Lituania ne-a „bătut” la producția de brânză. Ocupăm ultimul loc în UE la cantitatea de lapte pe cap de vacă. Dragoș Frumosu: „Multinaționalele au închis multe puncte de procesare a laptelui”

Într-adevăr, cele spuse de Frumosu sunt susținute de statisticile Eurostat pentru anul 2018, potrivit cărora față de Germania, țară membră a Uniunii Europene care a produs în anul 2018 o cantitate de brânză de nu mai puțin de 2,2 milioane tone, România s-a situat în mod curios în al doilea pluton al clasamentului, cu doar 96.000 de tone obținute.

Spunem în mod curios și total de neînțeles, în condițiile în care țara noastră s-a situat sub Lituania, un stat cu mult mai mic, care a totalizat 101.000 tone de brânză produsă în 2018, cât și sub Cehia care a produs 130.000 tone, Austria care a fabricat 202.000 tone de brânză sau Grecia care a produs 219.000 tone.

De asemenea, țara noastră s-a aflat pe un rușinos ultim loc în ceea ce privește producția de lapte pe cap de vacă la nivel european, cu un total obținut de doar 3.279 kilograme, în condițiile în care randamentul mediu în UE a continuat să crească în 2018, ajungând la 7.280 de kilograme pentru fiecare vacă.

EXTERNE Ministrul german al Apărării, despre AMENINȚĂRILE hibride ale Rusiei: „Putin știe cum să ne deranjeze”

12:40

SURSE Rectorul Daniel David, propus ca ministru al Educației din partea PNL de către Ilie Blojan

12:38

Din păcate, atât reprezentantul industriei laptelui din România, cât și secretarul de stat care se ocupă de industria alimentară din România nu au răspuns solicitărilor Gândul.info, fapt taxat de Dragoș Frumosu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară (SindAlimenta), care a și acceptat să ne ofere un interviu despre această situație neplăcută.

Pe lângă cifrele deloc mulțumitoare de mai sus, statisticile Eurostat, date publicității la data de 31 ianuarie 2020, relevă că producția de lapte brut a fermelor din UE a crescut cu 1,6 milioane tone în 2018 comparativ cu 2017, până la 172,2 milioane tone, marea majoritate (97%) fiind lapte de vacă.

Doar 12,2 milioane de tone de lapte a fost utilizată în ferme, iar 160 milioane de tone de lapte au fost livrate către fabricile de procesare, din care 156 milioane de tone lapte de vacă, restul fiind lapte de capră, oaie sau bivoliță.

Din cele 156,8 milioane de tone de lapte procesate la nivel european, fabricile de lactate au produs 10,3 milioane tone de brânză și 2,4 milioane tone de unt, aceste produse utilizând două treimi (67%) din cantitatea totală de lapte pusă la dispoziția fabricilor de lactate.

Blocul comunitar (UE28 la acea oră) a mai produs și 30,1 milioane lapte de băut, respectiv trei milioane tone de lapte praf.

Gândul.info: Așa cum știți, în 2018, România se afla undeva la jumătatea clasamentului producătorilor de brânză, inclusiv sub Lituania. Cum comentați această situație rușinoasă pentru țara noastră?

Dragoș Frumosu: Nu trebuie să uităm faptul că producția de lapte – cea care a fost conform convențiilor cu Uniunea Europeană, acreditată, în ceea ce privește colectarea – merge, în general, către fabricile private. Avem câteva multinaționale în România care dețin aproape întreaga capacitate de procesare a laptelui. Sunt doar câteva companii de talie mică spre medie care mai produc, în afara multinaționalelor, iar în rest o mare parte din lapte se prelucrează în gospodăriile particulare.

Curios totuși, există foarte multă brânză pe piață. Să ne gândim doar la brânza de oaie pe care dacă am lua-o în calcul că ar fi din zona Sibiului, ar trebui să mai luăm oi și de la vecini, astfel încât să acoperim necesarul de lapte pentru procesare.

Revenind, sunt multe companii multinaționale care au închis în ultima vreme puncte de procesare a laptelui. Spre exemplu, o companie de lactate din Franța care, în 2018, deținea în portofoliul său șase procesatori de lapte din România, a închis una dintre cele mai mari secții de procesare a laptelui de oaie, de producție a brânzei, din Kogălniceanu, unde sunt inclusiv și multe oi.

În momentul de față se și importă foarte mult, iar concurența este foarte acerbă. Este adevărat că în absența unor forme asociative puternice din sectorul laptelui, unele care să promoveze produsele, este greu să faci concurență multinaționalelor care au pătruns în România. Acestea dețin un procent de 90 la sută din tot ceea ce înseamnă procesarea laptelui pe piața românească și care aduc și produse pe care le fabrică în țările de unde provin sau din alte state.

Gândul.info: Care ar fi soluția de redresare a acestui handicap?

Dragoș Frumosu: Asocierea fermierilor, celor care cresc bovine și care procesează laptele, ar însemna apariția inclusiv a punctelor de procesare, ar însemna și depozite de păstrare și de prelungire a perioadei de valabilitate. Este exact ca la legume și fructe.

Noi nu am fost îndrumați nicio clipă, nu am fost sprijiniți de statul român. Sigur, când vorbim de sprijin, s-ar putea înțelege greșit și oricine ar putea să vină și să mă contrazică, să spună că nu-i putem susține pe fermieri, pentru că avem de respectat niște norme și cerințe europene. Ba da! Peste tot se găsesc tot felul de forme de sprijin și de încurajare. Pe noi asta ne-ar interesa, ca fermierii să fie încurajați să facă parte din asociații, care să producă și să iasă pe piață cu produsele lor, astfel încât să concureze mărfii importate sau chiar monopolului marilor companii multinaționale.

Tot ca exemplificare, în județele Covasna și Harghita s-au dezvoltat mult fermele de procesare a laptelui fie de vacă, fie de oaie, dar cu precădere de vacă și care au mai multe sortimente de produse, însemnând lapte, iaurturi, unt, brânză. Vorbim de un lanț al micilor producători din zonă care și-au făcut asociații și care fac orice ca să-și mărească producția și să intre pe piață.

Gândul.info: Lanț închis, cu alte cuvinte, de la fermă la furculiță, cum spun cei de la Bruxelles.

Dragoș Frumosu: Exact. Nu poți să stai în fața marilor companii multinaționale și a retailerilor care reprezintă, până la urmă, statele puternic dezvoltate. Dacă luăm ca exemplu Franța și discutăm despre compania care activează pe piața lactatelor din România, spunem tot. Tot ceea ce înseamnă produsele firmei în cauză există pe rafturile noastre, în condițiile în care compania aceasta deținea în portofoliul propriu, la noi în țară, la nivelul anului 2018, nu mai puțin de șase procesatori români, adică o mare parte din fostele fabrici foarte bune de procesare a laptelui și cu notorietate.

Pe lângă fabrica de brânză din Kogălniceanu care a fost închisă, sursele mele mi-au comunicat că firma din Franța ar putea închide și fabrica producătorului din Târgu Neamț, aflată tot în portofoliul său.

Gândul.info: Este trist. Pe 3 februarie s-au împlinit 205 ani de atestare documentară a primei fabrici elvețiene de brânză. Elvețienii fac istorie, iar noi reușim să închidem facilitățile de producție care au făcut istorie la noi.

Dragoș Frumosu: Este foarte adevărat și vreau să vă spun că sunt convins că ceea ce se vinde pe piața liberă, produse ale procesatorilor români de nivel mic, nu există inventariat în momentul de față, la nivel național.

Dacă aș fi urmat exemplul fostului ministru al Agriculturii, Petre Daea, pornind de la programul Tomata, eu l-aș fi extins și pentru acest sector al laptelui și lactatelor și aș fi condiționat acordarea banilor de înscrierea producătorilor în asociații.

Astfel, îi determinam pe acești oameni (care au fost furați zeci de ani și care nu au încredere în mediul asociativ) să vină în asociații și să înțeleagă că, astfel, produsele lor sunt controlate, produsele lor pot fi fiscalizate, ca să lucrăm într-un mediu economic curat. De asemenea, produsele lor ar putea concura cu orice alt produs de la raft și ar putea deveni inclusiv o concurență pentru marile companii care produc și care „stau” pe rafturile retailerilor. Este o metodă de încurajare și soluții se găsesc.

Nu dai bani asociației respective, nu dai subvenții, dar oferi un utilaj, o mulgătoare, iar entitatea să presteze servicii pentru micii producători, membri ai asociației. Nu în ultimul rând, aceștia din urmă ar fi trebuit să fie inclusiv acționari ai asociației respective, cum este și în Olanda; nu am inventat noi soluțiile, dar le putem copia cu succes.

Gândul.info: Trebuie să recunoaștem că, imediat după Revoluție, românii mai mult au distrus decât să construiască și nu au ținut cont de expertiza dobândite anterior, respectiv de facilitățile de producție deja existente în sectorul agroalimentar.

Dragoș Frumosu: Problema mea este, dacă vreți personal și din punct de vedere al spiritului patriotic, timp de trei decenii am distrus, n-am păstrat ceea ce a fost bun, iar acum încercăm să refacem, dar este târziu și destul de greu. Și asta în condițiile în care vorbim constant despre potențialul României, cu posibilitatea de a hrăni 80 de milioane de guri. Noi am distrus un sistem de irigații foarte competitiv pe partea de sud, n-am mai pus nimic în locul său, n-am dezvoltat irigațiile pe partea de Moldova, de est, de Siret. Ne plângem, stăm la mila lui Dumnezeu și discutăm despre prețul cerealelor mâine, constatând că este o secetă foarte periculoasă, astăzi.

Aici este o problemă pe care trebuie s-o explice, mai devreme sau mai târziu, cei care au condus destinele economice și Minsiterul Agriculturii în ultimii 30 de ani.

Gândul.info: Licitațiile Fonterra de la începutul lunii ianuarie au generat prețuri mari pe piața mondială a lactatelor. Incendiile din Australia și coronavirusul din China probabil că vor pune presiune și mai mare pe prețuri. Care sunt șansele României de a se redresa și de a fi furnizor măcar pentru piața autohtonă, dacă nu cumva și jucător la export?

Dragoș Frumosu: Din punctul meu de vedere, șansele sunt foarte mici. Aproape întreaga capacitate de procesare a laptelui de la noi din țară este deținută multinaționale. Ca atare, șansa de dezvoltare este dificilă în momentul de față, dacă ținem cont și de faptul că aproape 20-25 la sută din cantitatea de lapte necesară în procesare este importată.

Aici avem o altă problemă – laptele din fermele noastre este mai scump decât cel pe care aceste companii îl aduc din import. Dacă este așa, atunci trebuie să căutăm problema.

Ca soluție, ar trebui să umblăm la prețul laptelui la poarta fermelor românești și să vedem dacă prin toate formele de sprijin acordate de UE și de noi, pe cap de vacă, pe litrul de lapte etc., acoperim tot ceea ce înseamnă costuri, astfel încât la nivelul prețului să fim competitivi în comparație cu celelalte state.

Dacă luăm subvențiile, în general, cele acordate în sectorul agrozootehnic, constatăm că noi avem subvenții mai mici decât multe alte state membre ale UE. Dacă subvențiile sunt mai mici, este logic ca materia primă să aibă un preț mai mare în România și, ca atare, se apelează la importuri.

Aici ar trebui să umblăm prima dată, să vedem care este nivelul prețului, să „batem” cu pumnul în masă la Bruxelles, astfel încât să avem aceleași drepturi ca toți ceilalți membri UE și, mai departe, să începem să construim.

Trebuie să avem dialog la nivelul Ministerului Agriculturii, cu fermierii crescători de animale și cu procesarea din zona micilor societăți comerciale, astfel încât să cunoaștem problemele cu care toți aceștia se confruntă și să venim cu o legislație coerentă, în concordanță cu cea europeană. Astfel, le creăm acestor oameni posibilitatea de a produce și de a vinde pe piață.

Mai departe, trebuie să venim cu acele forme de încurajare pentru micii producători, pe care să-i convingem, acordându-le tot felul de forme de sprijin astfel încât să se asocieze, să creeze aceste forme asociative puternice, să acceseze fonduri europene pentru a dezvolta depozite și mici puncte de procesare, pentru ca laptele, de la poarta fermei până la raft, să aibă un singur preț. În ceea ce privește adaosul comercial, acesta ar trebui să fie pus numai la raft.

În acest fel vom avea numai produse în cantitate mai mare, de o calitate sporită și la un preț mai mic, dacă toți ceilalți de pe fluxul tehnologic, plecând de la crescătorul de vită și până la cel care procesează, ajungând la comerciant, se înțeleg.

Mai mult decât atât, este foarte important ca aceste rețele de mici producători să aibă câteva magazine proprii sau câteva relații comerciale cu magazine mai mici din zona unde funcționează, pentru promovarea produselor lor.

Așa ajung să producă o cantitate pe care o solicită marii retaileri s-o aibă pe raft.

Marii retaileri sunt o formă de comerț civilizată și decentă, dar pentru alimente la nivel mondial. Discutăm de o industrie mare a producției de alimente, care se îndreaptă către consumatorul de oriunde din lume.

Micii producători nu-i putem dezvolta decât pentru noi, să-i încurajăm, pentru că în acest fel vom mânca produse mai sănătoase și mai ieftine.

Gândul.info: Nu vă ascund că am încercat să-i contactăm telefonic atât pe reprezentantul industriei laptelui din România, cât și pe secretarul de stat din cadrul MADR care se ocupă de industria alimentară, pentru a afla și opinia lor în această privință, dar nu au răspuns solicitărilor noastre.

Dragoș Frumosu: Asta-i viața. Foarte mulți dintre cei care conduc destinele subsectoarelor din sectorul industriei alimentare, pentru că discutăm despre lapte și despre lactate, sunt subordonați marilor companii multinaționale, pentru că de acolo își primesc cotizația. De aceea, este foarte greu să vă spună adevărul.

Sursă foto: Dragoș Frumosu/arhivă/Pixabay