INTERVIU cu Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Națională: ”Și bogăția, și sărăcia sunt exprimate în bani”

O minte briliantă. Peripatetic și relaxant, un dialog de înaltă calitate și ținută intelectuală, cu umor fin. Un periplu cu accente antropologice, economice, cu amintiri despre studenție, dar și cu expuneri despre viitor. Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Națională, face parte din registrul personalităților foarte calde, foarte sincere și blajine, pentru care dictonul latinesc “Est modus in rebus sunt certi denique fines” se califică a fi un atribut definitoriu.

Cu interminabile cognomen date de factori politici sau de către omul de rând, Adrian Vasilescu și-a păstrat – cu deosebită acuratețe – aceeași linie directoare, aceeași înțelepciune. Pentru că, nu-i așa, învingătorii merg întotdeauna înainte.

Domnule Vasilescu, vă propun să demarăm acest interviu coborând în istorie, de la Biblie… la Anton Pann și până în zilele noastre. Dar avem ca punct nodal prima mențiune scrisă: ”Banii sunt ochiul dracului”. ”Ban la ban trage”. ”Banul nu aduce procopseala, ci procopseala aduce banul”. ”Ai parale, ai scăpare”. ”Banii se socotesc, pâinea se cântărește”. Și câte și mai câte ziceri, maxime, dictoane. Sunt banii ochiul dracului sau sunt o cheie pentru progres. Nu spun evoluție din… precauție.

Oana, ai ales doar două izvoare, e drept, puternice: literatura lumii și legendele populare. În lunga experiență a relațiilor interumane, plățile  în schimburile comerciale s-au făcut încă din preistorie cu bunuri: scoici, sare, vârfuri de sulițe, blănuri, mirodenii etc. Erau primele forme de bani cunoscute. Cele dintâi monede au apărut la jumătatea  ultimului mileniu de dinainte de era noastră. Azi, știința banilor este tot atât de exactă ca matematica sau ca fizica. Din această perspectivă, o  bancnotă de 100 de lei, bunăoară – ca oricare altă bancnotă din sistemul bănesc al leului ori din alt sistem –  este în sine un simbol. Pentru a înțelege că PUTEREA BANILOR – în oricare dintre formele lor în procesul de circulație: monede metalice, bancnote  de hârtie sau de plastic, bani “de cont” – este  în esență doar efect! Un efect  cu misiune de reprezentare. Pentru că, în zilele noastre, puterea banilor nu mai este – ca în vremea monedelor de aur sau de argint – intrinsecă. Adică exprimată prin greutatea lor.  Ce are în spate azi acest…efect? Cauzele! Începând cu încrederea în însemnul monetar cu care orice bancnotă este învestită de autoritatea monetară emitentă – în cazul nostru, Banca Națională a României – și continuând cu specificitatea: indicii de siguranță  (vizibile si ascunse) lângă semne ale identității.

Astfel, o “bucată de plastic”pentru a cărei producere se cheltuie doar câțiva lei capătă o valoare nominală de 100 de lei sau 500 de lei, dobândind o putere paradoxală, în sensul că este nu doar recunoscută, ci și acceptată de întreaga societate. Și chiar în afara țării, din 2006, de când moneda românească a devenit pe  deplin convertibilă si este acceptată la schimb cu alte valute dincolo de granițele României. Sau la schimb cu alte bunuri și servicii.

Valoarea nominală absolută (de 5 lei sau 100… sau 500 de lei) este dublată de o valoare relativă, dependentă de fenomene ca echilibrele sau dezechilibrele economice, cel mai semnificativ fiind inflația.

La Banca Națională încă ni-l amintim cu emoție pe ultimul desenator de bancnote, regretatul grafician Nicolae Săftoi. Lui i-au urmat calculatoarele.

„E o prostie să faci provizii. […] O singură provizie am făcut: de card. Pentru că nu mai umblu cu bani în buzunar’’, spuneați într-un interviu. Bun! Dar să presupunem că cineva are credite, are popriri. Datoriile trebuie plătite, dar orice intrare pe card, din orice sursă legitimă, l-ar lăsa veșnic fără bani până la epuizarea datoriei. Ar fi într-un cerc vicios care înseamnă noi împrumuturi.

Să despărțim apele! 1. Am spus că “e o prostie să faci provizii”, când izbucnise războiul foarte aproape de granițele noastre,  spre sfârsitul lui 2022. Atunci, numeroși concetățeni ai noștri s-au repezit în magazine, grăbiți să-și facă provizii de ulei, de conserve, de detergenți, de articole medicale, chiar și cosmetice. Am și motivat: “Războiul știm când a început, dar nu știm când se va încheia. Pentru cât timp pot fi făcute provizii?”…

2. De ce  eu plătesc cu cardul? Pentru că e mai simplu! Și mai sigur! 3. Creditele? Aici încep complicațiile. Sigur că popririle pentru datorii neplătite, restanțele la lumină, la căldură, la întreținere, plus cheltuielile zilnice, împing lucrurile către un cerc vicios. O mare parte a gospodăriilor populației vede ieșirea din astfel de situații în contractarea de noi împrumuturi. 4. Dar câte gospodării se califică pentru a obține credite bancare? Relativ puține. Am ajuns astfel la o problemă încă nerezolvată a societății noastre. Soluțiile? Depind de întreaga complexitate de idei, decizii, acțiuni care pot să împingă în sus – cantitativ, dar și calitativ – creșterea economică. Și care pot să asigure un echilibru stabil în viața economică, politică, socială a țării.

Multe țări, de câțiva ani, calculează un  indicator al vieții cu trimiteri și la economie: IFN. Indicele Fericirii Nete

Personalul care ”face bani” poartă măști de protecție, mirosul este pestilențial. Banii sunt, deci, nu doar murdari, ci și dezgustători. Totuși, rămân visul multora. Un vis care poate genera atrocități. ”Est modus in rebus, sunt certi denique fines”, de la Horațiu citare. Să fie măsura singura cheie a fericirii?

Multe țări, de câțiva ani, calculează un  indicator al vieții cu trimiteri și la economie: IFN. Indicele Fericirii Nete. În prezent conduce în clasament Finlanda. Sunt multe criteriile luate în calcul. Dar banii în sine, deci numai ei,  nu sunt nicăieri socotiți un etalon al fericirii. Oricât de  mulți ar fi! Condiționează starea de bine, de confort, dar drumul până la fericire e mai lung.

Cât privește “personalul care face bani”, au fost câștigate multe bătălii pentru o mai bună protecție a lucrătorilor din imprimerii. Cred însă că referirea ta la mirosurile grele are în vedere personalul care numără banii ce au trecut prin milioane de mâini. Dar și în acest sector au intervenit schimbări semnificative.

Revenind la “IFN”, voi adăuga că… dacă banul nu este axul fericirii, nici măcar când joacă cu cifre mari, bogăția și sărăcia sunt exprimate în bani. În bani – în topuri ale miliardarilor, ale milionarilor, ale clasei de mijloc – sunt evaluate multe dintre bogățiile lumii. Și tot în bani – câți dolari pe zi/ locuitor revin populațiilor din țările subdezvoltate economic – e măsurată sărăcia.

Adrian Năstase m-a poreclit  “Distonocalm”

Ați avut, de-a lungul timpului, câteva porecle. Unele mai dure, altele mai plastice, dar toate au fost legate de o minte briliantă. Ați recunoscut, în sinea dumneavoastră, că una dintre ele vi se potrivește?

În categoria “dure” ar putea intra porecla pe care mi-a dat-o Adrian Năstase. Eram, în anul  2000, consilier al prim-ministrului Mugur Isărescu. Viața socială, după trei ani de recesiune severă, era foarte agitată. Piața Victoriei se umplea deseori de protestatari. Deși, în economie mai ales, tendința de îndreptare a multor stări era în creștere. Au fost puse pe masă multe soluții bune. Am fost sigur, deci, că nu voi fi contrazis de realitate când, în emisiuni de televiziune, am afirmat răspicat că Guvernul are trei mari obiective – 1. să “bată palma” cu Uniunea Europeană pentru aderarea la 1 ianuarie 2007; 2. să transforme inflația – ce se încăpățâna să înainteze cu două cifre – în dezinflație;  3. să să pună capăt recesiunii ce amenința să intre în al patrulea an și să reactiveze creșterea economică.

Adrian Năstase m-a poreclit atunci “Distonocalm”. În decembrie 2000, când Guvernul Isărescu a predat ștafeta Guvernului Năstase, cele trei obiective erau deja o realitate a țării.

La începutul interviului am spus că ați fost jurnalist. M-ați corectat afirmând: ”Încă sunt jurnalist”. Și da, încă sunteți jurnalist, încă sunteți salariat. Cum găsiți jurnalismul care se practică în haine noi, dar nu întotdeauna curate?

 Haine “nu întotdeauna curate”sunt “îmbrăcate” în toate domeniile, în toate profesiile. Cât priveste jurnalismul, marele obstacol – nu numai la noi – este finanțarea sau subfinanțarea, atât în media scrise, cât si în cele audio-vizuale. Concurența împinge uneori lucrurile în zone conflictuale artificial întreținute.

Tot de la dumneavoastră aflu o dinamică ce pare logică, dar nu știu exact ce efecte are: dezinflația. Ani buni am auzit numai despre acest monstru numit inflație. Iată, acum apare antonimul lui. Cum să înțelegem acest nou personaj, metaforic vorbind?

Atenție la terminologie: inflație, dezinflație, deflație! Antonimul inflației nu este dezinflația, ci deflația. Un balaur mai periculos decât inflația, pentru că scad prețurile și producătorii fug din piețe, iar viața economică este descurajată.

Dezinflația însă – o fază mai calmă a inflației – este mereu binevenită. Prețurile, în faza dezinflației, continuă să crească, dar creșterea este din ce în ce mai lentă. Greșesc însă grav cei care așteaptă să scadă prețurile. Asta ar fi deflație.  O politică monetară de succes înseamnă o creștere continuă a prețurilor în jur de 2 la sută, ca producția să aibă un stimulent permanent.

Sigur că m-ai putea întreba ce fel de balaur a fost deflația din zona euro, între aprilie 2020 și mai 2021, când banii erau ieftini, creditele se obțineau ușor, iar mass-media din toată lumea observa că “trecem printr-o criză cu magazine pline de mărfuri și de cumpărători”. Răspunsul e simplu: nu a fost  o deflație clasică, adică nu a fost o deflație scăpată de sub control. A fost o deflație provocată.

În toată lumea, erau mulți bani de cheltuit și multe stocuri de lichidat. Deflație plătită însă greu de toți, cu o inflație globală galopantă.

Da, m-am si distrat, am și dansat, reuniunile de la Drept erau vestite în tot centrul universitar

Dumneavoastră ați terminat Dreptul. Ani de studenție cu profesori de calibru, cu examene dure. Nu se (mai) făcea Oratorie dar toate celelalte materii erau pregătite cu seriozitate, cu acuratețe și responsabilitate. Dar sintagma ”anii studenției” nu presupune numai studiu. Se dansa, tinerii se și distrau, firește. Cum vă petreceați timpul în afara aulei Universității? Pe lângă că și lucrați, deja ca ziarist, la Scânteia tineretului. Bref, v-ați distrat mai mult decât ați lucrat? Ați chiulit?

Da, m-am si distrat, am si dansat, reuniunile de la Drept erau vestite în tot centrul universitar. Erau anii în care rulau filme în premieră simultan cu cinematografele capitalelor europene, iar teatrele aveau si repertorii cu marii clasici, în registru regizoral clasic. Aș adăuga că  toată colecția romanelor Secolul XX era în librării. Dar și  lucram din greu ca jurnalist “zilier”, titularizat fiind abia după ce am absolvit facultatea.

La Drept predau mari profesori și multe cursuri erau veritabile regale. L-aș evoca pe Traian Ionașcu, o somitate, recunoscut ca atare de confrerie. Își pregătea cursul în biblioteca facultății, unde noi, studenții, îl  vedeam zilnic, îmbrăcat mereu cu acelasi sacou. Dar în ziua cursului îsi îmbrăca costumul închis, acelasi mereu. Pentru a-si onora studenții. Prelegerile lui erau memorabile.

Teza dumneavoastră de licență, despre Diplomația românească, este notată cu notă maximă. Cu aceeași notă mă mândresc și eu. Cu deplină sinceritate recunosc faptul că am un fel de spaimă și o mare suspiciune – ca să nu spun altfel – despre facultățile particulare, cu precădere inflația de diplome. Diplome cu care se angajează posesorii lor în diferite domenii, unele strategice. Nu este deloc în regulă.

Teza mea de licență a fost un “teren de încercare”. M-a provocat subiectul și am făcut o lucrare notată, într-adevăr, cu 10… dar facultatea am absolvit-o cu 8,75. Medie rezonabilă în împejurarea în care am și lucrat. Facultățile particulare, astăzi? Sunt într-o etapă de tranziție, ca și economia. E grea trecerea din piața închisă în piața liberă.

Moisil, Costin Nenițescu, Ștefan Milcu, Nicolae Gh. Lupu. ”Studentul și cultura generală”, dezbateri culturale. Vă sună extrem de cunoscut. Am pronunțat intenționat aceste cuvinte care au fost fenomene la care ați participat activ și direct, dar care, mai mult ca sigur, nu spun nimic generației noi. Educația, sistemul educațional, școala suferă, este în agonie. Quo vadis, Domine?

 În presa de dinainte de decembrie 1989 erau multe restricții. Dar toate ziarele aveau pagini de cultură, cu rubrici speciale pentru cronica de carte, de teatru, de cinema, muzicală, plastică și cu dezbateri la care participau reprezentanți de seamă ai lumii academice. Spre ‘89, lucrurile se complicaseră. Spre exemplu, trebuia marginalizat “individualismul’’. O cronică nu mai putea fi dedicată unui singur autor sau unei singure opere. Colectivismul se extinsese și aici.

Azi, “regină” este audiența. Dar e măsurată corect? Nu cred că este în ordine ca sălile de teatru să fie pline, ca la Operă să fie “război” pentru bilete, iar în mass-media, cronicile de teatru și muzicale să fie Cenușărese.

Despre pregătirea generațiilor de azi, în școlile de toate gradele, discuția e lungă și grea. Ar fi păcat s-o expediem în unul din răspunsurile la 26 de întrebări.

Cred în puterea împrejurărilor! Favorabile sau nefavorabile

Ce-mi place imens este potrivirea inclusiv de nume: dumneavoastră Adrian, soția Adriana. Credeți în coincidențe?

Cred  în puterea împrejurărilor! Favorabile sau nefavorabile. Lumea e plină de personaje pe care mintea și voința le-ar fi ajutat să realizeze mai mult, dar împrejurările nu le-au fost favorabile.

Sunteți un om răbdător, domnule Vasilescu? Prestația dumneavoastră impecabilă, maniera blândă și elegantă în care răspundeți inclusiv la întrebări – deseori fruste sau elucubrante, sau ridicole – așa vă prezintă. Dacă ar fi și un astrolog cu noi, poate ar spune ceva despre ascendent, pentru că Berbecii nu prea au răbdare.

Da, uneori sunt enervant de calm. Calmul se mai și educă. Mai ales în relațiile cu acei jurnaliști care își imaginează că agresivitatea este iarba fiarelor.  Eu încerc să  construiesc dialogul întotdeauna pe argumente.

Preferați un om foarte bine pregătit, dar obraznic, fără emoții sau un om decent instruit, dar omenos? Care, poate, mai și greșește.

Foarte bine pregătiți, obraznici și fără emoții sunt doar roboții. Când însă roboții, acum mai mulți ani, au urcat la catedrele din licee, într-o încercare de a înlocui profesorii, au clacat. De ce? Elevii pierdeau șansa de a se privi în ochii ființelor umane de la catedre.

Acum, în vremea inteligenței artificiale, se lucrează la dotarea roboților cu afectivitate. Bâjbâim încă în descifrarea viitorului.

România ar intra în război numai dacă NATO ar intra în război. Cred totuși că lumea n-a înnebunit de tot

Fracturez registrul, linia de până acum, cu o întrebare care macină majoritatea: vine războiul și în România? Ar mai fi una despre bomba atomică, dar e cam puțin probabilă, din punctul meu de vedere. Nu imposibilă, improbabilă.

România ar intra în război numai dacă NATO ar intra în război. Cred totuși că lumea n-a înnebunit de tot.

Cât priveste “bomba atomică”, ai dreptate. Circula o anecdotă în vremea războiului rece. Singurele mari puteri de atunci – Statele Unite și Uniunea Sovietică – erau văzute ca doi scorpioni sub un clopot de sticlă, care își dădeau târcoale, dar nu se atacau, pentru că fiecare știa că lovitura unuia ar fi mortală pentru amândoi. Astăzi sunt mai mulți scorpioni, dar fiecare în parte are motive suficiente să se rezume la amenințări verbale.

România a intrat în al cincilea an de deficit excesiv

Cum stă, economic, România, astăzi? Sunt și adevăruri – am această convingere – care nu pot fi spuse. Un reprezentant major al unei instituții nu are libertate de exprimare 100%. Chiar dacă se cere transparență 100%. Există o limită. Sau o clauză de confidențialitate.  

Există, da, o limită! Dar nu în ce privește starea economică a țării. Populația are dreptul la informare. Corectă, însă! Multe dintre informațiile obținute “pe surse” nu sunt însă adevărate, producând confuzie și, uneori, scepticism.

Cu creșterea economică ne situăm în partea de sus a tabloului EUROSTAT cu cele 27 de țări ale blocului european. Cifrele sunt însă mici. Nu doar la noi, ci pe tot globul. China bunăoară, care se detașase cu PIB-ul ei de două cifre, gata-gata să depășească Statele Unite, de câțiva ani s-a aliniat creșterilor cu cifre mici. În același timp, însă, datoriile tuturor țărilor sunt mari. Și deficitele bugetare sunt mari.

România a intrat în al cincilea an de deficit excesiv. Mai e și dezordinea prețurilor, care mușcă din venituri, conjugându-se totodată cu inevitabile creșteri de taxe, cum a fost în ianuarie anul acesta.

Ce a fost însă mai greu a trecut. Inflația a coborât de la 16 la sută în noiembrie 2022 la 6,61 la sută în prezent. La sfârșitul anului va coborî la 4,70 la sută. Încetinirea creșterii prețurilor va continua în 2025.  Iar în 2026, țara va intra în procesul normal de stabilitate a prețurilor.

Subscrieți teoriei conform căreia libertatea este un concept? Deja glisăm ludic spre filosofie.

Parțial. Conceptul este o idee care reflectă o realitate. Îl avem în minte. Important însă este să obținem realitatea “pe teren”. Și mai este ceva important: să înțelegem corect sensul acestui concept. Posibilitatea “de a acționa după bunul plac” sau “libertatea totală de acțiune”, variante întâlnite în numeroase cărți care exprimă conceptul, nu rezolvă deloc problema. Libertatea obținută ca drept fundamental, recunoscut de Constituție, este un pas mare, dar mai are nevoie și de aliați. Ca și atunci când se obține o stare de fapt care asigură deplinătatea drepturilor politice și civile.

Repet: astăzi, ca să dau un singur exemplu, este important să-ți fie asigurată deplinătatea drepturilor civile, dar nu e de ajuns! De ce? Pentru că dacă “Y” are un cont gras în bancă, un card de debit ori chiar de credit, un telefon performant și șansa de a-și rezerva în orice clipă bilet de avion și cameră la hotel într-o stațiune exotică de vacanță, e mai “liber” decât “Z”, care nu are această șansă.

România are cea mai bună situație economică și de securitate de la Primul Război Mondial

Risc geopolitic, risc economic, idei care circulă sprințar, dar periculos și care își găsesc adepți fervenți, speculativi și speculanți. Sincer, care este riscul major pentru noi, astăzi? În economie și ca societate.

Planeta este agitată. Riscul geopolitic – cu conflicte extinse – riscul economic, de fapt riscul de crize economice, la care ar mai fi de adăugat riscul energetic și marele risc de crize sociale, riscul sărăciei drastice, cu foamete și epidemii necontrolabile în câteva zone ale lumii, sunt pericole reale.

Din fericire, România – în ciuda zgomotului provocat și întreținut artificial și cu toate dificultățile reale – are cea mai bună situație economică și de securitate de la Primul Război Mondial încoace.

“Mărunțișul” nu e în pericol să dispară. Și nici bancnotele mari

De unde vă faceți cumpărăturile bazice? Și cum? Online? A propos de banii cash.

Și online, și de la piață. “Mărunțișul” nu e în pericol să dispară. Și nici bancnotele mari. Banca Centrală Europeană are în proiect ca, peste câțiva ani, să schimbe bancnotele din zona euro. Bancnotele, deci, vor fi reînnoite! Despre ce sfârsit vorbim?!

Avem peste 500.000 de bugetari. Nu-i cam mult? Aparatul acesta economic, mașina aceasta formidabilă, nu-i suprapopulată și de pasageri inactivi, de pasageri cu salarii fie exagerate, fie care trăiesc exclusiv din ajutoare de la stat? Pe de altă parte, unii ar vrea să lucreze și nu găsesc. Ne întoarcem la monstruozitatea numărului mare de diplome.

Exclusiv din ajutoare de stat trăiesc cei care nu-și găsească de lucru ori nu vor să lucreze. Mulți bugetari, dacă nu sunt între cei privilegiați, trăiesc cu salariu minim. Cum însă Banca Națională nu este instituție bugetară, în sensul că nu primește niciun leu de la buget, ci doar varsă bani la buget, nu cred că sunt îndreptățit să-i judec pe bugetari. Mai cu seamă că nu dețin date pentru o analiză detaliată. Datele sunt la Statistică, la Ministerul Finanțelor și la Ministerul Muncii. La Guvern, în general. Totodată, e bine să avem în vedere că bugetari sunt și cei mai mulți dintre profesori, și cei mai mulți dintre medici.

Pe lângă toate cele discutate mai sus, imposibil, inevitabil să nu se ițească și politica. Politica plină de costume impecabile, dar decizii ambigue sau complet eronate. Este anul alegerilor, era să spun, de tot felul. Este un virvar cu de toate pentru toți. O tragicomedie absolut de netolerat pentru cineva cu o mobilă intelectuală de calitate, cu studii serioase. Dar, la noi, totul e posibil. Când priviți știrile politice, cam ce prefigurați pentru viitor?

Eu lucrez la Banca Națională, instituție care colaborează cu guvernul pe care îl dă țara, fără să comenteze nici alegerile, nici rezultatele lor. BNR nu se amestecă în viața politică. O oprește legea! La știri mă uit, văd și costume impecabile, dar nu prea des!

Tot politicul face legi care îngreunează economia. Și pe cei care încearcă să ofere stabilitate economică, dar și pe cei care se împrumută, de exemplu. Ambele tabere au ”inflațiile” lor când politicul se inflamează.

Economia oricărei țări, care tinde să prospere, depinde de calitatea combinației între trei factori: legi, organizații, personal. Fără legi înțelepte, fără organizații (autorități, instituții, firme)  puternice și fără personal performant, nu sunt șanse de succes. Optimizarea acestui triunghi implică acțiuni multiple, dar înainte de orice implică optimizarea procesului educativ. Nu vom reprezenta niciodată în ochii lumii “mai mult decât reprezintă școala în ochii întregii societăți”. Cei care se împrumută? În răspunsul la a doua întrebare m-am referit și la ei. Sunt puțini: în jur de două milioane din 19 milioane. Mulți dintre cei care nu îndeplinesc condițiile pentru un credit bancar aleg să se împrumute la IFN-uri. De curând, prin lege, dobânzile la Instituțiile Financiare Nebancare au fost plafonate.

Niciodată, în ultimii 34 de ani, leul nu s-a mișcat după cum bate vântul

Se mișcă leul după cum bate vântul? Nu am studii economice, dar pare că nu. Și asta îmi dă speranță. Unde mă înșel?

Niciodată, în ultimii 34 de ani, leul nu s-a mișcat după cum bate vântul. Mereu, chiar și în anii 1990, când ne luptam cu deprecieri mari ale monedei naționale, paritatea cu valutele de top nu a ieșit din cercul restrâns al cauzelor obiective. Sunt vreo 11 indicatori în acest cerc, între care nivelul rezervelor valutare si de aur, PIB-ul, deficitele ori excedentele bugetare și de cont curent, rata inflației.

De 15 ani, piața valutară e stabilă, ca și cursul de schimb leu-euro. Azi, cursul de schimb este cel mai puternic stâlp al echilibrului economic.

Nicolas Georgescu-Roegen, bun economist interbelic, avea un prieten, Sanielevici – șef de bancă – și un împrumut la banca acestuia. Într-o zi, s-a dus la bancă, a scos o cutie de chibrituri din buzunar, a pus-o pe masă și i-a spus lui Sanielevici: ”Ia cutia asta de chibrituri, du-te la casierul tău, spune-i să îmi scadă rata pentru luna asta și să oprească restul”. Povestea, devenită deja butadă, o cunosc de la dumneavoastră. Cred că mulți debitori l-ar vota astăzi.

De vină era o inflație furioasă. Povestea s-a repetat în anii 1991-1993, când inflația a ajuns în România la 300 la sută. Cei foarte puțini care reușiseră să obțină credite bancare au constatat că, pe măsură ce împrumuturile lor se apropiau de scadență, le mai rămânea de plătit pe lună preț de un pachet de țigări.

Ratele galopante ale inflației îi dezavantajează pe creditori și îi avantajează pe debitori. Marele economist Nicolas Georgescu- Roegen  înțelesese această realitate și a explicat-o plastic folosindu-se de o cutie de chibrituri. Dar fiindcă l-ai amintit, îmi face plăcere să-i spun povestea. Aici, în țară, pe acest corifeu al științei economice, la cumpăna anilor 1940-1950, îl așteptau arestarea, canalul și multe alte necazuri. În Statele Unite ale Americii îl așteptau câțiva savanți fără egal în lume, care aveau nevoie de gândirea lui matematică, aplicabilă în statistică, pentru a întregi o echipă imbatabilă. A plecat din țară, ajutat de prieteni buni, ascuns între mărfuri, pe un vapor turcesc. În apele Bosforului, și-a aruncat peste bord cheia de la apartamentul din București. Americanul Paul A. Samuelson, o celebritate de talie mondială, vorbind public în Statele Unite despre cel pe care l-a numit “bunul meu prieten Nicolae Georgescu-Roegen”, i-a girat intrarea în elita mondială a economiștilor. După decembrie 1989, a fost ales membru al Academiei Române.

Banca îți dă umbrela când e soare și ți-o ia când plouă. Pe de altă parte, nu prea se poate fără credite

Da, banca îți dă umbrela când în casa ta, în gospodăria ta a intrat soarele și poți să probezi cu acte că nu vei avea dificultăți legate de rambursarea împrumutului. Mai mult, îți va da și alte umbrele, alte împrumuturi cât timp reușești să menții soarele…

… deși creditele se dau oamenilor, să zicem, înstăriți. Nu e un paradox?

Nu! Banca nu-ți împrumută banii ei. Repet, aici, că 11 milioane de persoane fizice, reprezentând două treimi din populația rezidențială, au în băncile din România 16 milioane de depozite. Din aceste depozite dă banca împrumuturi. Și nu-și permite să nu se asigure că, la scadență, îi  vor fi restituiți!

BNR are o singură obligație: să mențină în actualitate faptul că păstrăm o creanță, un dosar istoric cu dovezi certe

Nu putem încheia interviul fără un alt subiect extradezbătut: primim înapoi tezaurul de la ruși?

Acțiunea pentru o soluție favorabilă se desfășoară pe căi diplomatice. BNR are o singură obligație: să mențină în actualitate faptul că păstrăm o creanță, un dosar istoric cu dovezi certe pentru 91,5 tone de aur. Recent, Parlamentul European a dezbătut și a votat o rezoluție de sprijin, de asemenea istorică.

Vă rog, un gând pentru Gândul și gândurile românilor, majoritatea lor destul de temătoare și îngrijorată pentru viitor.

Când, în orizonturile vieții politice românești, s-a profilat personalitatea lui Ionel Brătianu, care avea să devină un foarte mare prim-ministru, politicianul (un mare istoric) Nicolae Iorga a dat semne de iritare. Chiar l-a înfruntat în Parlament cu o interogație: “Ce pot să învăț eu de la un inginer?” Răspunsul a fost prompt: “Măsura, domnule  profesor, măsura!”.  Sunt convins că nouă, tuturor, în România de azi, ne va fi mai bine dacă vom învăța că “e o măsură în toate!”

CITEȘTE ȘI:

Adrian Vasilescu, BNR: Inflația s-a transformat în dezinflație, prețurile cresc mai lent

BNR, o veste bună și alta proastă: „Ratele vor coborî în perioada imediat următoare, însă ritmul este unul relativ lent”