Mărturia despre droguri a Mădălinei Manole, care a fost DEPENDENTĂ și a ajuns psiholog. ”Am momente în care creierul meu încă zboară spre consum”

Ca fostă consumatoare de droguri, acum psiholog clinician și colaborator al Asociației de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții Equitas, Mădălina-Teodora Manole înțelege în cea mai practică și limpede manieră atât perspectiva consumatorului, cât și pe cea a practicianului. 

Psihologul clinician Mădălina-Teodora Manole este fostă consumatoare de droguri de mare risc. O călătorie în infern, o experiență absolut tenebroasă care te revoltă, te înspăimântă și te doare. O secvență convulsivă trăită pe marginea vieții, la granița cu moartea, unde salvarea a venit în primul rând din propria-i dorință de a trăi.

“În perioada imediată sevrajului, am avut dificultăți privind pierderea memoriei anteroretrograde, am suferit o perioadă de o problemă de disgrafie și schimbări ale sensibilității tactile și grosiere”, mărturisește Mădălina Manole.

ACTUALITATE Tradiții și superstiții în a doua zi de Crăciun. Ce NU e bine să faci azi, de Soborul Maicii Domnului, ca să îți meargă bine în 2025

08:34

LIVE UPDATE RĂZBOI în Ucraina, ziua 1037. Depozit de muniții din Rostov, distrus de un atac cu dronele/Ipoteză-șoc: Rusia a doborât avionul din Kazahstan?!

08:20

Oxigen sau exitus? Realitate dură sau halucinație? A ales înțelept. Dar metamorfoza aceasta dureroasă, în cazul Mădălinei, i-a adus nu doar o profesie nouă, ci și o dorință profundă de a-și ajuta semenii aflați în adicții devastatoare.

Cu aceeași franchețe trage semnale de alarmă cu privire la adolescenți, care sunt cei mai expuși, dar care știu să se ascundă cel mai bine.

”În general, copiii care consumă sunt cei care au situații familiale sau sociale dificile, aceștea se simt singuri, neputincioși și vulnerabili. Ulterior, doresc să schimbe starea pe care o simt și, negăsind o soluție mai adaptată – cum ar fi meditația, sportul, practicarea unor activități de voluntariat etc -, ajung la consum și intră în această lume tenebroasă din care se poate scăpa cu o singură condiție: să ceri ajutor de specialitate cât mai repede posibil”, spune psihologul Mădălina Manole, în interviul pe care l-a acordat pentru Gândul.

Te felicit pentru tot ceea ce ai reușit. Ai o robustețe mentală pe care mi-ar plăcea să o poți clona și să o implementezi efectiv, ca pe o piesă mecanică importantă în angrenajul emoțional și intelectual al oricărui tânăr. Pentru început, te rog să-ți expui povestea, cutremurătoare, în actele ei esențiale.

Aș dori să menționez că sunt născută pe data de 8 februarie 1989, cu două luni mai devreme decât anticipaseră medicul și parinții, find nascută prematur, cu o greutate mult sub limita normalității – mai precis 675 de grame – context care a dus la o diagnoză complexă care a evidențiat o patologie genetică complexă, și anume acondroplazie. O patologie greu de înțeles de către părinții mei, oameni simpli ce locuiesc în mediul rural. În acest context al vieții, nu am beneficiat de sprijinul tatălui meu, acesta nefiind capabil să susțină familia, nici financiar, nici moral.  Acesta a preferat să se sustragă oricărei obligații familiale.

Familia mea este așadar o familie provenită din mediul rural, părinții mei fiind mici comercianți cu amănuntul. Eu sunt sora mai mare, având un frate mai mic din relația actuală a părinților și adesea a trebuit să preiau din sarcinile părinților mei, lucru care a atras după sine și multă vulnerabilitate. Acest context posibil să se datoreze și situației socio-familiale, provenind dintr-o familie etnic mixtă.

Accesul greoi sau aproape imposibil la cultură și școlarizare adecvată au creionat în sufletul meu de adolescent traume greu gestionabile. Mutarea de la sat la oraș a atras scaderea stimei de sine, pe fondul intrării în conexiune cu anumiți oameni care beneficiau de un alt statut financiar și social. Treptat, dorința mea de a mă evidenția în cadrul grupului de apartenență, de a fi acceptată, a atras schimbarea mea comportamentală, în sens negativ, prin amplificarea acelor comportamente de evitat în adolescență.

După o lungă perioadă, intrată deja în sfera adultului tânăr, am constatat importanța unei bune educații și, desigur, necesitatea de a abandona comportamentul de consum. Treptat, am constatat că situația este una care necesită o abordare terapeutică complexă. Cu ajutorul terapeuților, dar și al profesorilor, am reușit să termin liceul, apoi am terminat postliceala sanitară de Asistent medical generalist și ulterior facultatea de psiho-sociologie, dar și masterul pe psihologie clinică și intervenție terapeutică, timp în care am renunțat la consum treptat, cu o terapie ce a durat timp de doi ani de zile.

Azi am o viață socială înplinită, mă simt într-un echilibru perfect între latura psihică și fizică. Am speranța că fiecare consumator va decide să renunțe la acest obicei pentru a ajunge la același tip de echilibru și desigur la o inserție socială cât mai bună. De aceea militez pentru  programe special concepute pentru combaterea consumului de substanțe, dar și pentru inserția socială a foștilor consumatori.

Adolescentul se consideră invincibil și are tendința de a crede că nu i se poate întâmpla nimic rău. Adolescentul idealizează lucrurile pe care adulții le condamnă. Dar, totodată, sunt expuși la tentații și prin muzică, de exemplu, sau filme. Deep Web, Dark Web…

Se cunoaște – nu doar la nivel empiric – faptul că adolescența este o perioadă  a marilor căutări ale vieții. Fie că vorbim de căutarea propriilor valori și norme, fie că încercăm să luăm propriile noastre decizii, fără a ne consulta în prealabil cu părinții, considerați a fi opozanți și reticenți, lucru care îi exclude treptat din a fi partenerii noștri de comunicare și ghidaj, asta duce treptat la o schimbare relațională, locul părinților fiind luat de grupul de prieteni.

Pe acest fond, conflictul dintre generații poate fi amplificat de tot ce înseamnă mass-media. De aceea, doresc să nu mai fie amplificate si evidențiate știrile negative, pentru a nu se mai crea iluzia falsă că trăim într-o lume lipsită de valori. Lipsa unor valori clare în perioada adolescenței poate crea iluzia adolescentului conform căreia cultura este insesizabil mai puțin valoroasă decât aspectul fizic al persoanei.

Adolescenții pot cu ușurință prelua repere negative din mass-media care nu îi vor susține în formarea noiilor identități, iar in această situație, implicarea și ghidajul adultului au un rol primordial. Comunicarea deschisă cu adolescentul, implicarea adolescentului în diverse activități sociale, culturale, artistice vor crește șansele redresării comportamentelor de risc din adolescență.

“Nesatisfacerea optimă a nevoilor poate crea terenul fertil pentru dezvoltarea unor patologii de ordin psihiatric”

Drogul acoperă o nevoie? De la Gabor Maté plecare, te întreb.

Atunci când facem referire la consumul de stupefiante, cu siguranță acestea acoperă diverse nevoi pe care consumatorul nu reușește să le satisfacă într-o manieră optimă și responsabilă. Printre cele mai cunoscute nevoi acoperite de un astfel de comportament sunt: nevoia de acceptare, nevoia de  a fi iubit, nevoia de a fi înțeles, nevoia de a fi valorizat. Toate aceste nevoi sunt specifice fiecărei ființe umane. Este necesară satisfacerea corectă a acestor nevoi, fiindcă, în caz contrar, nesatisfacerea optimă a acestora poate crea terenul fertil pentru dezvoltarea unor patologii de ordin psihiatric.

Se consumă droguri și la școală. Abominabil! Crunt! Cum de nu-și dau seama profesorii? Totuși, există o stare de irascibilitate, de nervozitate, alte efecte fizice. Cum se ascund adolescenții care se injectează, de exemplu, de părinți sau cadrele didactice? Cum se ascund urmele fizice de pe corp? Există zone anume în care se injectează? Se schimbă și stilul vestimentar, în consecință?

În primul rând, profesorul nu beneficiază de niciun curs de instruire pentru a putea depista un posibil consum de stupefiante. Iar dacă profesorul ar depista un elev consumator, contextul legislativ restrâns nu îi va permite decât următoarele acțiuni: anunțarea consilierului școlar, anunțarea aparținătorilor, scăderea notei la purtare, în cazurile extreme.

Pe de altă parte, avem o gravă problemă administrativă, întrucât de cele mai multe ori consilierul școlar este arondat la mai multe școli, numărul mare de elevi și timpul relativ restrâns al consilierului școlar duc către o adevărată problematică a unei consilieri școlare eficiente.

Zonele considerate cele mai sigure de către consumator în cazul injectării sunt cele mai puțin vizibile, cum ar fi zona abdominală, zona inghinală, zona retromamelonară (cea din jurul sânilor), zonă destul de sensibilă. Stilul vestimentar al consumatorului suferă transformări treptate, în funcție de zonele pe care consumatorul dorește să le ascundă, dar și în funcție de simptomatologia pregnantă oferită de substanțe. Spre exemplificare, unele substanțe sunt halucinogene, iar consumatorul va tinde să abordeze un stil vestimentar care să fie in concordanță cu halucinația respectivă.

Cele mai riscante zone ale injectării sunt cele din jurul  gâtului, zonă abordată de consumator doar în lipsa unei alte zone libere. Riscul de deces apare rapid atunci când consumatorul nu mai poate aborda venele, datorită colabării acestora, și decide să abordeze injectarea intraarterială.

Dependența este o boală cronică. Crezi că societatea noastră are o problemă serioasă în a-și gestiona dopamina? De ce?

Societatea de azi este într-adevăr bazată pe promovarea succesului, prin includerea dopaminei în stilul de viață curent. În adolescență, nivelul dopaminei și adrenalinei este unul crescut, de aceea marea majoritate a adolescenților practică sporturi extreme cu deosebit interes și plăcere. Să nu uităm că maturizarea completă a creierului se întâmplă destul de târziu, la 20 -25 de ani. Așadar nu putem cere adolescenților noștri să anticipeze pericolul unei acțiuni în același mod și grad precum un adult experimentat. Fericirea trebuie înțeleasă ca o resursă indispensabilă ființei umane.

“Vulnerabilitatea este o suferință pe care oamenii o maschează de multe ori sub forma zâmbetului”

Tu, de exemplu, ești o structură optimistă. Poate și asta te-a salvat. Ai declarat că mereu ai fost o persoană veselă. Nu e o fractură, undeva? De ce te-ai apucat, atunci?

A fi optimist nu înseamnă a nu fi vulnerabil, vulnerabilitatea este o suferință pe care oamenii o maschează de multe ori sub forma zâmbetului. Marele dramaturg Terențiu exprima acest lucru printr-o maxima bine cunoscută: ”Sunt om și nimic din ce e omenesc nu-mi este străin”.

Pot spune cu siguranță că sunt un om optimist, însă totodată sunt și extrem de sensibilă, cu un temperament ușor artistic, spre zona melancolică. Am început să consum diverse substanțe în contextul transformării aspectului meu fizic, datorită patologiei, iar eu nu puteam accepta asta, doream cu toată ființa mea să mă asemăn cu fetele ce le vedeam în reviste, lucru imposibil de realizat. În plus climatul familial nefavorabil a contribuit și acesta la luarea deciziei nefaste.

Privind în urmă la această experiență, a fost una maturizantă, deoarece am fost nevoită să îmi accept greșelile și, desigur, să ajung la asumare. Această experiență a construit omul de azi, cu laturile sale pozitive, dar și cu zone de umbră. Nu trebuie să fii perfect, ci doar să accepți faptul că viața este un etern joc de lumini și umbre.

Sunt proiecte în străinatate care propun climate drug free inclusiv în școli. Ce părere ai?

Această opțiune mi se pare oportună, însă nu suficientă pentru a combate cu adevărat fenomenul consumului de stupefiante. Având in vedere că, cel mai adesea, programele de prevenție sunt tot mai rare și slab finanțate, și făcute de persoane care sunt buni specialiști, care cunosc științific perfect acest fenomen, dar în realitate nu au cunoscut niciun consumator, sper din suflet și recomand experimentarea de voluntariat real, nu doar oferirea de pliante cu informații. Studierea îndeaproape a acestui amplu fenomen social, implementarea programelor de prevenție nu doar în școli, ci și în toate instituțiile publice, implementarea unor legi mai aspre care să condamne traficul de stupefiante, nu doar la nivel declarativ, ci și practic.

Atât timp cât instituțiile statului nostru nu recunosc această problemă, cu siguranță nu va putea fi cu adevărat gestionată. De fapt, fie că recunoaștem sau nu, consumul de droguri se întâmplă și se poate întâmpla doar cu acordul și complicitatea tacită a autorităților. Altfel nu îmi pot  explica modul mult prea ușor în care acestea trec vama și nici prevalența crescută a acestora în toate mediile sociale.

“A fi consumator în ziua de azi este un lucru facil, drogurile sunt destul de ușor de găsit”

Îți dau câteva date care mă uluiesc, mă sperie, mă îngrijorează: 16% dintre elevi spun că drogul canabis este ușor de procurat; 8,7% dintre adolescenții de 16 ani au consumat deja canabis cel puțin o dată; 1% dintre elevi au fumat prima oară canabis la 13 ani sau mai devreme

Din nefericire, vârsta la care adolescenții se angrenează în acțiuni de consum scade treptat, lucru extrem de grav. Putem observa copii care debutează în consum la vârsta de 9-10 ani, observând acest obicei la parinți sau la frații mai mari, apoi treptat acesta devine dealer, sub influența nefastă din grup.

A fi consumator în ziua de azi este un lucru facil, drogurile sunt destul de ușor de găsit pe piață, iar piața este mereu în creștere. Inventivitatea celor care fac contrabandă cu aceste substanțe este una de invidiat pot spune. Spre exemplu, amestecă substanțele astfel încât acestea să nu mai corespundă nomenclatorului de substanțe interzise și astfel nu pot fi condamnați, cu toate că ceea ce comercializează aceștia este tot un drog, dar nu mai există baza legală de condamnare. Astfel, aceștia scapă și în final cei ce suferă sunt de fapt tot consumatorii.

În acest obscur context, traficanții se îndreaptă către cea mai vulnerabilă categorie de vârstă, copii de 12-13-14 ani, care cad în capcana curiozității unei prime încercări, în general oferite sub forma unei oferte menite să asigure o distracție diferită, plină de senzații noi.

În general, copiii care consumă sunt cei care au situații familiale sau sociale dificile, aceștea se simt singuri, neputincioși și vulnerabili. Ulterior, doresc să schimbe starea pe care o simt și, negăsind o soluție mai adaptată – cum ar fi meditația, sportul, practicarea unor activități de voluntariat etc -, ajung la consum și intră în această lume tenebroasă din care se poate scăpa cu o singură condiție: să ceri ajutor de specialitate cât mai repede posibil.

Ai fost consumatoare de droguri, azi ești psiholog clinician. Așadar, se poate. Te-ai extirpat din această fabrică a morții. De ce unii pot, alții nu? Cât contează propria voință, cât anturajul, cât familia? Cât psihologul?

Pentru a răspunde la această întrebare cu totală onestitate, pot spune că fiecare factor dintre cei enumerați trebuie luați în calcul în procesul terapeutic al reabilitării. Fie că vorbim de medicul psihiatru, care ar trebui să fie un  specialist care să nu emane comportamente de tip judecativ, care să fie angrenat mereu în găsirea celor mai bune metode de rezecție a simptomatologiei, dar și de obținere a unei bune complianțe terapeutice. Fie că vorbim de psiholog, care trebuie să cunoască diverse metode de intervenție, cum ar fi ședințele de terapie individuală, de grup sau pentru familie, terapie TCC (terapie cognitiv-conportamentală), terapie rogersiană, terapie prin artă – psihodramă, hipnoză și multe alte tipuri de terapie. Așadar, implicarea activă este cel mai important factor care poate îmbunătăți relația terapeutică.

Mediul social trebuie să susțină dorința de reabilitare a consumatorului. Dacă analizăm faptele, în țară la noi există doar două centre de reabilitare care permit internarea pe timp de noapte, restul consumatorilor ajungând pe diverse secții ale spitalelor, în general psihiatrie, lucru nerezonabil întrucât pe aceste secții nu beneficiază de o atenție specială, iar lucrurile pot degenera. Să nu uitam de cazul relativ recent (2019 – n.r.) din Spitalul Săpoca, Buzău, când un bolnav aflat se pare în sevraj după consumul de alcool, nefiind internat la cheie, a ucis în doar câteva momente șapte persoane, folosind un stativ, apoi încercând să fugă pe geamuș din spital, eveniment care a durat puțin peste trei minute. Așadar, dacă mediul nu este sigur în timpul sevrajului, nu putem să anticipăm urmările.

Pe de altă parte, nu avem încă legi care să ofere posibilitatea finanțării unor astfel de centre de reabilitare din resursele statului. Astfel, subfinanțarea unor astfel de centre duce la adevărate probleme în procesul recuperării consumatorilor, care de cele mai multe ori ajung să facă recuperare după sfaturile unor oameni mai puțin profesioniști în domeniu – gen vizite cu “internare” în mănăstiri etc. -, care cu siguranță nu asigură nevoile specifice de reabilitare și reinserție a unui consumator.

Nevoile de reabilitare a consumatorului sunt diverse: nevoia unei medicații personalizate, în funcție de specificul persoanei consumatoare dar și în funcție de substanța consumată; nevoia de supraveghere medicală în timpul sevrajului și după; programe de inserție socială și dezvoltare personală. În acest context amplu, cu siguranță fiecare factor ce poate contribui la stabilizarea consumatorului trebuie analizat și aplicat în cadrul terapeutic extins.

“Am momente în care creierul meu zboară către cea mai ușoară și tentantă modalitate de satisfacere a carențelor emoționale, consumul”

Ți-e frică de o recădere? Ai momente în care simți că ți-ai dori măcar un pic? Am văzut unul dintre autoportretele tale. Pe lângă că faci crochiuri foarte bune, m-a atras că te autoportretizezi zâmbind. Tot psihologii spun că deseori zâmbetul ascunde tristețea.

Această întrebare, de o sensibilitate profundă, necesită totuși un răspuns adecvat și onest. Nu îmi e teamă de o recădere întrucât știu și conștientizez că acest eveniment este unul care, din nefericire, poate fi  posibil. Dacă prin absurd acest lucru se va întâmpla, pot apela desigur la persoanele minunate din jurul meu. Fie că vorbim de psihoterapeuta mea personală, un om minunat cu un comportament empatic și total nonjudecativ, fie că vorbim de frumosul meu grup de prieteni din care fac parte. Un grup minunat în care mă regasesc deseori, uneori facem voluntariat în vama Isaccea, alteori pictăm sau compunem melodii, citim și dezbatem diverse carți și, desigur, ne susținem unii pe alții. Sau pot apela la resursele mele interioare, la pasiunile mele formate din artă, pictură, muzică, îmi place muzica clasică și Fado.

Cu siguranță conștientizez că depinde de mine, de propria mea voință, modul meu de a relaționa cu ceilalți pentru a identifică obstacolele și pentru a le depăși. Fiecare om are propria sa luptă și desigur și eu am propriul meu drum, iar pe acest drum voi avea obstacole. Din această cauză prefer mediile sigure, fară posibilitate de acces facil la substanțe, practic sportul. Am un program ordonat de viață, încerc să studiez cât mai mult, în acest moment sunt in formare ca psihoterapeut integrativ, lucru care satisface cel puțin parțial setea mea de cunoaștere, și desigur încerc să ma bucur de tot ce este mai frumos și mai valoros în noua mea viață.

Cu siguranță am momente în care creierul meu zboară către cea mai ușoară și tentantă modalitate de satisfacere a carențelor emoționale, consumul.

Un astfel de eveniment a fost în urmă cu doi ani, când bunica maternă a decedat în urma unui neoplasm gastro-esofagian. Aceea perioadă cumplită a creat în mine sentimente de neajutorare, nesiguranță, fustrare care au ajuns până în zona depresiei. Toate aceste sentimente erau poate justificate de faptul că, fiind asistent medical, mă gândeam că nu am făcut toate demersurile medicale și nonmedicale pentru a o putea salva.

Investigațiile medicale au fost  desfășurate cu greutate, medicația acesteia la început a fost un pic inadecvată, fiindcă nu aveam încă rezultatul biopsiei etc. Evenimentul a fost depășit prin artă, lectură, plimbări cu prietenii care încercau să mă convingă să ies din casă.

Am trăit doliul fără a recurge la substanțele care altădată îmi atenuau trăirile. De fapt, după acest eveniment, am câștigat o creștere a stimei de sine, speranța că pot gestiona atât bucuria, cât și tristețea fără să fiu nevoită să rămân cu regrete.

Draga mea bunică, îmi e tare dor de tine, însă învăț să fiu puternică și în absența ta. Am învațat multe, bunică dragă, de la tine, dar un lucru nu am putut să îl deprind: cum să trăiesc fără sprijinul și iubirea ta. Știu că bunica m-a iubit enorm, iar atunci când iubești, cel mai dificil lucru este să vezi că persoana pe care tu o iubești vrea să se autodistrugă. Iubirea este desigur unul dintre cele mai înălțătoare valori umane și baza pe care se va construi orice tip de  comportament pozitiv.

Adicția este și fizică, și psihică. Unii părinți consideră că o strategie de prevenire ar fi aceea ca adolescenții să interacționeze cu persoane dependente. Recomanzi această abordare?

Sincer, este dificil să convingi un adolescent de necesitatea unui comportament adecvat când toți prietenii lui se laudă cu faptele lor nonconformiste. Desigur, această abordare este una optimă doar în cazul în care consumatorul este stabil și aflat după perioada de sevraj, altfel, cu siguranță nimeni nu poate asigura siguranța unei astfel de întâlniri.

Svanberg, C.C. DiClemente, Maté nu-mi sunt nici mie străini. Am studiat fără să vreau parte din ramurile psihologiei când mă documentam pentru lucrarea de doctorat despre, pe scurt, bolile fizice și psihice ale personajelor în dramaturgia interbelică. Să studiezi adicția e fascinant, recunosc. Cum se instalează în creierul uman încă din copilărie, de exemplu. Există și adicții pozitive sau adicția este considerată negativă ab ovo? Ți-ai edificat de care parte a baricadei ești în această eternă discuție?

Copiii adoră tot ce îi face diferiți, fără a conștientiza că pentru asta nu trebuie să acceseze anumite tipare comportamentale nepotrivite, aceștia nu conștientizează pe deplin unicitatea ființei umane. Adicția este considerată un element negativ, cu siguranță. Personal, nu am observat nicio dependență care să fie vazută pozitiv. Omul este o ființă sensibilă și vulnerabilă, însă totodată rațională. Din această cauză trebuie să lupte cu toată puterea sa împotriva acestora. Indiferent de tipul de dependență creată, aceasta poate fi o barieră clară asupra dezvoltării noastre psihice și fizice armonioase.

Știm mai multe despre univers decât despre creier. Dar se cunoaște limpede că drogurile „naturale”, precum canabisul sau ciupercile halucinogene, acționează haotic. Hașișul atinge rețele neuronale, așa că unii se simt bine când o fumează, alții devin paranoici. Drogurile sintetice acționează de obicei asupra unei anumite zone a creierului sau sunt concepute să acționeze într-un mod specific. Toate influențează dezvoltarea IQ-ului până la vârsta de 18 ani sau pot afecta în mod ireversibil memoria și puterea de concentrare a adolescentul. Tu ai avut noroc. Cui îi mulțumești?

În perioada imediată sevrajului am avut dificultăți privind pierderea memoriei anteroretrograde, am suferit o perioadă de o problemă de disgrafie și schimbări ale sensibilității tactile și grosiere.

Doresc să mulțumesc mai multor persoane printre care domnului doctor Tatu Mihai, domnului doctor Aurel Papari și întregului colectiv al Universității ”Andrei Șaguna” Constanta, doamnei psiholog Aurelia Moraru, doamnei psiholog Irina Șunda, colectivului Spitalului Sfântul Stelian, doamnei psiholog Silvia Miloș, doamnei psiholog Georgiana Voicu, prietenilor și familiei.

“Spuneți NU drogurilor, alcoolului sau jocurilor de noroc!”

Ce transmiți adolescenților? Dar părinților lor?

Dragi adolescenți sunteți minunați, ingenioși și dornici de a experimenta lucruri noi! Vă rog să vă bucurați de toată frumusețea acestei vârste fără a apela la nimic din ceea ce mai târziu vă poate destabiliza.

Spuneți NU drogurilor, alcoolului sau jocurilor de noroc, acestea nu vă fac să deveniți brusc mai maturi, ci doar mai iresponsabili cu propria viață.

Adulților le doresc multă înțelepciune și putere să fie alături de copiii dumnealor, indiferent de cât de dificil pare uneori.

Mult succes în echipa Antidrog din care faci parte și sper să reușești minuni și cu cei pe care îi vei consilia!

Vă mulțumesc.

CITEȘTE ȘI:

https://www.gandul.ro/social/provocari-majore-pe-frontul-antidrog-din-romania-specialist-nu-exista-nicaieri-in-statele-cu-securitate-reala-politisti-pregatiti-minimal-20175841

https://www.gandul.ro/actualitate/predoiu-80-de-noi-tipuri-de-droguri-apar-anual-20172370

De ce WIZ KHALIFA a fost lăsat liber după ce a fumat marijuana la ”Beach, please!”? „Consumul de droguri în România este interzis, dar nu e PEDEPSIT”

Autor

Teatrolog Oana Paraschiv - Ieremciuc

Oana Paraschiv este absolventă a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică – I.L. Caragiale București, secția Teatrologie Management & Marketing Teatral, clasa Profesor Doctor Universitar ... vezi toate articolele