OAMENI TARI. Maiorul Ștefan Neagu, un răspuns la întrebarea românilor despre Afganistan: „Ce căutăm noi acolo?” VIDEO

Am început cu povestea plt. adj. Marius Apostol, militarul a cărui viață s-a schimbat în Afganistan, cu doar câteva ore înainte de asasinarea lui Osama bin Laden. Am continuat cu cele trei încercări de dinaintea întoarcerii ale lt. col. Ion Okroș, după care vi l-am prezentat pe plutonierul Minel Cheșcu – tâmplarul care s-a dus cu parașutiștii în Irak și a ajuns maratonist. Sergentul major Aurel Mihale ne-a povestit despre misiunea personală, un nou-născut, care l-a așteptat la întoarcere dintr-o misiune profesională, în Bosnia-Herțegovina. După el, caporalul Adrian Gorgotă, de la Poliția Militară, ne-a descris drumul norocului și al lui Dumnezeu într-un teatru de operații, iar caporalul Ionel Din ne-a vorbit despre orgoliile și lacrimile militarilor.

Nu știm foarte multe despre ei. Au făcut din lumea lor, a gradelor, un univers distinct în societatea românească, o lume închisă. Vorbim despre ei rar, mai mult în circumstanțe nefericite – dezastre naturale, un erou căzut. E greu de înțeles pentru noi de ce pleacă, de ani de zile, în niște locuri în care simțim că noi, românii, nu avem ce căuta. Și totuși, militarii români se bat doar cu preoții pentru încrederea populației.

LIVE UPDATE Război în Orientul Mijlociu, ziua 444. Netanyahu amenință și Yemenul: „Vom acţiona şi contra rebelilor houthi”

09:05

ACTUALITATE CRIMĂ șocantă în Olt. Un bărbat de 62 de ani, ucis cu un topor chiar de prietenul său. Criminalul a vrut să ascundă trupul victimei

09:04

Pentru a-i cunoaște pe acești oameni, pentru a asculta ce au de povestit, gândul a început seria „OAMENI TARI”. La împlinirea a zece ani de la invazia din Irak și cu un an înaintea retragerii din Afganistan, vă prezentăm militari care au fost în aceste teatre.

Cum în Armată individul nu există, important fiind doar colectivul, le-am dat acestor militari un termen generic, colectiv: „OAMENI TARI”. Deși sunt bine pregătiți și foarte raționali, își fac loc și de emoții când țin pușca în mână printre amărâții copii afgani și nu uită că o pereche de șosete sau o sticlă de apă înseamnă enorm pentru ei.

Mr. Ștefan Neagu – Bg. 1 Mecanizată „Argedava” – București

Astăzi, îl cunoaștem pe maiorul Ștefan Neagu, ofițer de Stat Major în comandamentul Brigăzii 1 Mecanizate „Argedava”, din București. Are 39 de ani, dintre care 25 sunt în Armată. „Nunta de argint”.

Și-a început drumul în uniformă la 14 ani, cu liceul militar. A continuat cu institutul militar, după care a devenit ofițer activ. Spune că cel mai emoționant moment din carieră a fost tocmai admiterea la liceul militar, pentru că își dorea foarte mult să intre în Armată, iar admiterea la liceul militar era, într-un fel, considerată primul pas către o carieră în lumea gradelor. Îi e greu să spună, totuși, de ce își dorea atât de mult, adolescent fiind, să devină militar de carieră.

„E foarte greu să spui de ce îți place să fii militar sau să practici o anumită meserie, nu neapărat pe cea de militar”, mărturisește maiorul, cu o voce caldă, neobișnuit de domoală pentru un militar de carieră.

„După Irak, i-am promis soției că nu mai plec și, când a apărut Afganistanul, am conceput o strategie”

Maiorul Ștefan Neagu a fost în două misiuni internaționale: în  Irak, în 2005, și în Afganistan, în 2011.

Ce părere a avut soția lui despre aceste plecări? Ne răspunde râzând: „Soția nu e de acord cu participarea la misiuni, pentru că sigur că percepe misiunea ca pe un pericol. Adică percepe numai pericolul foarte mare pe care îl comportă participarea la o misiune. Chiar când m-am întors din Irak, m-a pus să îi promit că nu o să mai plec niciodată, i-am promis și, când a apărut Afganistanul, am conceput o strategie să o anunț ușor-ușor… Sunt convins că ea știa că voi pleca, din momentul în care i-am zis că unitatea a fost nominalizată – sigur era convinsă că plec. Dar a intrat în joc un pic”, povestește militarul, după care își descrie strategia pașilor mărunți: „Încet – încet, să atenuez șocul, pentru că este totuși o veste dură pentru familie să le spui că pleci în Afganistan, pentru că toți văd incidentele și evenimentele care sunt prezentate și le e teamă pentru noi”.

Cu asemenea plecări pline de emoții, întoarcerea nu poate fi altfel decât „foarte, foarte frumoasă”.

„Șeful meu direct era american, iar eu aveam în subordine atât militari români, dar și americani”

În Afganistan, a lucrat ca ofițer de stat major în cadrul Combined Team Zabul. De altfel, în Zabul ajung mai toți militarii români trimiși în Afganistan, o zonă deloc ușoară. Ștefan Neagu făcea parte dintr-un comandament care era format din militari americani și români. „Șeful meu direct era american, iar eu aveam în subordine atât militari români, dar și americani„, precizează maiorul.

Spune despre interacțiunea și conlucrarea cu americanii că au fost niște „relații excelente”. „Excelentă cooperarea, foarte bună, nu am cuvinte”, râde maiorul, încercând se ne convingă că, într-adevăr, militarii români și cei americani lucrează  extraordinar în Zabul. „Atât americanii, cât și noi ne-am implicat total în ceea ce aveam de făcut, cu profesionalism, cu prietenie”, adaugă maiorul.

Elevi irakieni și un „coleg de clasă” român // FOTO: Gabi Pătrașcu-MApN

Comparând acum cele două teatre în care a fost, ne spune că sunt foarte multe diferențe între Irak și Afganistan, ca misiuni. „Diferențele sunt date în primul rând de dezvoltarea diferită a celor două țări. Sunt foarte multe diferențe. Sigur că și referitor la situația de securitate sunt foarte multe diferențe. În Irak era deja cam sfârșitul misiunii, situația era mai calmă decât în Afganistan, deși și aici ne cam apropiem de final”, explică Ștefan Neagu.

Militarii vs. jurnaliștii

Atunci când încerci să caracterizezi un teatru de operații, ne învață maiorul, trebuie să iei în considerare absolut toți factorii care concură la imaginea operațională. „Aici trebuie discjutat despre politică, despre situația economică, situația socială, despre insurgență și despre forțele care acționează în zonă”, explică Ștefan Neagu, iar în discuția despre ei, militarii, apare un nou personaj colectiv, noi, jurnaliști: „Sigur că presa caracterizează un teatru de operații prin prisma informațiilor la care are acces și jurnaliștii nu au acces la absolut toate informațiile din motive de siguranță, pentru a proteja militarii care sunt în teatru și care execută operația acolo. La fel, presa caută foarte multe subiecte senzaționale, breaking news-uri. Sunt multe subiecte senzaționale în Afganistan, dar, din păcate, nu știu dacă ceea ce se reflectă în presă reflectă într-adevăr ce facem noi, militarii forțelor coaliției, acolo. Adică se iau situații punctuale care sunt generalizate pe modelul ‘iată ce se întâmplă în Afganistan”. Or, o situație punctuală nu este definitorie pentru un teatru de operații”, ne atenționează militarul.

Și o situație punctuală de acasă nu este nici ea reprezentativă pentru militarii români, adaugă el. Un alt of ar fi, pentru ei, și absența lor din spațiul public românesc. „Dacă tot ce vedem la televizor din Afganistan sunt numai un militar rănit azi, peste o lună al militar rănit, dar între timp nu vedem că sunt militari care muncesc acolo, care depun eforturi, care se chinuie… Este o ruptură. Sigur că nu trebuie să avem numai emisiuni cu Armată, dar s-ar mai putea da din când în când o știre…”, explică maiorul de la „Argedava”. „Noi ne-am bucura ca eforturile noastre să fie cât de cât apreciate. Ați văzut că sunt cazuri în care Armata intervine în situații de urgență, în sprijinul populației. Este greu să te duci să dai la lopată 20 de kilometri de autostradă. Totuși, militarii o fac, pentru că asta e situația”, adaugă Ștefan Neagu.

Ce căutăm noi acolo?

Pentru că vorbim despre imaginea lor în presă și despre felul în care apare militarul român în spațiul public, în medul civil, îi vorbim despre marea întrebare venită dinspre români la fiecare rubrică de comentarii din orice fel de articol de presă cu și despre militari: ce căutăm noi acolo? Ce am căutat noi, românii, în Irak, unde am pierdut doi oameni? Ce căutăm noi, românii, în Afganistan, unde au murit 20 și mulți alți militari români au fost răniți?

„În primul rând, obiectivele prioritare ale României au fost integrarea în NATO și în Uniunea Europeană. Iată că am reușit să ne integrăm în ambele organizații și toată lumea trebuie să înțeleagă că, odată cu drepturile și beneficiile aduse de integrare, România are și anumite obligații, asumate – sigur – voluntar, în funcție de posibilități. Acesta este răspunsul cel mai bun: că România participă la misiunea din Afganistan pentru că are obligații asumate de aliații NATO, în acest caz, dar și față de statele membre ale Uniunii Europene care au militari în Afganistan”, vine răspunsul maiorului de la Brigada 1 Mecanizată.

Pe parcursul ultimului deceniu, situația din Afganistan a evoluat către pozitiv, crede maiorul. „Dacă este o situație excelentă, asta pot să spună doar cei care au imaginea de ansamblu – politic, social, economic și militar”.

Cât a fost în Afganistan, maiorul Ștefan Neagu a ieșit de multe ori în misiune, împreună cu diverse batalioane, și a interacționat astfel cu localnicii, care, spune el, se bucurau când îi vedeau pe militarii noștri. „Știau că facem toate eforturile să le asigurăm securitatea, nevoile esențiale, atât cât ne permiteau și nouă resursele, adică proiecte de reconstrucție, ajutoare, diferite programe de a-I învăța să citească, programe medicale”, ne explică maiorul.

Asistență medicală pentru un bebeluș afgan // FOTO: Ciprian Panga/MApN

Când verdele întoarce arma

Majoritatea misiunilor noastre, dacă nu toate, sunt făcute în parteneriat cu forțele afgane. „În 2002, când s-a început practic misiunea ISAF, probabil că forțele de securitate afgane erau mai puțin dezvoltate, astfel că prin aceste misiuni executate în comun, s-a urmărit dezvoltarea lor și asigurarea capabilităților lor”, povestește Ștefan Neagu.

Din ce își amintește din misiunea lui în acest teatru, nu doar cu americanii aveau militarii noștri „relații excelente”. Și despre relația cu forțele afgane spune că era foarte bună. Militarii români au făcut în mare parte misiuni comune cu colegii afgani. În ciuda atacurilor „green-on-blue”, adică cele în care militarii afgani întorc armele împotriva celor din ISAF, Ștefan Neagu ne avertizează că nu sunt delco reprezentative pentru a caracteriza relația noastră cu forțele de securitate afgane.

Militari români și americani în Afganistan // FOTO: MApN

„Cred că este vorba despre incidente izolate. La nivelul Afganistanului, sunt, cred, 100.000 de militari ai forțelor coaliției și foarte mulți militari ai forțelor de securitate afgană – armată, poliție etc. De aceea, două-trei incidente green-on-blue totuși nu sunt reprezentative la nivelul Afganistanului. Atât că sunt mediatizate. Cine știe de Afganistan știe de aceste incidente, dar nu știe de faptul că 100.000 de militari ai coaliției lucrează cu foarte mulți militari sau polițiști afgani„, spune Ștefan Neagu.

„Fusese subordonatul meu. Am aflat că este rănit, l-am așteptat la locul de aterizare, l-am ținut de mână”

Cât a fost în Irak și în Afganistan, maiorul și oamenii pe care îi avea din subordine au fost feriți de evenimente dramatice. Fără morți, fără răniți. Totuși, povestește despre rănile unui fost subaltern de-ai lui de parcă îl avea și atunci în grijă. „Fusese subordonatul meu când eram comandant de companie, deci acum 10-12 ani. Am aflat că este rănit, l-am așteptat la locul de aterizare, l-am ținut de mână, am stat lângă el cât s-a putut până a intrat la procedurile medicale„, povestește militarul.

Cu câteva zile înaintea interviului nostru cu Ștefan Neagu, ambasada Statelor Unite a publicat pe pagina de Facebook o fotografie cu președintele american Barack Obama, la patul de spital al unui militar român rănit anul trecut în Afganistan, în aceeași provincie Zabul în care a fost și maiorul. Florinel Enache și-a pierdut ambele picioare și o mână în urma unei explozii, în timpul unei misiuni de patrulare.

Din partea opusă a lumii, mesaj pentru Florinel Enache

Vorbim cu militarii despre această fotografie, iar maiorul Ștefan Neagu are un mesaj pentru Florinel Enache: „Sănătate și să se întoarcă cât mai repede la familie și acasă – am înțeles că este într-un spital din Statele Unite. Multă sănătate și, dacă are nevoie de ajutor, suntem aici. Avem acum mai multe modalități prin care îi putem ajuta pe militarii răniți, chiar dacă nu îi cunoaștem personal”. Din nou, camaraderia uniformei.

Pe Florinel Enache l-a vizitat, zilele acestea, la Centrul Național Medical Militar „Walter Reed”, Bethesda, din Maryland, și Mircea Geoană. „Respectul pe care ni-l inspiră acest om în uniformă trebuie să se manifeste și la întoarcerea lui acasă. Sunt convins că statul român se va ocupa atent de recuperarea sa și că-și va respecta responsabilitățile pe care le are față de un om care și-a făcut datoria, cu disciplină și curaj, pentru țara sa, așa cum și Statele Unite înțeleg să-și onoreze barbații și femeile în uniformă”, a povestit Geoană pe Facebook, unde a postat și două fotografii cu militarul român. 

FOTO: Mircea Geoană/Facebook

„Și în rezerva sa din spitalul militar din Bethesda, lângă multe icoane la care ține foarte mult, dar și pe site-ul Casei Albe, se găsesc fotografiile lui Florinel pe patul de spital cu președintele Obama și cu Michelle Obama. M-am bucurat să văd, că în ciuda situației dificile în care se află, Florinel este un om puternic, încrezător și cu credință în Dumnezeu”, a mai scris Mircea Geoană, după întâlnirea cu Florinel Enache.

„Toți avem emoții când mergem acolo”

La finalul discuției cu Ștefan Neagu, vorbim despre OAMENII TARI. De ce sunt militarii oameni tari?„Pentru noi, pentru militari, un om tare este cel care, indiferent de dificultăți sau de problemele întâmpinate, își îndeplinește misiunea. Ce s-a întâmplat sau problemele întâmpinate sunt cumva lăsate pe planul doi, pentru că cel mai important lucru este să îndeplinești misiunea”.

Succesul, cu alte cuvinte, reușita misiunii condiționează această tărie. Unde intervin și ce rol au emoțiile în această strategie? „Emoțiile sigur că sunt o parte integrantă a fiecărui militar, a fiecărui om. Nu le putem controla. Toți avem emoții când mergem acolo, când desfășurăm anumite activități, însă emoțiile te pot ajuta la un moment dat să îți îndeplinești ceea ce ai de făcut„.

În prezent, avem în Afganistan 1.565 de militari. De regulă, militarii români sunt dislocați în provincia Zabul, provincie de sud-est, care se învecinează cu Pakistanul, unde asigură zona de securitate a deja celebrei autostrăzi A1.

Potrivit MApN, România a pierdut 20 de militari în Afganistan și doi în Irak, iar un al treilea s-a sinucis în Irak.

Aceștia sunt:

â–ºAfganistan: sublocotenenții post mortem Ion-Lucian Leuștean (9 mai 2012); Cătălin Ionel Marinescu (10 mai 2011), Constantin-Laurențiu Lixandru (5 mai 2011), Cristian-Petru Filip (1 octombrie 2010), Marius Florin Sfecheș (1 octombrie 2010), Dan Ciubotaru (23 iunie 2010), Paul Caracudă (23 iunie 2010), Valerică Leu (12 mai 2010), Florin Bădiceanu (23 februarie 2010), Claudiu Chira (26 februarie 2009), Dragoș Traian Alexandrescu (31 august 2008), Claudiu Marius Covrig (13 iunie 2008), Ionuț Cosmin Sandu (20 martie 2008), Aurel Marcu (6 septembrie 2007), Ionel Gheorghiță Drăgușanu (20 iunie 2006), Narcis Șonei (24 aprilie 2005), Iosif Silviu Fogarași (11 noiembrie 2003), Mihai-Anton Samuilă (14 noiembrie 2003) și maiorii post mortem Iuliu-Vasile Unguraș (7 aprilie 2009) și Tiberius-Marcel Petre (3 aprilie 2009).

â–ºIrak: sublocotenenții Bogdan Valerian Hâncu (27 aprilie 2006) și Ioan Grosaru (21 septembrie 2007). Primul militar român care a murit în Afganistan a fost caporalul Lili Dobre, care s-a sinucis în 24 martie 2006.