Istoricul LUCIAN BOIA, la INTERVIURILE GÂNDUL, despre țara care „prea merge în voia sorții”: „Dacă ar fi monarhie, România ar putea să aibă un cuvânt mai important de spus în Europa”

Dacă România ar fi astăzi monarhie, atunci „ar putea să aibă un cuvânt mai important și mai interesant de spus în Europa”, consideră Lucian Boia. Cu toate acestea, istoricul avertizează adepții monarhiei că nu trebuie să își închipuie că monarhia ar salva România. „Pentru că până la urmă, asta caută românii: un salvator. În loc să încercăm noi să facem ceva cu țara asta, așteptăm un salvator, că e președinte, că e femeie, că e bărbat, că e rege sau mai știu eu ce”, spune Lucian Boia în interviul pentru gândul.

În prima parte a interviului, publicată vineri de gândul, Lucian Boia vorbește despre mersul la vot și despre votul negativ. Discuția se înscrie în seria de interviuri-evenimet realizate de gândul, în care personalități ale vieții publice din România vorbesc și despre implicarea socială prin vot. În aceeași serie, au mai fost intervievați antropologul VINTILĂ MIHĂILESCU care a spus că merge la vot „pentru că trebuie să am conștiința împăcată într-un fel”, DORLI BLAGA, fiica lui Lucian Blaga, care a declarat că va iși la vot”, istoricul NEAGU DJUVARA care susține că cine nu votează este laș, precum și academicianul Solomon Marcus, care a vorbit despre votarea „răului celui mai mic”.

Gândul a lansat în urmă cu o lună campania „VREAU PREȘEDINTE”, având ca obiectiv stimularea unei dezbateri politice și electorale de substanță. Prin candidații care s-au înscris pe platforma VREAU PREȘEDINTE și dezbaterile video cu challengerii, am arătat nevoia de a asculta idei noi, idei care contează cu adevărat pentru electorat. Ținta acestei campanii sunt, pe de-o parte, candidații reali la președinție, care se pot inspira din aceste dezbateri extrem de importante pentru alegătorul obosit de scandal și zgomot politic.

Câteva fragmente din cartea „Suveranii României. Monarhia, o soluție?”, apărută la Editura Humanitas:

 – „Regii României nu au semănat deloc unul cu altul, și, nesemănând ei, n-a semănat deloc nici stilul domniilor respective. În asemenea măsură, încât s-ar putea spune că în România n-a existat doar un regim monarhic, ci s-au succedat mai multe, întruchipate pe rând de Carol I, de Ferdinand, de Regență, de Carol II și de Mihai”( pag. 5)

„…Nu numai că regii – atât Carol II, cât și Mihai I- sunt români, dar sunt cu siguranță „mai români” decât toți ceilalți români, pentru simplul motiv că, din primul moment, au fost educați insistent în spirit românesc, ceea ce de regulă nu se petrece într-o familie normală” (pag.34)

– „Regele Carol I a fost până la urmă mai mult decât un arbitru, fie și unul foarte exigent, a fost și un „jucător” activ, care și-a folosit însă plusul de autoritate cu discernământ și cu prudență” (pag. 40)

– „Dintre toți Regii României, Mihai I ar fi putut să fie cel mai „normal”: cu condiția ca România însăși să rămână între limitele normalității, iar istoria să nu-și iasă din matcă” ( pag. 65)

– „Dacă regele Mihai ar fi fost mai tânăr, dacă, temperamental, ar fi fost altfel: mai prezent,  mai ofensiv……Dacă, în loc să aibă cinci fiice, ar fi avut măcar un fiu. Încă n-a venit momentul în care românii să accepte, ca pe ceva firesc, o femeie în fruntea țării” (pag. 97)

-„ Între timp, românii au mai descoperit un personaj regal, și încă unul de marcă: prințul Charles al Marii Britanii!…Între cuplul Margareta-Radu Duda și prințul Charles, alegerea lor e făcută în favoarea ultimului. Mai rămâne doar ca Charles să rateze ascensiunea pe tronul Angliei (scenariu luat într-adevăr în considerare de mai multă vreme), i s-ar oferi atunci tronul vacant al Romîniei. Până și numele i se potrivește: Carol III!.. „ (pag. 98)

Câteva  idei din interviu:

– Despre revenirea la monarhie.  „Regele Mihai ar fi fost un rege excelent, dacă în România ar fi fost o situație normală, o situație echilibrată. Doar că, așa cum a trecut România prin  toate câte a trecut, vedem prea bine că nici n-a mai putut să fie rege”

–Despre soarta României. „Indiferent de ce a făcut Regele Mihai între ’44 – ’47, până la urmă soarta României tot asta era: comunizarea”

 –Despre cel mai bun monarh. „Dacă vreți o ierahizare, Carol I rămâne Marele Rege, cu toate limitele pe care le-a avut și el, și ni-l putem imagina în diverse contexte istorice”.

Interviul cu Lucian Boia, partea a II-a pe larg:

Domnule Lucian Boia, ați scris o nouă carte: „Suveranii României. Monarhia O soluție?”. Mai este monarhia o soluție pentru România?

Este eventual o soluție, dar nu pot să spun asta cu siguranță. Cred că se poate la fel de bine justifica și republica și monarhia, în condițiile în care avem într-adevăr un sistem democratic. Acesta poate să fie republican sau monarhic. Nu cred că monarhia ne va face neapărat mai democrați decât suntem, sau republica mai puțin democrați, sau în sfârșit invers. După cum am spus și spre finalul cărții, cred că până la urmă mai importantă decât alegerea între monarhie și republică este alegerea tipului de societate, de civilizație spre care ne îndreptăm. Și aici avem foarte mult de lucrat, trebuie să reclădim România, să facem o Românie mai ordonată, o Românie mai corectă, o Românie mai curată din toate punctele de vedere, o Românie mai eficientă.

Cu toate că România a făcut progrese mari în timpul monarhiei, spuneți că totuși cifrele nu iartă și că atunci a fost un progres, dar nu suficent astfel încât să ne pună în ierarhia europeană. Cum ar fi arătat România azi dacă nu am fi avut deloc monarhie?

Aici sunt două chestiuni. România a avut un handicap istoric. Este o țară care s-a făcut târziu, statul român s-a fondat la 1859, prin unirea celor două principate. Suntem destul de recenți ca stat național, ca stat românesc, ca stat unitar. Și de asemenea, avem o întârziere economică, o întârziere socială, a fost un handicap istoric care a trebuit și trebuie să fie depășit.

Încă nu l-am depășit? 

Simțim prea bine că nu l-am depășit, asta e clar. Și nu l-a putut depăși nici România monarhică. S-au făcut pași în această direcție, însă un handicap istoric de asemenea proporții nu poate fi depășit în câțiva ani, și nici măcar într-o generație sau două. Ce se poate spune este că fără comunism, fără modul în care România a fost aruncată la marginea sau în afara istoriei, prin cucerirea sovietică,  prin instaurarea comunismului, fără această nenorocire istorică, dacă ar fi continuat România monarhică și România așa cum era ea înainte de comunism, sigur dregând multe care încă mai trebuie să fie drese, România s-ar fi prezentat astăzi mult mai bine decât se prezintă. Suntem pe lângă întârzierea istorică pe care am avut-o și o societate dereglată foarte tare, dereglată în urma regimului comunist care a durat atâta vreme.

Mediafax Foto: Octav Ganea

Ultimul sondaj, din mai 2014, arată că 30% dintre români ar fi în favoarea monarhiei. De ce credeți că o treime din români își doresc monarhie?

În România, există un nucleu dur de monarhiști cu tot sufletul, dar sigur că sunt mulți români care ar înclina sau înclină spre  monarhie, pentru că sunt dezamăgiți de ce se întâmplă în România. Și au motive să fie dezamăgiți. Avem o clasă politică care nu e deloc de nivel foarte bun. Și, în general, au fost destul de multe eșecuri în politică, și în general, în diverse  compartimente ale vieții românești de la Revoluție până azi.

Pentru ce fel de monarh ar fi românii pregătiți? Spuneți în cartea dumneavostră că Prințul Charles ar putea fi Carol al III-lea pentru România, în cazul în care nu ar prinde succesiunea la tron în Marea Britanie.

E o glumă, vă dați seama. Eu am preluat diverse vorbe care circulă pe internet. Asta ține de un anumit imaginar.

Dar totuși v-ați imagina  o Românie cu Prințul Charles pe post de Carol al III-lea?

Ne putem imagina orice, dar sigur că nu e o soluție realistă. Am inclus-o în carte fiindcă unii gândesc în felul ăsta, nu știu cât de mulți sunt. Dar e o idee șugubeață.

Portretul făcut de dumneavostră României este: „Așa e România: relativistă, maleabilă și nu tocmai coerentă”.  Era mai coerentă pe vremea regilor?

Sigur că era mai coerentă. Dar, să ne înțelegem, să nu acordăm regilor o importanță mai mare decât au avut. Să nu ne închipuim acum că un rege poate să modeleze o națiune, să-i facă pe români să fie altfel. Carol I a avut influența cea mai puternică și a reușit să disciplineze România. Era o persoană riguroasă, știa ce vrea, era foarte disciplinat, foarte muncitor, deci cam cum nu erau românii din vremea lui.

Sigur că a avut o influență asupra elitei românești, o influență relativă care s-a oprit și ea la un moment dat. Să nu ne închipuim acum că aducem un rege plin de calități și această persoană reușește să transfere calitățile respective  asupra națiunii române. Societatea românească însăși era mai coerentă  în vremea regilor, nu prin rege, și prin faptul că nu trecuse prin tot ce a trecut după aceea, prin sistemul deformator al comunismului și prin tranziția asta în care am intrat după căderea comunismului și în care ne-am cam împotmolit.

Regele Carol  al II-lea este „un rege popular” după cum îl numiți în „Suveranii României”.

În vremea lui Carol al II-lea e o domnnie contradictorie. Regele Carol al II-lea a avut multe calități, dar a avut și defecte la fel de mari. E un echilibru oarecum între calitățile și defectele lui Carol al II-lea. Iar România epocii lui Carol al II-lea  este, de asemenea, plină de realizări. Anii ’30 sunt perioada de vârf a economiei românești dinainte de comunism, perioada de vârf a mișcării culturale românești, poate din toate timpurile. În același timp, este și o perioadă dezechilibrată politic, cu tendințe autoritare, cu tendințele Gărzii de Fier.

Seamănă cu perioada de acum?

Nu. Cred că e altceva. Nu trebuie să comparăm prea tare perioadele istorice între ele, pentru că perioadele istorice nu se repetă. Atunci aveau dezechilibrele lor, acum noi avem dezechilibrele noastre. Perioada lui Carol al II-lea e o perioadă totuși de mari realizări, dar și de eșecuri, s-a terminat în 1940 cu dezmembrarea României, cu legionarii, cu Al Doilea Război Mondial, cu comunismul după aceea. Lucrurile nu au sfârșit bine.

Ar fi alta situația României de astăzi dacă ar avea monarhie?

Da, ar putea să aibă un cuvânt mai important și mai interesant de spus în Europa. România prea merge așa, în voia sorții, sau în voia construcției europene în general. Și nu e o voce care să se facă auzită. Nu  vreau să fac comparații, dar cum ar fi dacă l-am avea azi pe Titulescu ministru de externe al României în Europa, ce ziceți?

Care dintre cei patru regi pe care i-a avut România credeți că s-ar descurca cel mai bine în contextul actual?

Cel mai bine, probabil că în orice context, s-ar descurca Carol I. Dar să nu exagerăm posibilitățile unei persoane, fie și rege, fie și Carol I. Vă dați seama când s-a pogorât comunismul peste România, credeți că vreun rege ar fi putut să împiedice acest proces istoric? N-ar fi avut cum, fiindcă era o forță mult mai puternică, venită din afară, care ne-a zdrobit. Deci și posibilitățile conducătorilor, oricât ar fi ei de valoroși, sunt limitate. Dar dacă vreți o ierahizare, Carol I rămâne Marele Rege, cu toate limitele pe care le-a avut și el, și ni-l putem imagina în diverse contexte istorice.

Regele Mihai, pe care îl numiți un rege sub vremuri, cum ar fi fost?

Regele Mihai ar fi fost un rege excelent, dacă în România  ar fi fost o situație normală, o situație echilibrată. Doar că, așa cum a trecut România prin  toate câte a trecut, vedem prea bine că nici n-a mai putut să fie rege. Deci, tot vremurile sunt mai puternice până la urmă. Omul e sub istorie, nu omul determină istoria. Asta e ceva foarte curios și foarte interesant: istoria e făcută de oameni, și, deși oamenii fac istoria, nu reușesc să o controleze. Deci istoria ajunge să fie mai puternică decât oamenii.

Pentru Regele Mihai a fost istoria mai puternică?

Păi, pentru oricine a fost mai putenică. Regele Mihai poate că nu a luat întotdeauna cele mai bune decizii, dar, bine, e ușor de criticat, când n-ai trăit acele vremuri. Ținând seama de vremurile tulburi prin care a trecut, fiecare decizie își avea partea ei de risc sau de nereușită. Indiferent de ce a făcut Regele Mihai în ’44, ’45, ’46, ’47, până la urmă soarta României tot asta era: comunizarea.

Dar pentru Carol I a fost istoria mai puternică?

Până la Primul Război Mondial, Carol I a avut parte de o Europă echilibrată. Perioada de la 1870 până la 1914 este o perioadă foarte bună pentru Europa, de calm, de echilibru politic, de dezvoltare economică. Și România a profitat de acest lucru. Apoi a urmat o perioadă tulbure: Al doilea Război Mondial, apoi comunismul. Deci sunt alte epoci istorice.

De ce Ferdinand  a fost mai degrabă un rege leal, decât un întregitor?

El se simțea apropiat de Germania ca și Carol I, înaintea lui. Dar a ținut seama de voința românilor. Rolul principal l-a jucat totuși Ionel Brătianu în această orientare a României. Și să n-o uităm pe Regina Maria, care era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, era prin mama sa și nepoată a țarului Rusiei, era vară primară cu Regele George al Angliei, era vară primară cu țarul Nicoalae al II-lea și cu kaizerul Whilhem al II-lea al Germaniei.

În carte îi acordați o importanță mare lui Carol al II-lea și vorbiți despre perioada anilor 40, când în trei luni n-a mai rămas nimic din ce construise el.

Asta a fost anul 1940, de data asta nu din vina regelui. De data asta au fost marile schimbări și prăpușiri europene.Cel de-al Doilea Război Mondial, prăbușirea Franței, pactul germano-sovietic, regele n-avea ce să facă.

Dar dacă România nu intra în război  alături de Germania?

Franța nu mai exista după mai 1940, era ocupată de forțele germane. Franța iese din joc. Din păcate, România nu avea altă soluție, nu avea cum să fie neutră, era prinsă aici între Germania și Uniunea Sovietică. Asta a fost tragedia României. Încă o dată, istoria e mai puternică decât oamenii.

Regina Maria ar fi putut avea alt rol pe vremea lui Carol al II-lea? Spuneți că nu l-a renegat total pe Carol al II-lea.

Bine, era fiul ei. A avut o relație destul de dificilă, apoi a devenit conflictuală relația dintre ei. Semănau destul de bine, erau firi voluntare, aveau o înclinație spre autoritarism. Regina Maria a a avut un rol foarte important în Primul Război Mondial și a contribuit mult și la orientarea României spre Antanta în 1916. Rolul ei, chiar dacă n-a fost un rol constituțional, a fost important în Primul Război Mondial.

În Casa Regală a intrat un nou membru, Principele Nicolae, despre care spuneți că a dispărut două decenii. Credeți că ar fi trebuit să se implice mai mult?

Cred că ar fi fost în folosul familiei regale. Poate dacă ar fi rămas prezent în România ar fi fost un argument în plus pentru familia regală.

De ce credeți că Principele Radu Duda  ar avea o anumită strategie pentru cucerirea puterii?

E clar că asta e proiectul, și e și normal ca acesta să fie proiectul de reinstaurare a monarhiei în România. Și principele Radu a avut în această privință rolul principal și a infuzat o energie.

Totuși, de ce Principele Radu Duda  nu e favorit atunci al românilor?

Pare un element străin familiei regale, e altceva decât înțeleg românii prin regalitate.

Situația nu e diferită de casele regale din Europa, unde sunt astfel de căsătorii.

Da, peste tot s-a ajuns la astfel de căsătorii, în care nu mai țin seama de criteriul de exclusivim social. E clar că s-a petrecut o democratizare în familia regală românească.

E societatea românească în ansamblu pregătită  să revină la monarhie?

Eu nu propun revenirea la monarhie, după cum nici nu mă opun unei asemenea reveniri. Pur și simplu, am încercat să analizez detașat, cu o anumită răceală problema monarhiei, a republicii. Cred că problema României e o mare transformare  structurală de care avem nevoie și în instituții, și în mentalități și în cultura românească. Totul este să avem o societate românească care să arate altfel decât arată acum.

Dumneavostră câți ani  i-ați da României să se democratizeze? Unii au dat 20 de ani și au greșit.

Oricum, de încă 20 de ani e clar că avem nevoie. Dar de ce va aduce viitorul este greu de spus, nu știm niciodată.

CITIȚI în PARTEA A II-a a INTERVIULUI CE CREDE LUCIAN BOIA DESPRE MERSUL LA VOT

Mediafax Foto: Octav Ganea

CINE ESTE LUCIAN BOIA

Istoricul Lucian Boia s-a născut în București, la 1 februarie 1944. Cărțile sale au fost traduse în mai multe limbi străine. Lucrarea cu cel mai mare impact în societatea românească este „Istorie și mit în conștiința românească”, apărută în 1997, care a devenit un reper în redefinirea istoriei României. De asemenea, istoricul s-a preocupat de istoria Occidentului și de isotria Franței. Printre cele mai importante lucrări ale lui Lucian Boia apărute în limba română sunt: „Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr și ficțiune”, „Două secole de mitologie națională”, „Sfârșitul lumii, o istorie fără sfârșit”, „Occidentul. O interpretare istorică”, „”Germanofilii”. elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial”, „De ce e România altfel?”, „Balcic.Micul paradis al României Mari”, „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”.

Imagine: Cătălin Sanda

Editor video: Florin Despa