Liderul socialiștilor din PE, Hannes Swoboda, pentru Gândul: „Traian Băsescu are dreptul să rămână în funcție. Întrebarea este dacă simte că mai are și legitimitate”
Președintele grupului socialiștilor din Parlamentul European, Hannes Swoboda, i-a îndemnat pe politicienii români, într-un interviu pentru gândul, să renunțe la disputele personale, care nu au făcut decât rău țării. În schimb, ei trebuie să înceapă să colaboreze, acum că procedura de demitere a lui Traian Băsescu a eșuat.
Deși crede cu tărie că România are mare nevoie de cooperarea politicienilor în acest moment, austriacul nu este deloc încrezător că războiul politic de la București se va putea încheia „cordial”. Între timp, imaginea României în plan extern, serios afectată de disputele din țară, continuă să se deterioreze. Faptele sunt singurele gesturi care ne pot reabilita imaginea în ochii Europei, consideră Hannes Swoboda, care ne atrage atenția că Uniunea Europeană nu mai are nevoie de angajamentele noastre verbale, ci numai de acțiuni care să demonstreze că România este un stat de drept.
Cât despre rezultatul referendumului, Hannes Swoboda consideră că scrutinul nu a rezolvat câtuși de puțin criza noastră politică. Traian Băsescu are dreptul legal să se întoarcă la Cotroceni, a declarat Swoboda, nuanțând imediat că rămâne la latitudinea președintelui suspendat dacă mai consideră că are legitimitatea necesară pentru a rămâne în funcție.
Hannes Swoboda, „fratele mai mare” al premierului Victor Ponta pe filieră ideologică, a subliniat că sprijinul său pentru român nu vine deloc necondiționat și că l-a sfătuit pe acesta deseori să fie atent la criticile care vin de la Bruxelles.
PRINCIPALELE DECLARAȚII ALE LIDERULUI SOCIALIST:
- „Regret că situația de după referendum nu este mai clară decât cea de dinainte. Pericolul acum este să nu se ajungă într-un impas politic”.
- „Singura opțiune înțeleaptă acum este ca ambele părți ale acestui conflict să găsească o modalitate de a colabora, pentru binele țării și al poporului român”.
- „Legal, Traian Băsescu are dreptul să rămână în funcție. Întrebarea este dacă simte că mai are și legitimitatea necesară pentru a continua să fie președintele României”.
- „Imaginea României a fost în mod cert afectată în ultimele săptămâni”.
- „Acest conflict ar trebuie să se încheie pașnic, cordial, prin respectarea muncii guvernului și a administrației statului, nu prin războaie personale. Problema este că nu sunt sigur că aceasta va fi desfășurarea evenimentelor pe mai departe”.
- „Există un proverb care spune că faptele vorbesc de la sine. Europa nu mai vrea și nu mai are nevoie doar de vorbe din partea României, ci de acțiuni care să demonstreze respectarea statului de drept și a principiilor democratice în România”.
- „Sprijinul meu pentru Victor Ponta nu este necondiționat. Afilierea politică nu este suficientă”.
Hannes Swoboda, europarlamentar austriac, liderul socialiștilor europeni în PE // FOTO: Ștefan Micsik/AFP/Mediafax
CITIȚI MAI JOS INTERVIUL PE LARG:
Domnule Swoboda, cum comentați rezultatul referendumului din România?
Regret că situația de după referendum nu este mai clară decât cea de dinainte. Nu există un rezultat și nici urmări imediate care pot fi desprinse din acest vot. Pericolul acum este să nu se ajungă într-un impas politic, care să țină țara pe loc în fața reformelor de care are nevoie. De aceea am îndemnat în mod repetat toate părțile implicate să acționeze în mod responsabil și pentru binele țării. România are nevoie de responsabilitate și de o privire spre drumul care trebuie urmat, nu de una care este îndreptată nostalgic spre trecut și nici de energie irosită în continuare pe luptele politice.
De ce considerați că nu există niciun câștigător al referendumului?
Am spus că nu există învingători și perdanți, dat fiind faptul că referendumul nu este valid, pe fondul prezenței scăzute. Aceasta înseamnă că nu există consecințe legale care să schimbe situația. Singura opțiune înțeleaptă acum este ca ambele părți din acest conflict să găsească o modalitate de a colabora, pentru binele țării și al poporului român.
Ar trebui, după părerea dumneavoastră, ca Traian Băsescu să își dea demisia, în cazul în care referendumul este validat, dat fiind procentul covârșitor al votului pentru demiterea sa? Ar fi aceasta o soluție pentru România?
Rata de participare sub pragul de 50%+1 nu implică o obligație legală a președintelui Băsescu de a demisiona acum, indiferent de deznodământul referendumului (validare sau invalidare, n.red.). Legal, el are dreptul să rămână în funcție. Întrebarea este dacă simte că mai are legitimitatea necesară pentru a continua să fie președintele României. Trebuie să tragem o linie într-un anumit punct. A-i cere cuiva, de la un partid sau altul, să demisioneze nu face altceva decât să distragă atenția de la munca de care este acum nevoie. Dat fiind că procedura de demitere a președintelui Băsescu a eșuat, singura soluție trebuie să fie cooperarea. Pentru aceasta, însă, trebuie lăsate deoparte toate disputele personale. În definitiv, alegerile parlamentare care urmează vor arăta în cine are poporul român încredere și pe cine susține. Haideți să avem o campanie electorală corectă, între partide care își prezintă ideile lor despre viitorul politic, economic și social al țării. Aceasta este șansa României de a ieși din impasul actual și de a construi un stat modern, cu o societate civilă activă. Obiectivul numărul unu al politicii nu este de a te lupta cu adversarul, ci de a oferi soluții pentru a transforma și a moderniza un stat și o societate. De asemenea, pentru mine, ca social-democrat, alegerile viitoare vor fi o șansă pentru socialiștii români de a obține susținerea unei majorități largi a cetățenilor României.
Traian Băsescu, în studioul Gândul.live // FOTO: Răzvan Lupică/Mediafax
Spuneți că actorii politici din România trebuie să înceapă să colaboreze, pentru ca țara însăși să nu devină marele perdant al acestui război politic. Nu am putea zice că România a pierdut deja? În fond, economia a fost puternic afectată, imaginea noastră în plan extern, prejudiciată ireversibil, iar raportul pe Justiție al Comisiei Europene ea fost foarte critic.
Imaginea României a fost în mod cert afectată în ultimele săptămâni. Totuși, situația economică și multe alte probleme incluse în cel mai recent raport pe MCV, precum și imaginea României, per ansamblu, nu se pot îmbunătăți decât dacă toate părțile se concentrează asupra problemelor reale: lupta împotriva corupției, garantarea idependenței justiției și asigurarea statului de drept, pe de-o parte, și reformele și investițiile de care este nevoie pentru a îmbunătăți situația economiei, pe de altă parte.
Cum credeți că ar trebui să se încheie sau că se va încheia acest conflict?
Este ușor să vă spun cum ar trebui să se încheie: pașnic, cordial, prin respectarea muncii guvernului și a administrației statului, nu prin războaie personale. Dacă toți actorii din acest conflict ar cădea de acord asupra nevoii de a conlucra pentru viitorul României și și-ar pune astfel deoparte divergenețele personale, cred că totul s-ar putea încheia repede și fără a face și mai mult rău țării sau reputației României în Europa. Problema este că nu sunt sigur că aceasta va fi desfășurarea evenimentelor pe mai departe. Va fi nevoie ca toate părțile implicate să își demonstreze bunavoință și să accepte și compromisuri viabile.
Hannes Swoboda, alături de președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso // FOTO: FOTO: Gerard Cerles/AFP/Mediafax
Bruxelles-ul a fost foarte critic în ultimele luni față de evenimentele politice din România. Președintele Barroso s-a referit chiar la o „zdruncinare a încrederii UE” din partea României. Cum am putea să recâștigăm acum această încredere?
Ceea ce a făcut Comisia Europeană în ultimele săptămâni a fost să impună standarde ridicate care trebuie respectate, fie că este vorba despre România sau orice alt stat al Uniunii Europene. Există un proverb care spune că faptele vorbesc de la sine. Europa nu mai vrea și nu mai are nevoie doar de vorbe din partea României, ci de acțiuni care să demonstreze respectarea statului de drept și a principiilor democratice în România.
În mod firesc, sunteți unul dintre susținătorii primului-ministru Victor Ponta și ați vorbit mereu în termeni foarte pozitivi despre el. I-ați oferit sfaturi pe parcursul acestei crize politice?
Într-adevăr, îl respect pe premierul Ponta pentru tot ceea ce a obținut și pentru dorința lui de a scoate România din criza economică. Însă sprijinul meu pentru el nu este necondiționat. Afilierea politică nu este suficientă. L-am îndemnat încă de la început să asculte de criticile Europei la adresa acțiunilor sale și i-am cerut public să respecte recomandările Comisiei Europene, oricare ar fi ele. A urmat aceste sfaturi, de unde și abrogarea ordonanțelor de urgență, puse de Comisie sub semnul întrebării.
Citește și Referendum sau Halloween?