GENERAȚIA SUBCAPITOL

Laurențiu Ion are 25 ani. Născut și crescut în democrație. E exponent al generației cool & libere. A fondat revista online de literatură și fotografie SUBCAPITOL. Dar SUBCAPITOL nu-i doar o revistă. Laurențiu spune: „SUBCAPITOL a încetat de mult să mai fie doar o revistă. Da, cred că e o generație crescută și educată pe Internet, formată din oameni liberi care nu au nicio problemă să se exprime la fel, liber. Generația SUBCAPITOL e pe Facebook și Instagram, iese la proteste în Piața Universității și nu face parte din instituția rușinii a Uniunii Scriitorilor sau din orice altă organizație nedemocratică. A devenit atât de cool și liberă că până și eu mi-am dorit să fac parte din ea.”

Citiți interviul integral cu Laurențiu Ion:

Reporter: Ești un „Mecena urban”. Ai strâns în jurul tău poeți și prozatori tineri și ai dat frâu liber pe net „bandei” SUBCAPITOL, revista online de literatură și fotografie. Ai făcut SUBCAPITOL viral. SUBCAPITOL nu-i doar o revistă. E o generație SUBCAPITOL?

Laurențiu Ion: Imaginează-ți că ajungi într-un oraș mic din nordul țării și, înainte să pleci înapoi spre București, intri într-o librărie să-ți cumperi „d-ale trenului”: o carte sau o revistă, ceva care să-ți țină companie timp de opt ore. Bâjbâi printre rafturile librăriei cât o cârciumă de la țară, răsfoiești cam tot ce-ți intră-n mână, dar nu te poți decide nicicum. Librarul te vede, se apropie de tine ținând în mână o carte cartonată: „Vă recomand să luați cartea asta, e antologia unei reviste de literatură pentru tineri. Fata mea a cumpărat cinci exemplare și le-a băgat în librărie, poate o să vă placă”. Mă uit lung la el, nu-mi dau seama dacă joacă la cacealma, nu ar fi fost prima dată. „Nevastă-mea a zis că fata de pe copertă are ochii Veronicăi Micle”, continuă el și apoi râde. Era antologia „SUBCAPITOL, poezia”. I-am spus, timid, că am cumpărat-o de la București. M-așteptam să izbucnească iarăși în râs, să-mi spună că știe, dar nu. Asta a fost partea frumoasă, că nu a știut, și mi-a recomandat chiar cartea la care noi lucrasem luni bune doar pentru că fiicei lui i-a plăcut. Până la urmă, am plecat cu o carte de eseuri despre fericirea paradoxală.

SUBCAPITOL a încetat de mult să mai fie doar o revistă. Da, cred că e o generație crescută și educată pe Internet, formată din oameni liberi care nu au nicio problemă să se exprime la fel, liber. Generația SUBCAPITOL e pe Facebook și Instagram, iese la proteste în Piața Universității și nu face parte din instituția rușinii a Uniunii Scriitorilor sau din orice altă organizație nedemocratică. A devenit atât de cool și liberă că până și eu mi-am dorit să fac parte din ea.

Cum e un exponent al generației SUBCAPITOL? Profilează-l.

Un exponent al generației SUBCAPITOL ar putea fi fata librarului care se pregătește să vină în București, la facultate. E liberă și cool, creativă și nu scrie neapărat literatură. Posibil să nu scrie deloc. În schimb, îi place să citească. O vezi în parc citind, întinsă-n iarbă; o mai vezi străbătând Calea Victoriei pe bicicletă, în plină vară, urmată îndeaproape de fălcile unui câine frumos. Fata librarului iese la proteste în Piața Universității și regretă LIKEul dat lui Klaus Iohannis. Un alt exponent al generației SUBCAPITOL ar putea fi băiatul de care fata librarului e îndrăgostită. Și el e la fel de liber și cool. E puțin trecut de 20 de ani, lucrează într-o agenție de publicitate și probabil, în câțiva ani, va fi omul creativ al unei multinaționale. Acum uită-te puțin la ei: ei sunt viitorul, oameni născuți și crescuți în democrație.

SUBCAPITOL a fost și „cuib literar”. Povestește-ne despre programul de rezidență literară de la Izvorul Muntelui. V-ați retras departe de oraș. Ce s-a întâmplat cu cei 4 poeți în cele 4 zile?

Patru poeți ar fi trebuit să petreacă patru zile într-o cabană în Izvorul Muntelui, județul Neamț, fără telefon, Internet și fără să aibă orice alt contact cu lumea exterioară. Au avut dreptul doar la un apel pe zi. În perioada asta, ei ar fi trebuit să scrie poeme pe care mai apoi noi ar fi trebuit să le publicăm. Exact asta s-a și întâmplat, doar că nu au fost patru poeți, ci cinci. Cel de-al cincilea, Horia Șerban, deși nu a participat la concursul de selecție a rezidenților literari, a luat trenul spre București și a venit la Izvorul Muntelui. Ce era de făcut? L-am cazat alături de ceilalți patru poeți rezidenți (Mihnea Bâlici, Teona Galgoțiu, Radu Nițescu și Mircea Andrei Florea), i-am dat o pătură care să-i provoace mâncărimi, i-am luat telefonul și l-am supus aceluiași tratament. Cumva, ne-am bucurat: mica lui surpriza lui a fost în spiritul nostru.

Cele patru zile petrecute la Izvorul Muntelui au părut o zi de nouăzeci și șase de ore: zilele erau scurte și întunecate, nopțile lungi și friguroase. Parcă eram într-un reality show, iar eu cu Xenia Mitran, PR Manager SUBCAPITOL, eram gazdele care-i supuneau pe sărmanii tineri la tot felul de probe. Au fost tensiuni, mici conflicte, nopți nedormite, muzică și mâncare bună. Dar și mai important, s-a scris literatură bună și vie, chiar la fața locului. Ca și cum ar fi trebuit să facă un reportaj în pragul nebuniei, ei fiind ultimii supraviețuitori ai rasei umane care aveau obligația morală să lase ceva în urmă. Ce s-a întâmplat la Izvorul Muntelui a fost frumos, a fost istoric— atât uman, cât și literar. La fel ca ceea ce se întâmplă și cu noi, și cu SUBCAPITOL ca proiect cultural ce promovează arta tinerilor.

Sunteți cu toții, tu și poeții, pe net și-n Social Media. Cum vă distrați pe bune, de-adevăratelea? Cum e printre scriitori?

O să-ți spun o poveste. Era o seară obișnuită de iarnă, undeva prin ianuarie. Plecam de la birou și, în drumul meu spre casă, primesc un mesaj pe Facebook de la un scriitor pe care nu-l aveam în lista de prieteni. „Salut, v-am trimis un text pentru SUBCAPITOL acum două săptămâni și nu mi l-ați publicat, când apare?”. I-am spus că voi verifica să văd despre ce text e vorba și voi reveni cu un răspuns. La câteva ore, i-am scris că textul său nu a fost acceptat și că ne mai poate trimite. Nu mi-a răspuns. În schimb, a publicat imediat, pe Facebook, un text în care ne numea „păpuși Illuminati” și „manipulatori”. A mers și mai departe cu teoria conspirației susținând că proiectul nostru e finanțat de anumiți politicieni care se folosesc de arta tinerilor pentru a-și bifa anumite puncte din agenda lor politică. Noi ne-am fi putut gândi niciodată la așa ceva, trebuie să recunosc. Este doar una dintre situațiile amuzante iscate de unii scriitori, mai mult sau mai puțin cunoscuți, în Social Media.

Dar ce se întâmplă în Social Media rămâne în Social Media de cele mai multe ori. Dar ca-n orice alt domeniu, unele cauze născute în mediul online ajung să ia calea realității în cele din urmă. Un protest împotriva Uniunii Scriitorilor, solidarizarea față de un scriitor la ananghie sau simpla participare la un eveniment sunt câteva din exemple. Exemplul nostru preferat sunt însă evenimentele și petrecerile organizate de SUBCAPITOL. În primăvara anului 2015, am reușit să organizăm, într-un club mainstream din București, o expoziție de versuri. Circa 300 de oameni au venit special să citească versurile proiectate pe pereți. La fel, a fost frumos, a fost istoric.

Lumea culturală poate fi la fel de mondenă, să zicem, ca cea a Marketingului: oamenii se strâng la evenimente, îmbrăcați frumos, mai schimbă o vorbă, se mai promovează. Ia un scriitor și pune-l în mijlocul unei camere și, cu puțin noroc, îl vei putea vedea cum devine centrul atenției. Scriitorii sunt asemenea oamenilor de Marketing— mereu vor ști exact ce tip de mesaj trebuie să transmită în anumite situații pentru a câștiga cât mai multă audiență. Și eu, și ei ne distrăm la fel ca ceilalți oameni. Nimic special, nimic ieșit din comun. Acum— între noi fie vorba, îți dai seama că evit să spun cum se distrează poeții „pe bune, de-adevăratelea”. Legenda spune că se întâlnesc în cele mai lungi nopți ale anului, mai schimbă o vorbă, mai beau o bere sau un pahar de vin.

Cum e SUBCAPITOL fără pixeli și fără font-uri? Adică Antologia tipărită? Urmează să mai faceți versiuni tipărite?

Antologia e la fel de vie ca siteul nostru. Mai observi, pe parcursul lecturii, câte un font care a luat-o razna, o diacritică lipsă sau un pixel ce s-a îndepărtat de mulțime. Poezia bună e acolo, își face treaba ca-ntotdeauna. Doar pagina de eroare 404 lipsește din antologia „SUBCAPITOL, poezia”. Ne-am dorit o antologie premium, care s-arate asemenea și să fie în spiritul a ceea ce promovasem anterior. În mare parte, ne-a ieșit— cu toate că am întâmpinat tot felul de dificultăți tehnice. Cei care vor răsfoi cartea vor găsi, pe lângă cele mai bune poezii publicate pe site, pagini negre în totalitate, foi de calc așezate strategic și citate aparținând autorilor antologați.

Anul ăsta pregătim ieșirea-n print cu câte un număr pe sezon. Este dificil să rămânem și independenți mai ales când ne dorim să fim prezenți și în format convențional. Deocamdată am refuzat să folosim bani publici— așa cum de pildă fac unele reviste care, chipurile, ar concura cu noi. Noi nu putem concura cu banii publici veniți din partea vreunei prefecturi. Și nici nu vrem. Nu spun că este o problemă în a folosi bani publici pentru finanțarea proiectelor culturale, dimpotrivă. Noi am vrut să stăm deoparte, asta e de reținut. Sperăm că vom găsi sponsorizări (de la diverse companii sau persoane fizice) care să ne-ajute să ieșim în print. Căutăm, căutăm, căutăm.

Viața ta cotidiană. Cât e poezie, cât tehnologie, cât strategie? Lucrezi ca Digital Marketing Strategist.

Viața mea de zi cu zi: acasă via birou și invers. Uneori, mai plec din București. În serile în care nu predau, ies în cele câteva locuri din oraș care încă nu au fost acaparate de mainstreamul bucureștean, cu tot cu copiii, câinii, pisicile și bicicletele lor. Nu mă înțelege greșit, dar— după o zi de birou, chiar nu-mi doresc să mai stau într-un loc gălăgios. Am nevoie de liniște, de oameni lângă care pot să tac când nu am nimic important de spus. Aici e poezia vieții mele de zi cu zi. Cumva, e și o strategie de supraviețuire pe care am adoptat-o în ultimii ani. Și surprinzător sau nu, viața mea are atâta tehnologie cât și poezie. Și în viața personală, și la jobul de zi cu

Completează povestea: În 2016, la 25 de ani, un poet care în clasa a XII-a a publicat un volum de versuri cu titlul „Destulă pace pentru un razboi”…

…dă un interviu în care vorbește despre un proiect pe care l-a pornit de unul singur, cu laptopul pe genunchi, acum doi ani. E într-o cafenea din Piața Victoriei și-l poți auzi tastând. Mai vorbește și despre el. Lucrează într-o corporație și predă Digital Marketing la Universitatea Alternativă. Nu s-ar fi gândit niciodată că va petrece două ore într-o cafenea răspunzând la un interviu. De la băiatul copleșit de emoții care îngâna câteva cuvinte la microfon în timpul lansării primului volum de la Gaudeamus până la cel de azi au trecut șase ani de schimbări. Și iată-l acum vorbind despre el la persoana a III-a cu lejeritate.

Ești profesor la Universitatea Alternativă. Ce înseamnă să fii „alternativ” în România?

Propunerea unui student să predau Digital Marketing la Universitatea Alternativă a venit din căsuța de inbox a Facebook Messenger. După câteva întâlniri cu un reprezentant al universității, m-am trezit în sala de curs cerând un bean bag și predând. Mult timp mi-a fost teamă și, cumva, rușine. Vorbesc de o rușine prezumtivă: nu voiam să dau greș și să-i dezamăgesc pe oamenii care avuseseră încredere-n mine și-mi încredințaseră o asemenea responsabilitate.

Universitatea Alternativă este, într-un fel, SUBCAPITOL. Dar și invers. Noi toți laolaltă dorim să schimbăm partea noastră de lume, să le oferim celorlalți alternativa cea bună. Asta înseamnă să fii „alternativ” în România: să vrei să faci lucrurile altfel doar pentru a le face mai bine. Sau— cum spune chiar noua campanie a Universității Alternative, „ești nerezonabil pentru că vrei să faci lucrurile altfel”. Ceea ce-mi amintește că s-a dat startul înscrierilor pentru noii „alternativi”.

Ce e în trend acum pentru tine? Trend literar, trend urban, trend de lifestyle? Ce citești, unde ești, cum îți petreci timpul într-o zi ideală.

Îmi dă cineva ocazia în sfârșit să vorbesc despre ceea ce fac când ajung acasă, în fiecare seară. Puțini sunt cei care știu asta. Drumul meu spre casă este scurt: străbat în vreo 10 minute Calea Victoriei, traversez Magheru și dispar pe una dintre străzile care întretaie marele bulevard. Îmi arunc ghiozdanul pe hol, mă descalț și, ca într-un ritual milenar, încep să-mi prepar humus cu pătrunjel și tahini. Partea frumoasă a vieții mele: îl mănânc cu lingura. Apoi— dacă e cald, mă urc pe bloc și privesc orașul freamătând sub propria greutate până se întunecă. Așa se încheie ziua mea ideală. De început, începe în fiecare dimineață la 6:30 cu o cafea tare și cu drumul spre birou. Printre altele, citesc eseuri și reportaje, m-am abonat la NY Times și The New Yorker, citesc pe stradă, acasă și uneori spre finalul unei zile lungi de birou. Deocamdată, literatura e ținută pe hold: în ultima perioadă, îmi vine destul de greu s-o mai citesc, mai cu seamă s-o diger și, în afară de poezie, nu prea am mai citit literatură. Astea sunt în trend pentru mine. Mai simplu, noul trend: o viață așezată, dar nicicum neplictisitoare.

Explică-ne un concept de marketing pe care orice pâmântean ar trebui să-l aplice cât să-și facă viața mai mișto.

Back to basics: esența Marketingului care vorbește despre acel schimb ce ar trebui să ne satisfacă nevoile și cererile. Aș rămâne aici. E destul de simplu: X vrea să obțină ceva de la Y, dar primul trebuie să dea ceva la schimb. Și invers. Să ai o viață mișto, așa cum vrei, cred că trebuie să dai ceva mișto în schimb. Un SUBCAPITOL, o Universitate Alternativă sau orice altceva la fel de mișto ca viața pe care ți-o dorești.

Cine este Laurențiu Ion

Laurențiu Ion s-a născut la 18 ianuarie 1991, la Târgoviște, județul Dâmbovița. A absolvit cursurile Facultății de Litere și în prezent este Digital Marketing Specialist la IBM. Locuiește în București.

A debutat publicistic în revista Feedback, în 2009, ulterior, în anul 2010, publicând „Destulă pace pentru un război” la editura Humanitas, volumul său de debut câștigând Concursul de Debut Literar UniCredit (secțiunea poezie), ediția a III-a. Publică al doilea volum, „Nouăzeci și unu”, în anul 2014, la editura Tracus Arte. Între timp, poemele sale apar atât în reviste din România, cum ar fi Echinox sau Dilema veche, cât și în străinătate, în reviste precum Evergreen Review sau Pif Magazine. Mai este prezent în antologiile Echinox (2011) și Best of Pif, Volume One (2012).

A fost invitat să-și citească poemele în cluburi de lectură precum Institutul Blecher sau Open Art.

În anul 2014, înființează revista online de literatură și fotografie SUBCAPITOL.