EXCLUSIV. Povestea Georgianei Teers, stilista vedetelor, care a lucrat cu Tom Cruise, Kylie Minogue și Josh Groban. A dat strălucirea de pe covorul roșu pe natura „necoafată” a satului românesc (GALERIE FOTO)

Publicat: 28/05/2022, 11:00
Actualizat: 30/05/2022, 09:28

Cei mai mulți o cunosc pe Georgina Teers ca fiind stilista vedetelor din Marea Britanie. O titulatură potrivită atunci când lucrezi printre cei care strălucesc în lumina reflectoarelor și pe care i-am admirat, de multe ori, pe podiumurile de modă, în filme sau pe coperta revistelor. Josh Groban, Penelope Cruz, Tom Hiddleston, Jane Seymour, Kylie Minogue, Michael Brandon, Bono de la U2, Tara Reid, Duffy, trupa Pussycat Dolls sunt doar câțiva dintre „greii” cu care Georgiana Teers avea să lucreze în anii petrecuți la Londra.

Are multe povești și multe amintiri din „liga mare”, din lumea care te ispitește, te ademenește și te face să visezi cu ochii deschiși.

O lume într-o pensulă și o perie

16 ani de Londra a adunat Georgiana. Mi-o imaginez ducând cu ea, în fiecare loc, trollerul-magic cu materiale de lucru pregătite mereu să scoată dintr-o persoană cea mai bună versiune a ei. O văd alegând culorile, amestecându-le, privindu-le îndelung, pentru a obține mereu combinații noi și spectaculoase. Schimbă apoi pensula cu peria de coafat, folosind-o rapid și cu îndemânare.

Este multă viziune și artă curată în ceea ce face Georgiana. Ea însăși este un om-inspirație, este jovială și carismatică. Are o carte de vizită impresionată, dar și foarte multă muncă în spatelele drumului care a dus-o printre cei mai buni în domeniul ei.

Creațiile ai – în materie de styling și make-up profesionist – au strălucit și au fost admirate pe covorul roșu la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, la petreceri cu ștaif,  în personajele unor filme documentare și nu numai.

Paradoxal, însă, astăzi și-a găsit liniștea în comuna Băla, județul Mureș, acolo unde și-a deschis împreună cu soțul ei, Steve Teers – un britanic îndrăgostit și el de pitorescul României rurale – o pensiune. Cu alte cuvinte, Georgiana a dat covorul roșu de la Londra pe natura „necoafată” a satului românesc, unde își încarcă cel mai bine bateriile pentru viață.

19 ani și un vis cât toată Londra 

Drumul care a dus-o până la titulatura de stilistul vedetelor a început pentru Georgiana la 19 ani, când a simțit că este momentul să facă ceva real pentru sufletul ei. Atunci s-a gândit pentru prima dată cum ar fi să plece la Londra pentru a-și trăi visul de a deveni un hairstylist cu patalama. Recunoaște că, de mic copil, a fost un spirit liber și că și-a asumat mereu deciziile luate.

„La 18 ani, am făcut o Școală de Arte și Meserii. Pe timpul acela, eram printre primele generații. M-a atras ideea că, dacă faci coafură, poți să călătorești în toată lumea. Și eu îmi doream foarte mult să evadez, simțeam că orizonturile mele sunt deschise. Eram un copil care își dorea foarte mult să cunoască lumea, să intre în culturile altor popoare.

Mi-a plăcut de când eram copil să iau singură deciziile de viață. Bineînțeles că vecinii noștri au început să spună că eu nu sunt de școală profesională, că sunt la nivel de liceu. Și ca să-i împac și pe părinții mei, am făcut liceul la seral pe zona de marketing, dar, în paralel, și școala profesională de meserii pe care mi-o doream eu. Am intrat apoi la facultate, tot pe marketing. Am vrut să le arăt că pot face asta”, își începe Georgiana povestea.

Primele cliente, bunicuțele din cartier

În adolescență, a ajuns cunoscută printre bunicuțele de prin vecini și prietenele ei, pe care le tundea și le coafa, iar rezultatele nu erau deloc rele.

Au urmat apoi câțiva ani buni de practică, într-un salon din București, până când a apărut și marea oportunitate a vieții ei: să aplice pentru un interviu în Marea Britanie, la o firmă care angaja stiliști și cosmeticieni pentru saloane de lux. Un vis mare, dar și un efort financiar pe măsură pentru Georgiana și familia ei.

Bineînțeles, pe vremea aia, pentru mine, biletul la Londra era ca jumătate din costul unui apartament.Trebuia să plătesc, să stau două nopți în Londra, să iau hotel. Am făcut eforturi financiare foarte mari, m-am împrumutat și eu și tatăl meu și am ajuns la Londra. Am zis că, fără să iau interviul ăsta, eu nu mă întorc acasă.

Și am avut norocul că, înainte de interviu, am cunoscut o doamnă care trecuse și ea printr-un interviu la ei și chiar lucra pentru ei, era pe partea de masaj, care mi-a zis foarte tare: «Arăți a copil! Trebuie să te aranjezi, să te machiezi. Să fii din lumea lor». Eu nu mă dădeam nici măcar cu puțin ruj. Mi-a făcut și un costum la croitoreasă, special să mă duc la interviu. Nu am să uit costumul ăla care îmi pica foarte bine și am arătat exact cum trebuia”, își amintește Georgiana începuturile succesului ei.

Un drum greu printre cei mai buni

Georgiana a trecut interviul, însă job-ul ei nu începea imediat. Dimpotrivă, a fost anunțată că trebuie să se întoarcă în România și să aștepte contractul. A conștientizat că era acum sau niciodată, așa că le-a spus franc celor din academie că, odată plecată în țară, nu va mai avea bani să revină la Londra.

„După ce le-am spus asta, m-au băgat în gazdă la o familie. Timp de șapte săptămâni, am stat în training-uri. Nu mi-a fost teamă, deoarece știam că acolo îmi va fi mai bine și eram foarte curiosă să văd ce produse folosesc în salon. În academia asta eram din toată lumea, iar scopul lor era să ajungi la un standard înalt în ceea ce făceai, în meseria ta.

Aveam uniforme până la genunchi. Păr, machiaj, unghii, toate erau aranjate, îngrijite și curate. Trebuia, bineînțeles, să înveți cum să faci un masaj,  manechiură, cum să folosești și să combini tratamentele. Adevărul este că, acolo, înveți să te maturizezi repede.Te duci, iei interviul, intri la academie…

La ora 9.00 dimineața, începeau cursurile. Era ca o școală victoriană, 90% dintre noi eram fete. Totul era foarte strict, toți erau foarte serioși, pentru că știam că ajungem pe un contract foarte, foarte bun. Ei știau să te stimuleze în așa fel încât să muncești cât mai mult. Regula era că, dacă, tu nu susții un contract până la capăt, atunci trebuie să plătești toată școlarizarea susținută de ei”.

Ian Carmichael, stilistul Reginei Elisabeta, profesorul Georgianei

Are multe amintiri și multe trăiri din acea perioadă de începuri în meseria ei. Nu a fost totul simplu și nici ușor, însă nu și-a dorit niciodată să renunțe. Dimpotrivă, a luat mereu din acea experiență pe care destinul i-o pregătise, la doar 19 ani, partea plină a paharului, oportunitatea de a fi acolo și oamenii pe care i-a cunoscut. Și poate spune că a fost chiar privilegiată, pentru că l-a avut profesor pe nimeni altul decât Ian Carmichael, stilistul Reginei Elisabeta.

„Imaginează-ți că eram singura est-europeană care a ajuns din România acolo, pe partea de coafură și că nu știam limba engleză foarte bine. Cunoașteam așa din liceu, dar nicidecum să știu foarte bine și să înțeleg glumele lor.

Aveam un profesor, pe Ian, stilistul reginei, care se uita la mine și zicea: «Domnișoară România, înțelegi ce zic eu?» Zâmbeam, mă fâstâceam și, în momentele acelea, mă simțeam ca un copil. Dar am trecut peste și am învățat foarte repede limba”, își amintește Georgiana.

Primul contract la Londra

După multă pregătire, și mai mult muncă, a venit momentul când profesorul Ian i-a adus Georgianei primul contract în câmpul muncii. De atunci se poate spune că a intrat cu adevărat în pâine.

„Cum se elibera un post, ei te trimiteau. Ian a venit și mi-a spus că o să plec pentru două zile. Îmi amintesc că se pleca într-o zi de vineri și știu că mi-a zis atunci: «Miss Romania, o să te descurci foarte, foarte bine. Americanii te vor iubi, pentru că ai un altfel de accent, ești diferită și ei iubesc asta.» M-au emoționat și au contat enorm pentru mine cuvintele lui”, completează Georgiana povestea visului ei devenit realitate.

Hairstylist și make-up român printre vedetele Londrei

Oricât de spectaculoasă este povestea Georgianei, lucrurile nu au stat mereu pe roze. În Londra, a lucrat ca hairstylist și make-up artist, însă, inițial, a trebuit să bată la mai multe uși până i-au fost recunoscute valoarea și priceperea. Motivul era că CV-ul ei nu conținea experiență acumulată în Marea Britanie.

„Când m-am mutat în Londra, a trebuit s-o iau de la capăt. Băteam la ușile agențiilor care se ocupau de machiaj, păr și styling. Mă duceam, ce-i drept, cu un portofoliu foarte bun, dar ei voiau să fi lucrat acolo. Așa că a trebuit să fac asistență la greu. Și, făcând asistență, dacă erai bun, te luau foarte mult cu ei. În fiecare zi aveai câte un job. Era plătit destul de prost, dar era bun ca experiență”, povestește Georgiana Teers.

„Nu știam cât de mari sunt vedetele cu care lucram”

Românca nu a trecut însă neobservată. Când iubești ceea ce faci, lucrurile vin de la sine. Simțul artistic și îndemânarea Georgianei au început să fie recunoscute. A intrat încet-încet, cu discreție și recomandată de cei care o cunoșteau și o apreciau, în industria de film și muzică, acolo unde a avut șansa să întâlnească multe nume cunoscute.

O întreb cum este să lucrezi printre vedetele internaționale, pentru care mulți așteaptă ore întregi la coadă un simplu autograf. Asta pentru că Georgiana a lucrat, ca hairstylist și make-up, pentru actori precum Liam Neeson („The Other Man”), Tom Cruise (premiera pentru „Edge of Tomorrow”) Emily Blunt, Brad Pitt (premiera pentru „World War Z”), Johnny Depp (interviuri pentru seria „Pirates of the Caribbean”), Charlize Theron (premiera pentru „Snow White and the Huntsman”), Penelope Cruz. Și lista poate continua.

Pentru mine, a fost simplu, într-un fel. Pentru că nu știam cât de mari sunt vedetele cu care lucram, eu îi luam ca pe niște oameni normali. Eram foarte naturală și asta m-a ajutat în realația cu ei. Când am început să lucrez cu oameni ca Josh Groban – l-am avut client 9 ani de zile -, mărturisesc că, la început, nu aveam habar cine este. Pentru mine era un tenor bărbat care vrea să fie tuns, machiat și aranjat.

Abia când am văzut la poarta BBC câte fane cu pancarte cu inimioare îl așteptau, m-am întrebat cu adevărat cine o fi tipul ăsta așa cunoscut și îndrăgit. Sincer îți spun, nu am simțit că lucrez cu niște staruri”, povestește românca.

Kylie Minogue, printre starurile cu care a lucrat Georgiana

Îmi povestește și despre experiența cu Kylie Minogue, cu care a avut șansa să lucreze la mai multe shooting-uri și despre care mărturisește că este un om extraordinar.

Numele artistului îl primeam înainte cu o zi sau în ziua următoare. La prima ședință fotografică pe care am făcut-o cu Kylie Minogue, am fost în calitate de asistentă. Îți dai seama ce înseamnă să lucrezi cu Kylie, era cunoscută în lumea întreagă.

Mi-am ținut capul în jos toată ziua, nu am făcut niciun pic de conversație. La sfârșitul zilei, PR-ul ei a venit la mine și mi-a zis că vrea să mă mai cheme. Este totul foarte confidențial. Câteva zile mai târziu, mi-a sunat telefonul. Eram chemată s-o coafez pe Kylie, acasă la ea. Era prima oară când mă duceam. Și de acolo au urmat alte vedete, mai mici sau mai mari.

Cu Jane Seymour am făcut un documentar despre viața ei, dar, timp de 30 de zile, am lucrat cu ea și cu ocazia nunții regale a prințului William al Marii Britanii cu Kate Middleton.”

Între covorul roșu și întoarcerea la rădăcini

După un contract stufos, a urmat un altul și apoi încă unul. Georgiana culegea deja roadele muncii ei și a rezistenței într-o lume aproape inaccesibilă, în care îți trebuie perseverență, răbdare și adaptare. O lume frumoasă, dar care-ți dă dependență și te consumă maximum. Tocmai de aceea, în 2019, a revenit în România și s-a mutat la Cluj. Aici, împreună cu soțul ei, Steve, și cu cele două fete, aveau să pornească pe drumul unei alte povești. Una de suflet pentru Georgiana.

Îmi este dor de momentele alea (n.r – cele petrecute la Londra), dar, sincer, nu îmi mai trebuie. Georgiana de acum este ca la 19 ani. Sunt curioasă de multe lucruri, dar o iau mai mult pe partea sufletească. Acum, fără să vreau, m-a atras partea de suflet. Bunicii mei s-au născut în Transilvania și am cumpărat fosta casă a familiei”, spune Georgiana.

O familie de artiști iubitori de România tradițională

Georgiana spune că a descoperit o altă latură, aceea de a se întoarce la rădăcini și acest lucru o face foarte fericită.

”Veneam din Londra, de pe covorul roșu și zburam direct la Băla (n.r. – comuna Băla, județul Mureș), și acolo îmi găseam liniștea”, mai spune ea.

Steve Teers, soțul Georgianei, este editor de film documentar și un om care a lucrat intens la viața lui. Tocmai de aceea, îi înțelege trăirile Georgianei și o sprijină în tot ceea ce face.

Este și muzician, cântă la orice instrument posibil și imposibil. Cântă și la o frunză de copac. Viața în Londra este destul de intensă și, fără să vrei, devine ca un drog. Cred că secretul este să știi când ai ajuns undeva la un maxim și să începi să faci altceva pentru sufletul tău”, adaugă Georgiana.

„La Poiata Retreat”, visul de suflet al Georgianei

Vorbim și despre „La Poiata Retreat”, pensiunea familiei Teers din comuna Băla, locul de suflet și de liniște pentru Georgiana și familia ei.

Casa am ținut-o cât mai natural, pe tradiție. Bineînțeles că a trebuit să schimbăm totul la interior, dar pe afară arată ca o casă tradițional românească. Am cumpărat și casa vecinei, care are 100 de ani. Ne era teamă că, dacă o cumpără altcineva, o va strica total. Și pentru că toții prietenii noștri ne-au spus cât de frumos este la noi,  ne-a venit ideea să deschidem o pensiune. Și acum avem oaspeți din toată lumea.

Facem și ateliere de pâine și de gastronomie, avem foarte multe proiecte. Am avut și grădinițe care au venit cu copiii și au trăit bucuria vieții la țară. Recunosc, de abia aștept să merg la Băla după ce termin treaba prin Cluj, așa de mult îmi place … Mai facem și un festival, care se numește Băla Fest, dedicat meșteșugurilor și tradițiilor, dar combinăm și cu yoga și cu mâncarea sănătoasă”, spune Georgiana.

O întreb dacă Georgiana de acum ar mai da Clujul, cuibușorul de liniște de la Băla, pe Londra cea cosmopolită și agitată.

„Trebuie să plec la Festivalul de la Cannes și aștept niște confirmări pe care, sincer, nu le prea aștept. Eu, când am plecat din Londra, mi-am oprit premierele și festivalurile de film. Pentru mine, și psihic, și fizic, este un efort mare să merg. Dar sunt foarte realistă și știu că nu voi putea să trăiesc numai din asta. Și atunci trebuie să combin utilul cu plăcutul, să fac și muncă de oraș”, mai spune Georgiana.

Aventurile familiei Teers continuă

Povestea Georgianei continuă. Așa cum a adus strălucire de covorul roșu de la Londra, vom auzi de aventurile familiei Teers și în industria ospitalității, un teren pe care pare să se simtă foarte bine.

„La Băla, vântul parcă bate altfel. Și mirosul este altfel. Nu-mi mai trebuie nimic, sunt în lumea mea, cu peisajele care sunt acolo, grădinile și animalele. Până și mirosul de bălegar îmi place”, vorbește cu atâta plăcere Georgiana despre locul în care trăiește cel mai frumos și mai „necoafat” acasă.

 Personalitățile cu care a lucrat Georgiana Teers:

Kylie Minogue – ca hairstylist

Tom Hiddleston – pentru premiera ”Thor: Întunericul” / ”Thor: The Dark World”

Josh Groban – Concert Memorial pentru Diana, Classical Music Awards 2010, National Lottery, Free Nelson Mandela Concert 46664 – Frizer. Turneu în jurul Regatului Unit

Mark Ronson – ca frizer

Helena Christensen – ca hairstylist pentru ”Departe rămânem” / ”Away We Stay”

David Gandy – ca frizer pentru ”Departe rămânem” / ”Away We Stay”

Jane Seymour – ca hairstylist pentru Nunta regală (reportaj, SUA)

Girls Aloud – pentru un single cover de Crăciun, ca asistenta lui Ben Cooke

Pussycat Dolls – într-un turneu în Malaga, ca asistenta lui Alex Price

Duffy – ca asistentă de coafor și machiaj a lui Caroline Barnes

Tara Reid – ca stylist și colorist

Heather Graham – ca stylist și colorist

Michael Brandon – ca frizer

Glynis Barber – coafură și machiaj pentru ITV’s Loose Women and QVC

Mai multe despre proiectele și activitatea Georgianei, găsiți AICI.

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Proprietarii de mașini trebuie să anunțe Primăria. Se depune formular și se achită taxă. Zero...
Locurile în care șoferii greșesc fără să-și dea seama. Poliția abia îi așteaptă
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină