Prima pagină » Interviurile Gândul » „NOUL PSD” al lui Geoană votează pentru debarcarea lui Ponta. Vanghelie: „Cel puțin 50-60 de parlamentari PSD vor susține moțiunea PNL”

„NOUL PSD” al lui Geoană votează pentru debarcarea lui Ponta. Vanghelie: „Cel puțin 50-60 de parlamentari PSD vor susține moțiunea PNL”

„NOUL PSD
EXCLUSIV

Fostul lider PSD, Marian Vanghelie, a declarat, ieri, pentru gândul, că, în perspectiva realizării noului proiect politic pe care îl construiește împreună cu Mircea Geoană, a convins deja 25 de parlamentari PSD, din București și din țară, să li se alăture.

„Până la 1 februarie, vom pune la punct prima etapă a proiectului nostru politic, alături de, cel puțin, 25 de parlamentari. Împreună constituim grupul de inițiativă pentru înființarea noului PSD, un partid de stânga puternic și serios”. Asta pentru început, întrucât Vanghelie spune că, în momentul depunerii moțiunii de cenzură, anunțată de PNL, grupul parlamentarilor interesați de proiect va ajunge la 50-60. „Acești colegi ai noștri sunt foarte necesari pentru luarea unor decizii importante în Parlament. Vom vota moțiunea, ca să-l trimitem acasă pe Victor Ponta, din funcția de premier. Pe noi ne interesează o guvernare stabilă în România, până în anul 2020, pe model german. Stânga cu dreapta, ca să nu mai fie scandaluri și certuri; să fie o chestie serioasă”, a explicat fostul pesedist.

Vanghelie nu a dat nume din echipa de bază a aleșilor fidelizați, dar le apreciază ca fiind „nume sonore și nume frumoase”. „Sunt convins că foarte mulți parlamentari au ajuns la capătul răbdării. Nu mai suportă bătaia de joc care a existat la adresa lor. Și mai cred că vor fi unii care, chiar dacă nu vor face pasul către noi de prima dată, vor vota moțiunea. Lumea s-a săturat. Nu așa se conduce România, parlamentul și partidul, prin a-ți bate joc de oameni” s-a revoltat Vanghelie, care i-a atras atenția lui Ponta să fie atent pe unde umblă.

„Zic să aibă grijă cum calcă și pe unde calcă, că viața e complicată. Nu-s lucrurile chiar așa cum crede dânsul. Păcat pentru țara asta că a ajuns pe mâinile unor oameni fără experiență, ca să nu zic altfel”, a conchis Marian Vanghelie.

Geoană: „Sunt principalul purtător de stindard social-democrat din România”

Mircea Geoană a confirmat, la rândul său, mult mai diplomat, că există la această oră „un număr extrem de important de oameni, din Parlament și din afară, foarte interesați să suțină în mod explicit proiectul noului PSD”. „Există un grup de inițiativă pentru noul PSD care lucrează la lansarea principiilor fondatoare și a platformei politice în următoarele două săptămâni. Sunt absolut convins că un număr important dintre colegi și colege din PSD și din afară, vor fi alături de mine într-un proiect care să dea PSD șansa de a se transforma într-un partid modern, democratic și competitiv, iar stângii românești șansa de a putea influența în mod decisiv proiectul de țară pentru următorii ani. (…) Noul PSD este un proiect obligatoriu pentru stânga românească, și este obligația mea de a continua să fiu principalul purtător de stindard social-democrat din România” a anunțat Geoană.

Fostul lider al PSD a declarat pentru gândul.info, că „organizarea unui congres la PSD este în mâna colegilor și nu a lui Ponta și a lui Dragnea”. „Dacă ei acceptă ca un congres să fie amânat sine die, după cum se vede, voi fi obligat să încep acest nou proiect. Dacă colegii își vor da seama că avem nevoie de un congres mai rapid, voi oferi proiectul colegilor din actualul PSD. Totul depinde de ei. Dacă se complac în actuala situație, voi fi obligat, ca ultimă soluție, să încep un proiect politic nou.

Sunt, însă, convins că dragostea de partid va prevala în fața unor interese obscure, care țin la putere o conducere dictatorială” a precizat Geoană.