Munca dăunează grav sănătății… Doar dacă șeful și angajatul fac câteva greșeli esențiale

”Ritmul trepidant în care se mișcă societatea actuală, iluzia continuă că viața trece pe lângă noi, că nu știm care e rostul nostru, toate acestea pot determina apariția unor confuzii în ceea ce privește imaginea propriei persoane, mergând până la a nu mai avea energia, dorința, capacitatea de a recunoaște sau de a intra în contact cu propriile calități și resurse. Se micșorează atunci reușitele și se amplifică neputințele”, subliniază psihoterapeutul Anca Kosina pentru Gândul.

Și când cineva își analizează „lucid” existența, observă cât de singur este (chiar dacă trăiește pe lângă cineva), cât de nerealizat profesional (chiar dacă ocupă funcții valorizate social), cât de nemulțumit (chiar dacă are o viață aparent liniștită), cât de nefericit este. Standardele de satisfacție ale vieții au fost mărite artificial, oamenii au fost învățați să-și dorească continuu mai mult sau să meargă într-o anumită direcție pentru a obține ceva la care este aproape imposibil de ajuns. „Nemaiștiind cine este, fiecare începe să interpreteze diverse „roluri”. În timp, se identifică cu ele, îndepărtându-se și mai mult de adevăratele nevoi. Simulate, cuvintele și faptele nu mai sunt adevărate, nu mai sunt trăite în prezent, sunt alese mai mult sau mai puțin atent, în funcție de „repertoriul” educațional sau intelectual al fiecăruia. Se construiește astfel o fragilă imagine de sine, ce se face țăndări la o privire, un cuvânt sau un gest al celuilalt  Acest supercontrol rațional încătușează de fapt viața din om, provocând conflicte interioare și disocieri, construind măști lipsite de viață”, adaugă psihoterapeutul Anca Kosina.

În general, este bine să nu fim în extreme, să nu ne simțim prea bine cu noi și prea nefericiți cu alții, să vedem plinul, chiar și într-o lume a golului.  „Când povara este prea mare pentru mine, este bine să aleg să o împart cu cineva. Depresia este fuga de sine, lipsa de direcție. Uneori, ea poate urma unei perioade de anxietate, pentru că există momente în care fac echipă. Mulți dintre noi nu știm exact despre ce este vorba. Cauzele pot fi diferite. Uneori au legătură cu lipsa de atenție a anumitor nevoi. Sunt persoane care se trezesc într-o depresie, deși dacă ai discuta cu ele sunt mulțumite de viața lor, dar undeva nu își respectă ceasul biologic, pulsează pe viața profesională și lasă viață personală în stand by sau merg pe latura sentimentală și își abandonează viața profesională”, spune psihoterapeutul Jeni Chiriac pentru Gândul.

ACTUALITATE Victor Ponta: „America nu mai e CONDUSĂ de la Washington, ci de la Mar-a-Lago”

16:08

POLITICĂ Crin Antonescu, posibil candidat PSD – PNL la prezidențiale, a fost președinte INTERIMAR al României și a dispărut 10 ani din viața publică

15:56

De multe ori, sentimentul irealizării, lipsa de importanță pentru munca prestată ne poate trimite în ghearele depresiei. „Unii dintre noi își extrag energia din valoarea compensatorie a salariului, dar majoritatea ne vedem colegii ca pe o familie sau ca pe o extindere a familiei noastre, și atunci relațiile interpersonale de la serviciu sunt importante și, uneori, anumite contexte pot afecta climatul de la serviciu și atunci, automat, și starea de bine a persoanei. Au fost multe situații în care cauzele au fost legate de insecuritatea locului de muncă, și când spun asta nu mă gândesc la un șef care amenință cu concedierea, cu toate că și aici se poate, ci cu acele ședințe în care se dă doar feedback negativ, nu și pozitiv. La un momendat dat, dacă tu vrei să aibă o valoare constructivă ceea ce îi spui angajatului, ca și critică, e nevoie să îi precizezi și aspectele pe care le apreciezi la el. Altfel, sub o avalanșă de aspecte negative, concluzia celui cu care tu vorbești va fi tot una negativă”, precizează specialistul.

Psihoterapeutul Anca Kosina crede că e este greu să trasăm clar un profil al „angajatului model” sau al „managerului ideal”: „

1. Să dea sfaturi înainte de a înțelege;

2.  Să încerce construirea sau reconstruirea unei relații fără a vă schimba comportamentul sau atitudinea;

3. Să presupună că bunele exemple sunt suficiente. Trebuie să-i învețăm pe oameni despre viziune, misiune, roluri, scopuri.și standarde. Dincolo de considerațiile psihologice, există niște standarde morale, etice, iar respectarea lor conduce la respect și considerație față de cel cu care formăm o echipă de lucru. Și managerul, care are la un moment dat o funcție de conducere, este tot un „angajat”, așa că este important să nu uite că resursa umană este întotdeauna mai importantă decât cea financiară”, adaugă psihoterapeutul Anca Kosina.

Un angajat poate aspira la statutul de anjajat model atunci când ajunge să își cunoască punctele tari, dar și cele slabe și știe că are resursele necesare să își depășească limitele. „Autocunoașterea presupune un întreg proces de conștientizare, de integrare a experiențelor avute, de dezvoltare. Pe scurt:

1. Cunoaște ceea ce nu cunoști. Conștientizarea propriilor nevoi te face să ai o atitudine activă, devii dispus să acumulezi noi abilități.

2. Identifică ce ți se potrivește. O persoană energică, care iubește riscul și stimularea va fi complet nemulțumită și va experimenta un nivel crescut de stres într-o funcție ce presupune sarcini repetitive și plictisitoare. În același timp, o persoană temătoare nu se va descurca foarte bine într-un context solicitant.

3. Dezvoltarea continuă este importantă, dar conștientizarea propriilor limite și evitarea extenuării este la fel de importantă”, subliniază psihoterapeutul Anca Kosina pentru Gândul.

Pentru unii dintre noi, siguranța zilei de maine este esențială, și atunci și impactul legat de această problemă este puternic resimțit. „Sunt angajați care s-au străduit să devină angajatul model, să atingă toate obiectivele, să facă mai mult decât le era dat să facă, însă funcționeză într-un mediu în care eforturile suplimentare le asigură doar locul de muncă, nu și anumite beneficii. Din acest motiv, de multe ori, angajatul model, chiar dacă ar trebui să fie în concordanță cu principiile și filozofia firmei, are de a face cu ”’bunul plac al șefului direct””, care poate să aibă vizavi de echipa pe care o are în subordine o atitudine părinte-copil, să își critice subalternii, să îi terorizeze. De asemenea, sunt manageri care își aleg favoriții după buna dispoziție, și atunci nu vorbim de criterii strict profesionale, ci informale, care dictează angajatul model sau promovările, factor care poate duce la demotivarea angajatului atunci când descoperă că este într-un mediu în care criterile de promovare sunt cu totul altele decât cele strict profesionale”, subliniază Jeni Chiriac pentru Gândul.

De ce calități are nevoie un șef bun

Șeful are o provocare, în funcție de task-urile personale pe care le are. „De multe ori, poziția șefului poate fi prost înțeleasă, pentru că el duce mai mult munca intelectuală, în care nu există neapărat un produs finit, iar tendința celorlalți e de a considera că el nu face multe lucruri. Un șef bun este cel care reușește să intuiască resursele persoanelor pe care le are în subordine. Managerul care se adaptează nevoilor unui angajat poate avea mai multe șanse de a-și mobiliza echipa. Dacă el observă că nu are abilitățile de a intui sau de a se adapta la relațiile interumane, va găsi un om pe care să îl folosească în acest sens. În general, noi aveam o problemă în a ne respecta liderii informali și câteodată e bine ca șeful să folosească în relația cu oamenii câți mai puțini intermediari. De obicei, când coordonăm o echipă, ne axăm foarte mult pe obiective și mai puțin pe oameni. În funcție de organizația în care funcționăm, putem să vedem în angajați niște consumabile, atâta timp cât își fac munca îmi sunt utili, mă pot servi de ei. Este o atitudine care poate fi încurajată într-o perioadă de criză, când poți găsi alți oameni doritori. Un manager bun este însă cel care își acceptă propriile sale limite în relație cu subalternii. În multe cazuri, cei din colectiv au sentimentul că șeful ar trebui să le știe pe toate, dar este un lucru fals, pentru că el trebuie să știe doar care e treaba lui, nu și a mea, ca și subaltern, dar meritul lui este să mă facă să dau randamentul cel mai bun la serviciu. Dacă apar conflicte de putere, de competență, un manager intuitiv trebuie să ia cele mai bune decizii, să nu încurajeze conflicte, confruntări, ci să fie axat pe soluții”, mai spune Jeni Chiriac pentru Gândul.  

La nivel afectiv sunt foarte importante, atât pentru manageri, cât și pentru subalterni, toleranța și emotivitatea. „Diferențele de emotivitate dau naștere de multe ori la amplificarea unor conflicte sau neînțelegeri între persoane. Intoleranța  pe care o putem oboserva la o personalitate puternică poate face ca aceasta să fie rece, insensibilă, aspră, orgolioasă, nemulțumită (nemulțumire exprimată prin înfruntare directă, agresivă), arogantă, sarcastică, și stresantă pentru cei din jur, cărora le produce teamă. Pe de altă parte, când este tolerantă, o personalitate puternică este înțelegătoare, iertătoare, generoasă, lipsită de formalism, cu tact, autocontrolată, calmă, moderată, iar toate acestea se manifestă pe fondul încrederii în sine și în ceilalți”, afirmă Anca Kosina, de la clinica ProVita, pentru Gândul.

Teoriile legate de cea mai bună strategie pe care un șef trebuie să o adopte sunt împărțite. „Contează foarte mult și tipul de echipă pe care îl ai. În funcție de asta, tu poți să adopți cea mai bună strategie, dar nu cea a autorității absolute. Prin urmare, flexibilitatea, adaptabilitatea, umorul pot să fie achiziții foarte bune pentru un manager”, afirmă psihoterapeutul pentru Gândul.

De ce sunt răstigniți angajații model

Mulți dintre noi, când observăm că cineva are șanse mari de a fi văzut bine, avem tendința de a dezvolta emoții negative, gen invidie, râcă, resentimente și mai puțin admirație: ”’Uit să îmi pun problema: Ce aș putea să fac să fiu la fel de bun? În astfel de împrejurări, invidia profesională poate să scoată ce e mai rău din noi și să ne determine să îi atacăm, direct sau indirect, pe acei colegi care sunt în grații.  Unii dintre noi dorim prietenia acestor oameni, ne apropiem, dar este o falsă prietenie, pentru că vrem beneficiul afilierii cu o persoană bine văzută, alteori încercam să demitizăm mitul și să ne apropiem pentru a vedea că aurul nu este tocmai aur și că există și părți coclite”, adaugă Jeni Chiriac pentru Gândul.

În general, lipsa de maturitate profesională este cea care ne determină să avem resentimente și să recurgem la tot felul de intrigi, șopârlici, să începem o vânătoare, să încropim diferite coaliții. „E ceva cu care unii dintre noi aleg să își umple viața, pentru că avem nevoie de o telenovelă și la serviciu. Când ieși în evidență, poti să frustrezi doar prin faptul că obligi grupul spre o anumită performanță. Sunt persoane care atunci când apare cineva care vrea să își facă treaba, să imprime o direcție, scot din monotonie colectivul, iar aceștia încep să opună rezistență”, adaugă psihoterapeutul.

Competiția este bună, dar nu într-o manieră în care creează resentimente sau este amenințată integritatea psihică, pentru că așa uităm să mai fim colegi. „Noi nu ne știm ca și persoane, ne cunoaștem ca și fel de a fi doar din punct de vedere interpersonal sau sub aspectul performanțelor sau capacităților noastre profesionale, de aceea, în funcție de astfel de situații, apar tot felul de trăiri emoționale negative, care ne determină să simțim că locul de muncă nu mai este cel în care trebuie să ne continuăm activitatea. Nu aș milita pentru o renunțare directă. Dacă se întâmplă astfel de lucruri, este bine să se meargă la specialist, tocmai pentru a se analiza dacă problema are și alte modalități de rezolvare decât varianta respectivă. Uneori, chiar dacă sunt gânduri legate de serviciu, este bine să îți dai seama de ceea ce se întâmplă, de ce simți, pentru că uneori se poate ajunge la o stare de intoleranță atât de crescută, încât persoana să se simte sufocată de trăirile pe care le are și să nu mai poată evalua corect situația. În acel moment, o reașezare a situației o poate ajuta să ia decizia cea mai bună”, mai spune Jeni Chiriac pentru Gândul. „Am fost educați să trăim cu iluzia că ar fi posibil, cândva, să cunoaștem bucuria, dar ea are un preț, trebuie să depunem mai mult efort pentru asta. Practic, am fost învățați că nu putem fi fericiți, că nu merităm asta atât de ușor”, completează Kosina.

Fără relații amoroase la locul de muncă

Sunt foarte multe firme care interzic relațiile la locul de muncă, iar atunci când se oficializează o astfel de legătură, unul dintre ei trebuie să plece și să lucreze în altă parte. „Ca și regulă, este de preferat să nu se lucreze în același mediu, pentru că tot ce are un început are și un sfărșit, dacă discutăm de relații de scurtă sau lungă durată, dar nu cu finalitatea unei căsnicii. Dacă tu ca individ știi că nu poți face frustărilor unei întreruperi de relație, este bine să eviți să te apropii de membrii locului de muncă”, precizează Jeni Chiriac pentru Gândul.