FEMEIA LA 50 DE ANI. Felicia Filip, soprană: „Mă uit în oglindă, îmi salut fiecare rid și îl iubesc”

Peste numai câteva zile, soprana Felicia Filip împlinește 55 de ani. O spune cu atâta mândrie, încât ți se face rușine dacă vreodată ai îndrăznit să-ți ascunzi sau să nu-ți spui vârsta reală. Acum, ca și atunci când avea 20 de ani, mărturisește că a găsit puterea de a o lua în fiecare zi de la capăt și că, în semnele pe care timpul i le-a pus pe față și pe trup, vede luptele pe care le-a câștigat cu viața.

Nu se teme de timp, pentru că el i-a adus împlinirea și bogăția sufletească. Iar celor cărora le e frică de pragul de 40 sau de 50 de ani le spune atât: acum femeia devine și mai frumoasă pentru că se maturizează și se spiritualizează.

Cum vă simțiți la 55 de ani?

Și la vârsta asta mă cred la 20 de ani. În fiecare zi, și atunci, și acum, mă trezesc știind că am puterea să o iau de la capăt. Mă uit în oglindă și îmi salut fiecare rid și îl iubesc, pentru că este expresia faptului că îmi doresc în continuare să fac ceva, am speranțe și, mai ales, puterea să o iau și astăzi de la capăt. Și la fel și mâine, și poimâine, și câte zile voi avea, știu că o iau în fiecare zi de la capăt. Probabil că fiecare om se caracterizează prin destin, printr-o cruce, care poate fi în frunte sau în spinare. La mine este în frunte și nu doresc să o simt niciodată în spinare. Nu îmi pregătesc drumul cu crucea în spate.

Foto: Mihai Dăscălescu / Mediafax

Cum este Felicia Filip acum și nu era la 20, la 30 sau la 40 de ani?

Văd că a trecut timpul peste mine și iubesc aceste semne. Știu că sunt ale mele. Nu încerc și nu voi încerca niciodată să le acopăr, să le falsific. Ele există, îmi plac și le iubesc. Mă bucur de timpul care a trecut. De ce? Pentru că m-am îmbogățit spiritual, m-am împlinit. În această perioadă am întâlnit omul care m-a învățat să trăiesc altfel decât știam eu până atunci.

Pe de altă parte, am avut ocazia să cunosc oameni care mi-au fost alături, care mi-au întins mâna la propriu și la figurat, atunci când am avut nevoie. Trebuie subliniat faptul că am cerut. Am cerut și mi s-a dat. Atunci când am avut nevoie, atât cât am avut nevoie. Sunt un om bogat, sunt un om care a spus ce a avut de spus și în continuare așteaptă să se îmbogățească în sensul acesta pentru că, în continuare, mai am multe de spus și de oferit.

Vorbiți despre riduri, coșmarul oricărei femei, cu o foarte mare lejeritate. Cum ați reacționat când ați văzut primul rid?

În cazul nostru, ridurile sunt semnul nobleței artistice. Pe scenă capeți ridurile de expresie. Atunci când ești foarte tânăr se desenează pe față, iar mai târziu ele pur și simplu există. Ridurile apar datorită și nu din cauza profesiei.

„La Traviata”, foto: Toni Salabasev/ Mediafax

Femeile se tem în general de aceste praguri psihologice, de 30, 40, 50 de ani. Dumneavoastră v-a fost frică de pragul de 50 de ani?

Nu m-am temut. Nu trebuie să vă fie niciodată frică de cum trece timpul, pentru că el trece depinzând de ce există în interior. De la 30 la 40 de ani este perioada maturizării, perioada în care o femeie evoluează, se spiritualizează. Este un miracol. La 40 de ani, o femeie este mai frumoasă, mult mai frumoasă.

În plus, mai ales în civilizația franceză, se vorbește de femeia de 40 de ani ca fiind cea mai valoroasă. Așa că această vârstă și drumul până la 50 de ani trebuie așteptate cu bucurie, pentru că este perioada în care femeia se află în deplinătatea feminității, a experienței. Este vârsta la care femeia poate uza de toate farmecele.

Pentru dumneavoastră, care a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții?

Cea mai frumoasă perioadă este cea pe care o trăiesc. Dacă am făcut ceva de care nu sunt mulțumită, nu mă uit cu regret. Caut să îndrept ce se mai poate îndrepta, dar nu regret, îmi asum, sunt stăpână pe ce am făcut și îmi asum toate aceste lucruri. Pentru că tot ce faci în viață, pe sistemul de spirală, se întoarce spre tine. De asta trebuie să ținem cont. Nu să ne fie frică de o anumită vârstă. Tot ceea ce facem în viața noastră este o responsabilitate care se va întoarce în beneficiul sau împotriva noastra.

Felicia Filip și Cristi Minculescu, concert la Sala Palatului, foto: Bogdan Maran/ Mediafax

Care sunt bucuriile Feliciei Filip la 55 de ani?

Bucuriile sunt cele pe care le-am tot spus în ultimul timp. Ziua mea începe cu salutul soțului meu , și cu salutul păsărelelor cărora le-am învățat programul de concert. Am perioade când beau cafea. Mi-o pregătește soțul meu, deși lui nu-i place să bea cafea, și mi-o aduce în pat, acolo unde stau și ascult concertul păsărilor.

Apoi, vin la Opera Comică unde mă întâlnesc cu sala plină de copii. Aici este o poveste care nu se poate spune prin cuvinte. Ea trebuie trăită. Să vezi cum vin copilașii de la 3 la 15 ani și să auzi această muzică a murmurelor și a chiotelor. Le vorbești despre operă, ei încep să pună întrebări, învăță cum să se comporte, cum să aplaude. Aici este o atmosferă care îți dă răspuns la întrebarea

Iar răspunsul?

Lumina din ochii lor. La fel cum, ca artistă pe scenă, văd lumina din privirile și din sufletul publicului. Și iarăși îmi răspund. Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a născut când m-a născut, că m-a născut în familia în care m-a născut, în țara în care m-a născut și așa cum m-a făcut pentru că înțeleg de ce exist pe pământ, ce caut eu pe aici și ce fac.

Foto: Mihai Dăscălescu / Mediafax

Care sunt temerile unei femei de 50 de ani? Nu vă e frică de nimic?

Nu. De absolut nimic și de nimeni nu îmi este frică. În momentul în care ți-e frică, ai pierdut. Frica este cel mai mare dușman și cel mai aproape de tine, și te va lovi primul. Când vorbeam de trecerea timpului, la asta mă refeream. Te pregătești să primești. Suntem pe pământ să dăruim și să primim. Trebuie să ne pregătim să dăruim, dar să ne pregătim și să primim. Și atunci când primești un an în plus și el se vede pe tine, înseamnă că te-ai pregătit să-l primești. Și îl primești așa cum vă spuneam eu: e al meu, sunt eu. Ceea ce se vede pe față sau pe oriunde este victoria mea. Eu nu am stat degeaba. Am făcut ceva. Și dacă mă impac cu ideea asta și înțeleg că am făcut ceva, îl primesc cu sufletul deschis.