INTERVIURILE GÂNDUL. Pictorul Ștefan Câlția, invitatul Cristinei Stănciulescu: „Rareori vreau ca titlul meu să influențeze într-un fel pe privitor” / „Tot ce am câștigat în ultimii ani am băgat la Șona” (EXCLUSIVITATE)
This browser does not support the video element.
Ștefan Câlția este invitatul Cristinei Stănciulescu la INTERVIURILE GÂNDUL. În a șaptea parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), pictorul vorbește despre selecția titlurilor pentru lucrările sale și modul în care a investit în artă la Șona. Aflați în cele ce urmează și de ce se teme „cel mai rău” maestrul Câlția.
Cristina Stănciulescu: Cum vă numiți tablourile? Cum vă alegeți titlurile?
Ștefan Câlția: Rareori, cum au fost titlurile la desenele despre care v-am vorbit, vreau ca titlul meu să influențeze într-un fel sau altul pe privitor. Dau denumirea lucrărilor pentru a mi le putea reaminti după titlu. Un detaliu din lucrare, paharul de sticlă sau paharul de sticlă cu floarea galbenă, pentru că va fi un altul cu floare roșie.
„Mă tem doar de păcatele mele”
Cristina Stănciulescu: Aveți multe detalii. Detaliile sunt importante în viață?
Ștefan Câlția: Doamna arhitect care a făcut acest atelier spune că marea arhitectură este făcută din detalii. Suma detaliilor e importantă în pictură. Detaliile sunt și în zona nefigurativă. Mie nu îmi place cuvântul abstract.
Cristina Stănciulescu: Vă e teamă de ceva?
Ștefan Câlția: De păcatele mele. Un monah tânăr spune starețului „de ce să vin la slujbă?” și ăla zice „nu mai veni la slujbă”. „Ia coșul ăsta și udă florile”. Ăsta băga coșul în apă…„Ei, ai făcut?” „Ce să ud florile că nu s-a întâmplat nimic…Doar că s-a spălat coșul”.
„Au apărut acești oameni tineri, dornici să facă ceva”
Cred că s-au spălat câteva coșuri la Șona. Eu încep să fiu vioara a doua. Cel care face eforturi este Matei cu Galeria Posibilă, tot eu am făcut o fundație, cu numele meu în satul ăsta. Descopăr că în multe localități au apărut acești oameni tineri, care fac ceva. Ceea ce se întâmplă la Șona, tot ce am câștigat eu în ultimii 10 ani am băgat acolo. Sper ca acești mici grădinari, din sudul Transilvaniei, unul din lucrurile la care îi rog este ca o dată pe an să se adune și să facă bine locului, să se ajute între ei, să discute problemele.
Dacă nu învățăm că comunitatea poate să răstoarne lumea, vom trăi egoiști, cu telefonul, fără să mai auzim ce se întâmplă în jurul nostru.
Urmăriți interviul integral pe canalul nostru de Youtube!
INTERVIURILE GÂNDUL. Pictorul Ștefan Câlția, invitatul Cristinei Stănciulescu la „Gânduri Bune” – A șasea parte