru Marea Neagră, inclusiv viitoare exerciții navale intensificate.

Ce lecții strategice și istorice ar trebui să tragem din acest conflict?

Cea mai importantă lecție este aceea că nu există un substitut pentru descurajare. Dacă SUA și NATO ar fi citit corect semnalele de avertizare și dacă ar fi procedat mai inteligent pentru a sprijini Ucraina în lunile premergătoare invaziei, de exemplu prin trimiterea de sisteme de arme mai avansate, care vizează distrugerea forțelor terestre și navale rusești, situația ar fi arătat altfel.

Desigur, Putin ar fi decis oricum să invadeze teritoriul ucrainean, dar controlul operațiunilor militare rusești ar fi slăbit mai devreme, cu mai puține distrugeri și pierderi de vieți omenești de partea ucraineană.

Cealaltă lecție istorică este să nu mai ignorăm sau să subestimăm strategia tradițională a Rusiei de a-și adjudeca Marea Neagră ca principală cale de acces către lumea exterioară și dorința ei tradițională de a controla punctul strategic al strâmtorii Marmara și Dardanele. Ocuparea țărmurilor Ucrainei este parte integrantă din această strategie rusă.

Turciei trebuie să i se reamintească faptul că este și ea inclusă pe lista neagră a spațiilor de cucerit elaborată de imperialiștii ruși; precum Ucraina, Moldova și Georgia. Nu este deloc exceptată de pe această listă neagră.

Românii nu ar trebui să aibă nevoie de un memento; ei știu foarte bine că rezistența în față amenințării rusești face parte din ADN-ul lor istoric (țara voastră a fost creată pentru a acționa ca un tampon împotriva imperialismului rus). De aceea, ei pot prelua conducerea în educarea restului NATO și a restului lumii despre ce mize strategice sunt cu adevărat în joc în bazinul Mării Negre.