O lume dispărută: cadoul din trecut dezgropat la rădăcina Casei Poporului

„Era o nebunie de Sărbători acolo. Prin decembrie, aveam o sanie…”. Așa începe povestea de Anul Nou a unui loc din București ras de Ceaușescu pentru a-și înălța cel mai ambițios vis. Strada Arionoaiei – sau Arionoaia – este una dintre „victimele” de sub Casa Poporului. Acum, ea mai există doar în puținele fotografii și amintiri de-ale locatarilor, cu povești de București demne de Mircea Eliade

„…mă dădeam cu sania, pentru că acolo erau dealuri. Probabil de asta și-a construit Ceaușescu colosul aici, pentru că era sus, era înalt”, ne spune, din fața unei camere web, de la mii de kilometri distanță, un chip zâmbitor.

„Ani de zile am visat-o…”

MESAJUL DE ANUL NOU al lui Dan Perry nu l-am găsit noi, a fost una dintre întâmplările Internetului. Am dat de un blog cu fotografii din Viscri și i-am scris, neștiind că este român, pentru a-i cere permisiunea să îi folosim o imagine pentru articolul despre miracolul din așezarea săsească.

„Era un cartier liniștit, simplu, dar oamenii erau buni, relațiile dintre ei erau excelente, iar noi toți am avut o copilărie fericită în locul acesta”. Vorbește ca despre un tărâm al făgăduinței despre strada Arionoaiei, despre grădina casei lui, grădina superbă a copilăriei lor, în care trona falnic un ulm. „Pe sub acest ulm, la o anumită vârstă, băieții au început să fumeze. Aici învățam… Era o feerie – curtea asta o regret și azi„, spune Perry despre curtea din cartierul Uranus-Izvor, unic în București pentru liniștea și dealurile lui.

„Ani de zile am visat-o. Când vin în România, am plăcere de parcă vin acasă. Este ceva care mă duce înapoi în copilărie”, mai spune Perry, care dă din cap și ridică des în umeri, neștiind să își explice atașamentul pentru acest colț de București demult dispărut.

„Aveam un văr care și-a cumpărat o bicicletă. Pe vremea aceea, cine avea bicicletă?! Mai nimeni. Mi-a dat-o mie pentru două zile și am fost împăratul cartierului. Toți veneau să îi las două minute cu bicicleta”, povestește, râzând, locatarul de pe Arionoaia.

1961: plecarea din România și despărțirea de Arionoaia

În vârstă de 70 de ani, Dan Perry s-a născut la Galați, într-o familie de evrei cu numele de Solomonovici. Pe când el avea cinci ani, s-au mutat la București, pentru că tatăl lui, sionist, intrase în vizorul Securității.

Nimeni nu voia să primească un evreu, așa că și-au schimbat numele în Pruteanu. Îl întreb dacă există vreo relație cu regretatul George Pruteanu și răspunde zâmbind: „Numai văr primar”. „L-ai cunoscut?”, întreabă imediat, adăugând că și el l-a văzut doar de două ori în viață.

În 1961, pe când avea 17 ani, Dan și ai lui au plecat în Israel. Aici, și-au luat numele de Perry, mai scurt și mai ușor de scris și pronunțat în ebraică.

În tot acest timp, a ținut legătura cu Ciufi, prietenul care stătea la etaj, în aceeași casă de pe Arionoaiei ca și familia Pruteanu. Ciufi, care a rămas până la sfârșit pe Arionoaiei, îi trimitea scrisori codate despre viața românească.

Înapoi în țară: „Îmi mănânc unghiile pentru că nu am făcut încă 100-200 de poze”

Au trecut 20 de ani până Dan Perry s-a întors pe strada copilăriei lui și vorbește cu plăcere, dar și cu regret despre norocul ca, în 1980, să aibă aparat foto la el și inspirația de a face multe fotografii cu Arionoaia. Acestea sunt ultimele imagini pe care le are cu strada, făcute într-o perioadă în care prețiosul film foto nu se „consuma” cu străzi, clădiri, ori cu peisaje.

„Acum, îmi mănânc unghiile pentru că nu am făcut încă 100-200 de poze”, mărturisește Dan Perry, cu ciudă în glas când își amintește, numai el știe a câta oară, că i s-a stricat aparatul foto atunci. „Începuseră demolările și l-am întrebat pe prietenul Ciufi: >. Iar el a zis: >. Nu știam de Casa Poporului”, spune românul.

Patru ani mai târziu, strada Arionoaiei, împreună cu tot cartierul Uranus-Izvor, din centrul Bucureștiului, nu mai existau. Planul faraonic al lui Nicolae Ceaușescu, pus în aplicare de tânăra arhitectă Anca Petrescu, a ras toată zona, a nivelat dealul, a distrus biserici și clădiri istorice – în total, peste 7 kilometri pătrați au fost „șterși”, pentru a face loc Casei Poporului. Aproximativ 40.000 de oameni din această zonă au fost relocați și au rămas doar cu amintirea acestui colț din Bucureștiul comunist.

„A fost distrugător pentru toți”

„Pentru mine a fost distrugător când am aflat (de dărâmarea străzii și de Casa Poporului, n.red.). La fel a fost și pentru toți prietenii care stădeau în zonă. Distrugător pentru toți”, spune Perry despre palatul construit peste copilăria lor.

Fiecare își amintește cu drag despre strada/casa copilăriei lor. Foștii copii de pe Arionoaiei par, însă, să fi pus pe un piedestal acest loc, poate tocmai pentru că le-a fost luat în niște circumstanțe care au făcut istorie.

La următoarea vizită în România, Dan Perry, care lucrează ca tehnician în arhitectură, a fost să constate ce casă a primit poporul în schimbul casei lui și a prietenilor din Uranus-Izvor. „Am fost în Casa Poporului, l-am chemat și pe Ciufi, dar nu a vrut în niciun chip să vină. E așa de supărat și o să fie supărat toată viața pentru că l-au scos din casa lui. M-am dus să văd singur”. Și i-a plăcut ce a văzut.

„Pentru mine, dat fiind că lucrez în arhitectură, Casa Poporului e, totuși, o construcție interesantă„, spune Perry, adăugând repede că locuințele pentru oamenii dați afară din casele lor sunt „oribile”. „Acum am văzut că le mai pun puțin ruj pe buze și le reabilitează termic”, adaugă românul.

Acum, Perry vine anual în România și și-a planificat ca, atunci când se pensionează, să stea și câteva luni la rând în țară. Chiar dacă Arionoaia nu mai e, prietenii de atunci sunt în continuare. Se întâlnesc cu toții și au chiar un înlocuitor al curții cu ulm de pe vremea când erau puștani: casa de la munte a unuia dintre ei. „Am izbutit să îmi adun toți colegii din clasă. Am făcut o reuniune în 2006, la 46 de ani de la școală, și încă una, în 2011, la 50 de ani. Iar anul trecut, ne-am întâlnit între”, povestește bărbatul.

În plus, pe lângă prietenii de școală ori de joacă, mai e și țara, pe care a bătut-o în lung și în lat, a fotografiat-o și a promovat-o prin toate cercurile în care se învârte în Israel. „Fac reclamă mare, doamnă!”, exclamă el, explicând că până și screensaver-ul de pe calculatorul de la birou e numai cu poze din România.

„România e foarte frumoasă, foarte frumoasă. Ultima oară când am fost la Castelul Peleș, am făcut 480 de poze. Am văzut în viața mea multe castele – multe, multe castele. Dar eu cred că Peleșul e cel mai frumos”, adaugă el și începe să enumere toate bisericile, cetățile și orașele frumoase din România care îi vin în minte și îi plac.

De la Arionoaia de odinioară la mall-urile de azi

Dan Perry nu numai că vizitează și fotografiază România, dar și lucrează aici ocazional. Firma de arhitectură la care este partener este cea care a construit mall-urile AFI din diverse orașe din țară. „Acum, lucrez la un mall nou din București”, spune el, cu referire la noul AFI, care se va deschide în Bucureștii Noi, pe terenul fostei fabrici Laromet.

Cu toate că iubește România cu o dragoste aflată undeva la mijloc între pasiunea unui turist și atașamentul unui om înrădăcinat într-un loc, Dan Perry spune fără ezitare că nu s-a gândit niciodată să se întoarcă definitiv în țară. Israelul e casa lui acum, acolo sunt soția, fiica și fiul lui, cei cinci nepoți, acolo este cariera lui. Soția este singura pe care a adus-o în țara lui natală. Ba mai mult, a și învățat-o română. Copiii și nepoții, însă, sunt complet străini de România.

„Cu mine cred că se termină capitolul „România”. Ei (copiii, n.red.) nu știu română. Fata mea e măritată cu un scoțian, vorbește cu copiii în engleză. Băiatul e însurat cu o chinezoaică, iar nora mea vorbește cu nepoata în chineză. Ne îndepărtăm de România și de apropiem de China și de Scoția”, constată, din fața unui calculator din Haifa, autorul pozelor de pe Arionoaiei. Acesta este și motivul, spune el, pentru care postează pe Internet fotografii din România și din cartierul peste care s-a înălțat Casa Poporului – pentru ca și alții din generația lui să își păstreze vii imaginile, exact cum a făcut-o el.

„Nu există altă sursă. Cu noi, se termină această Arionoaiei și toate străduțele alea mici dimprejur…„, este constatarea cu care Dan Perry încheie, departe de București, povestea bucății lui din România ștearsă de istorie.

SURSA FOTOGRAFII: DAN PERRY