Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV VIDEO | Cântăreața Ioana Dichiseanu, în duet fado de senzație, cu fiica sa, la Gândul. “Anastasia îmi știe tot repertoriul și cântă textele”

EXCLUSIV VIDEO | Cântăreața Ioana Dichiseanu, în duet fado de senzație, cu fiica sa, la Gândul. “Anastasia îmi știe tot repertoriul și cântă textele”

Ioana Dichiseanu, fiica marelui actor Ion Dichiseanu şi a cântăreţei Simona Florescu, îi încântă pe toți cu stilul muzical pe care l-a adoptat. Cântăreața susține că muzica fado nu este pentru toată lumea. Cu toate acestea, fiica sa, Anastasia Artene, i-a învățat toate textele și o acompaniază. Cele două au cântat împreună în platoul emisiunii Gândul Exclusiv.

“Ori îți place, ori nu îți place, nu există cale de mijloc. E adevărat că există și mai multe genuri de fado, nu intru în amănunte, dar acum, recent, a început să existe și un fado ceva mai comercial, care să îmbine fado-ul clasic cu alte stiluri muzicale. Eu încerc să adopt și fado clasic, și fado acesta mai aproape de publicul larg”, a spus Ioana Dichiseanu, într-un interviu pentru Gândul Exclusiv.

Cântăreața afirmă că i-a plăcut acest stil muzical dintotdeauna, pentru că tatăl său, actorul Ion Dichiseanu, îi povestea de Amalia Rodrigues, ”regina fado-ului”, cum o intitulează Ioana Dichiseanu.

“Mie mi-a plăcut fado-ul dintotdeauna, pentru că tata îmi povestea de Amalia Rodrigues, că a fost și la ea acasă și are două discuri cu autografele ei”, a adăugat Ioana Dichiseanu.

“Nu mi-am imaginat niciodată că aș putea să cânt acest gen”

Deși a fost întotdeauna atrasă de muzica fado, nu și-a imaginat că va putea cânta acest gen muzical. Propunerea ar fi venit însă chiar de la soțul Ioanei, Adrian Artene.

“Nu mi-am imaginat niciodată că aș putea să cânt acest gen. Când i-am spus lui Adi – el e «de vină» – că îmi este foarte dor să cânt din nou, mi-a spus să încerc fado”, a mărturisit Ioana Dichiseanu.

Cântăreața spune că inițial i-a fost foarte greu să cânte într-o limbă pe care nu o cunoștea, însă totul s-a transformat rapid într-un obicei.

”În afară de asta, este și un gen foarte dificil, trebuie să ai un timbru adecvat, niște inflexiuni, trebuie să fie o voce lucrată. Vreau să spun că am avut mare noroc că mi s-a potrivit, bineînțeles că am întrebat-o întâi de mama, care este profesoară de canto. Eu nu am o voce extrem de lucrată, nu am ani de repetiții sau măcar ore de canto. Deci, cred că a fost pură întâmplare. (…)

Nu am vorbit niciodată portugheza și nu știu cum am făcut în așa fel încât să vină pur și simplu, să curgă textele. Până am învățat primele două versuri de la prima melodie, am crezut că mor. Am spus: nu, eu nu pot să fac așa ceva. Ulterior, totul a curs, s-a produs un declic în mintea mea și am început să învăț texte pe bandă rulantă”, povestește Ioana Dichiseanu.

“Anastasia îmi știe tot repertoriul și cântă textele”

Ioana Dichiseanu spune că fiica ei știe câteva cuvinte în portugheză. Mai mult, Anastasia îi știe tot repertorul și îi cântă textele, chiar dacă nu pronunță cuvintele așa cum trebuie.

Cântăreața speră ca anul viitor să aibă momente live cu orchestra.

“Live este cu totul altceva, chiar dacă greșești, chiar dacă mai falsezi un pic, orchestra se ia după tine, instrumentistul merge cu tine, emoția se transmite cu totul altfel. Așa, cu cd-ul la subraț și cu chitara, dar și vocea, trebuie să se îmbine. Degeaba asculți o voce extraordinară dacă este chitara pe dinafară sau chitara e senzațională și vocea nu te mișcă sub absolut nicio formă”, a mai spus Ioana Dichiseanu.

Ana Moura este vedeta muzicii fado care îi place cel mai mult Ioanei, dar Amalia Rodrigues rămâne ”regina” stilului muzical.

“Regina absolută a fado-ului este Amalia Rodrigues, indiscutabil, dar pe sufletul meu este Ana Moura, nu știu de ce mi se pare că îmbracă mai bine”, a adăugat cântăreața.

Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat în Drept, specializat în nișa subiectelor ... vezi toate articolele