Vorbind despre noile generații, care s-au afirmat tot mai activ în ultima perioadă, Mircea Flonta consideră că tinerii ar trebui să fie orientați spre schimbare zilnic, nu doar în situațiile excepționale.

Cât despre politicieni, aceștia ar trebui să conștientizeze faptul că alegătorii le-au acordat încrederea și să nu se sustragă obligațiilor pe care le au față de acești alegători. Dezinteresul și abandonul pe care-l simte populația din partea celor care ar trebui să o reprezinte conduce la pierderea încrederii că munca cinstită este răsplătită. Acesta este cel mai mare neajuns al României, apărut din pricina nerespectării unor reguli elementare, pe care o practică tot mai mulți indivizi, până la cel mai înalt nivel.

Citiți în continuare interviul acordat de profesorul Mircea Flonta pentru ziarul Gândul:

Gândul: Cum vedeți dumneavoastră România astăzi?

Mircea Flonta: Acesta este un subiect foarte larg, despre asta se poate vorbi foarte mult și e greu să spui ceva scurt. Este un tablou foarte complex și există mulți oameni care insistă doar asupra a ceea ce este nesatisfăcător în situația aceasta. Noi avem o anumită înclinație spre ceea ce germanii caracterizează ca „murdărirea propriului lor cuib”. De pildă, folosirea acestei expresii a lui Blaga, care la el are o semnificație cu totul diferită – spațiu mioritic – care este totdeauna folosită într-o manieră ironică și se referă la niște particularități, desigur de deplâns, care ar fi proprii românilor. Eu cred că multe dintre particularitățile astea nu sunt proprii atât românilor, cât sunt proprii unor țări care au avut o anumită istorie, și ea apropiată de cea a românilor.

După părerea mea, o greșeală care se face adesea, în lipsa unei cunoașteri a istoriei acestei țări, este că noi ne comparăm cu ungurii, cu cehii, cu polonezii. Nu ar trebui să facem asta, pentru că 1000 de ani noi am avut o istorie cu totul diferită de a lor. Noi ar trebui să ne comparăm cu sârbii, cu bulgarii, cu ucrainenii și așa mai departe, pentru că am avut istorii asemănătoare. Avem tot felul de păcate, dar după părerea mea, nu am putea să fim altfel. Eu am stat mai mult timp în Germania. Am avut o bursă acolo pentru o perioadă mai lungă și înainte de ’90, și după ’90, am avut prieteni cu care am discutat destul de deschis și ei îmi vorbeau despre defecte bine cunoscute ale românilor. Eu le spuneam că e adevărat, așa suntem, dar nu putem să fim altfel, pentru că toate astea sunt reacțiile adaptative, sunt reacții la lipsa de securitate și la imposibilitatea de a-ți construi planuri pe lungă durată. Și atunci, de aici apar niște particularități care sunt un răspuns adecvat la condițiile astea. Iar apoi să le schimbi… Ceea ce s-a împământenit adânc după o experiență de secole, este greu de schimbat într-o perioadă foarte scurtă, mai ales atunci când nu tot ceea ce se face țintește în acestă direcție.

Prima condiție ca să schimbi lucrurile, să înlături încetul cu încetul acele defecte pe care le deplângem toți, este să avem reguli valabile pentru toată lumea. Or, asta am reușit în foarte mică măsură în toată această perioadă. Dar, este singurul lucru despre care trebuie, după părerea mea, să insistăm. Aici este cheia.

Oamenii au o profundă neîncredere în reguli pentru că sunt obișnuiți să vadă, din propria lor experiență, că astea sunt invocate de unii și folosite de alții în profitul lor.

Orice respectare a unei reguli înseamnă că îți asumi și dezavantaje. În unele situații regula te avantajează, în altele te dezavantajează, dar trebuie să o admiți și atunci când te dezavantajează. În direcția asta cred eu că trebuie să insităm și să acționăm. Eu nu sunt așa de pesimist cum sunt unii și cred că în general noi suferim foarte mult pentru că suntem înclinați spre atitudini extreme: entuziasm nemărginit și după aceea profundă neîncredere în posibilitatea de a se schimba ceva.

Ați vorbit despre schimbare, despre această luptă între extreme. În urmă cu aproape cinci luni, o tragedie imensă, Colectiv, a mobilizat societatea, în special tinerii, și ei au provocat un cutremur în sistem. Credeți că a fost suficient ceea ce s-a întâmplat acolo în stradă?

Eu cred că este foarte important ceea ce se întâmplă în viața de fiecare zi. Adică, există prilejuri în care se naște și ia amploare acest sentiment public că anumite lucruri sunt inacceptabile și atunci există o mișcare de masă. Dar lumea nu se schimbă cu asta. Lumea se schimbă cu comportarea de fiecare zi. Adică, piatra de încercare este modul cum gândim și modul cum acționăm în cenușiul vieții de fiecare zi. Mi-ar plăcea foarte mult dacă acești tineri, care se pot mobiliza așa de bine în prilejuri excepționale, ar fi consecvenți în urmarea unor reguli, puține, dar respectate strict, care toate se inspiră dintr-un principiu care este numit în etică „regula de aur”, care spune „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. În expresia lui Iisus Hristos regula de aur este următoarea „Ceea ce dorești să facă alții pentru tine, fă tu pentru alții”. Aici este după părerea mea sursa unei schimbări, într-o asemenea atitudine.

Trebuie să fim atenți la foarte multe lucruri elementare, fundamentale, în ceea ce privește obligațiile noastre. Este foarte deprimant, de pildă, eu când ies aici pe stradă, am vis-a-vis un parc și constat că la fiecare 10-15 pași există un coș de gunoi și sunt o mulțime de lucruri aruncate pe jos. Și să văd tineri care studiază la un liceu aici în apropiere, în clasele mari, care stau pe bănci acolo și în jurul lor există un strad de semințe… Eu cred că tot ceea ce se face la școală nu-și atinge scopul dacă se întâmplă lucrurile astea. Ține seama de faptul că altora nu le place asta și că ție nu îți place ca lucrurile să stea așa. Nu este normal ca atunci când ieși din casă să crezi că spațiul care nu este cel al propriei tale locuințe nu este un spațiu de care ar trebui să ai grijă.

Unul dintre sloganurile din stradă era „toate partidele aceeași mizerie”. Credeți că partidele din România sunt într-adevăr o mizerie, așa cum spun tinerii?

Vedeți, noi avem o anumită ușurință în a ne pronunța, în lucruri în care suntem insuficient informați. Eu nu mă pot pronunța cu atâta ușurință. Însă, este evident că mulți oameni politici nu au justificat încrederea care a fost investită în ei. Eu cred așa, că dacă cineva este ales de către o comunitate largă, pentru că ceea ce aveau în vedere cei care strigau asta era, în primul rând, Parlamentul sau, să zicem, Consiliile Municipale ale marilor orașe. Dacă ești ales de o masă mare de oameni într-o funcție din asta atunci este foarte clar că ești ales pentru a promova interesul public. Or, foarte mulți oameni, atât dintre cei care au ajuns să aibă dificultăți cu justiția, dar și dintre cei care nu au avut astfel de dificultăți, au dovedit prin comportarea lor că se simt obligați să slujească interesul public. Or, asta este axiomatic. Dacă nu faci chestiunea asta, nu faci pasul A, nu zici B dacă nu zici A. Nu mă prezint drept candidat în fața alegătorilor și după ce am primit încrederea, nu mă simt obligat față de ea. Este elementar.

Mai are România o șansă de a se schimba în bine?

Da, sigur că mai are o șansă și nici nu poate să se sustragă unei schimbări în bine. Presupunând, sigur, că situația generală în Europa și în Uniunea Europeană nu va lua o turnură foarte nefavorabilă. Asta pentru că noi suntem integrați totuși într-o comunitate care are resurse suficiente pentru a susține o evoluție în direcția apropierii de regulile care conduc viața comunităților și bineînțeles de performanțele care sunt caracteristice acolo: în economie, în ceea ce privește educația, în ceea ce privește ocrotirea sănătății și așa mai departe. Adică, aspectele esențiale ale vieții unei comunități. Eu nu cred că dacă Uniunea Europeană va înainta pe linia realizării obiectivelor care sunt propuse și înaintate de valorile ei, România nu o să meargă înainte. Deci, mi se pare că există temeiul pentru optimism. Noi nu înțelegem nici asta deseori destul de bine.

Nu înțelegem că această Uniune Europeană reprezintă totuși o realizare imensă, pentru că, în esență, atât timp cât ea supraviețuiește și se dezvoltă nu există riscul unor războaie, unor conflicte. Oamenii probabil că au uitat ce înseamnă asta. De aceea, noi cei care suntem mai bătrâni avem o impresie mai acută a importanței acestor lucruri. Eu am trăit de copil anii războiului și nu e vorba numai despre război, e vorba despre consecințele de durată ale unui război. Și atunci, cred că trebuie să discutăm ținând seama de acest complex. Dacă suntem în UE și UE supraviețuiește și merge înainte, cred că multe lucruri se vor schimba într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă și se vor schimba în bine.

Ce-i lipsește României în mod fundamental?

Eu cred că nu este ceva care este absolut specific României. Ceea ce-i lipsește României în mod fundamental este, după părerea mea, încrederea că munca cinstită este răsplătită. Dacă oamenii au această încredere, dacă viața arată că munca cinstită este răsplătită, atunci ei se angajează pe calea aceasta. Asta îi lipsește României.

Dacă ar fi să definiți România din punct de vedere filosofic, cum ați face-o?

Din punct de vedere filosofic, nu există o altă cale de a o caracteriza decât așa cum o caracterizează omul care gândește. Vreau să vă spun ceva despre modul în care văd eu filosofia. Eu cred că filosofia nu e o chestiune care trebuie să rămână în domeniul unei specializări academice. Sigur că există studii, există cercetare filosofică. Pe de altă parte, există ceea ce am numi erudiție filosofică, cercetarea trecutului filosofic, cunoașterea sistemelor gânditorilor importanți. Deci, activități specializate, lucruri care sunt spuse și scrise pentru cei din domeniu, pentru experți.

Există ceva care este pentru toți oamenii cu o instrucție mai înaltă și anume, filosofia ne ajută să gândim mai bine, este un exercițiu al gândirii. Predarea filosofiei trebuie să aibă acest obiectiv esențial. Și dacă filosofia este practicată în felul acesta, ea este interesantă și importantă pentru toți cei care aspiră să gândească mai bine. Și-atunci, vreau să vă spun că ceea ce v-am spus eu despre România este modul cum gândesc eu cu o minte exersată de preocupări de natură filosofică. Totdeauna o minte exersată de anumite preocupări te ajută să vezi anumite aspecte ale lucrurilor.

URMEAZĂ: „Elita universitară a trădat cauza pentru aproape nimic. S-a lăsat coruptă perfect derizoriu”