OAMENI TARI. Niculae Dobrescu și biscuiții din Irak: „Eram foarte bine văzuți, pentru că eram mai sufletiști. Stă în firea noastră să le îndulcim puțin traiul”. VIDEO

Am început cu povestea plt. adj. Marius Apostol, militarul a cărui viață s-a schimbat în Afganistan, cu doar câteva ore înainte de asasinarea lui Osama bin Laden. Am continuat cu cele trei încercări de dinaintea întoarcerii ale lt. col. Ion Okroș, după care vi l-am prezentat pe plutonierul Minel Cheșcu – tâmplarul care s-a dus cu parașutiștii în Irak și a ajuns maratonist. Sergentul major Aurel Mihale ne-a povestit despre misiunea personală, un nou-născut, care l-a așteptat la întoarcere dintr-o misiune profesională, în Bosnia-Herțegovina. După el, caporalul Adrian Gorgotă, de la Poliția Militară, ne-a descris drumul norocului și al lui Dumnezeu într-un teatru de operații, caporalul Ionel Din ne-a vorbit despre orgoliile și lacrimile militarilor, iar maiorul Ștefan Neagu a încercat să ofere un răspuns la întrebarea românilor despre Irak și Afganistan: ce căutăm noi acolo? În fine, plutonierul Cosmin Ciacâru ne-a vorbit despre misiunile lui în Irak și Afganistan: „Emoția te ține viu. Chiar și acolo”, ne-a spus el.

Pentru a-i cunoaște pe acești oameni, pentru a asculta ce au de povestit, gândul a început seria „OAMENI TARI”. La împlinirea a zece ani de la invazia din Irak și cu un an înaintea retragerii din Afganistan, vă prezentăm militari care au fost în aceste teatre.

Cum în Armată individul nu există, important fiind doar colectivul, le-am dat acestor militari un termen generic, colectiv: „OAMENI TARI”. Deși sunt bine pregătiți și foarte raționali, își fac loc și de emoții când țin pușca în mână printre amărâții copii afgani și nu uită că o pereche de șosete sau o sticlă de apă înseamnă enorm pentru ei.

Plutonier Niculae-Damian Dobrescu – B 265 Poliție Militară – Imagine Vlad Lomnășean/Gândul

Astăzi, îl ascultăm pe plutonierul Niculae-Damian Dobrescu, de la Batalionul 265 Poliție Militară, din București. Este căsătorit și tată al unui băiat de 4 ani, despre care spune, ca orice părinte, că este o parte foarte mare din viața lui.

Plutonierul Dobrescu are 35 de ani. 15 dintre ei i-a petrecut la Poliția Militară.

„Mi-am satisfăcut stagiul militar la Jandarmi, am terminat armata, înainte de armată lucram ca electronist, iar după armată, am venit și am dat examenele la Poliția Militară. Am luat examenele și am început să lucrez pentru Poliția Militară. Au trecut 15 ani”, își rezumă el cariera.

Ce îl ține de 15 ani la Poliția Militară? „Colectivul din care fac parte, misiunile și probabil că, după atâția ani, e un stil de viață. E felul meu de a fi, nu mă văd făcând altceva în momentul de față”, ne răspunde el.

„Cea mai frumoasă amintire din toate a fost că ne-am întors toți sănătoși acasă”

Niculae Dobrescu are trei misiuni internaționale la activ: Kosovo în 2001, Irak în 2004 și Afganistan în 2007. „Eu am avut trei misiuni și, în toate trei, cea mai frumoasă amintire din toate a fost că ne-am întors toți sănătoși acasă”, punctează militarul.

Ne-am întâlnit cu el în ziua în care se împlineau zece ani de la invazia din Irak, din 20 martie 2003.

„Ce mi-a rămas întipărit în minte și cred că nu o să uit niciodată au fost temperaturile de acolo. Eram neobișnuiți cu clima, a fost foarte, foarte cald, temperaturi peste 50 de grade. Noi aveam în transportoarele cu care făceam patrule oareșice aer condiționat, dar nu făcea față. Blindajul se încingea de la soare și nu prea făcea față”, ne descrie el. Pentru prima dată, vorbim cu acești militari afară. Era o zi prea frumoasă de primăvară pentru a sta într-o unitate militară.

Ca activități acolo, spune că românii de la Poliție Militară au fost un fel de poliție militară internațională în Irak. „Adică am lucrat îndeaproape cu militari italieni și portughezi, aveam misiuni numai în orașe. Am avut misiuni de escortă, de protecție în Irak, de escortă convoaie. Am desfășurat misiuni pe timp de zi, pe timp de noapte, în toate condițiile meteorologice – am prins inclusiv furtună de nisip, dar asta nu a fost un impediment. A trebuit să ne facem treaba și eu zic că ne-am făcut-o așa cum trebuie”. Din felul în care vorbește, remarci mândria cu care se referă la misiunile lui externe.

„Eram văzuți chiar foarte bine, pentru că eram mai sufletiști”

Unul dintre cele mai mari motive de mândrie despre care vorbește nu doar acest militar, ci toți ceilalți pe care i-am cunoscut în ultimele luni, este imaginea lor, ca și colectiv român, acolo – fie în Bosnia, fie în Irak, fie în Afganistan.

„Eram văzuți chiar foarte bine, pentru că eram mai sufletiști. Opream pe traseu acolo unde aveam puncte de observare, dădeam apă copiilor, o ciocolată, un pachet de biscuiți, ce aveam fiecare prin buzunar. Deci eram foarte bine văzuți”, ne povestește plutonierul.

„Chiar am avut niște întâmplări la un moment dat, că opream în plin câmp sau deșert și, după cinci minute, ne trezeam cu copiii lângă noi și nu știam de unde au apărut„, își amintește amuzat.

„Noi nu făceam asta pentru a ne pune bine cu localnicii”

Începem să vorbim despre cât de importante sunt astfel de gesturi mărunte față de localnici, față de copii mai ales. Este esențial pentru militarii din Afganistan – acum – sau din Irak – la acea vreme – să construiască o relație cât mai bună cu localnicii, din motive strategice. În războaiele neconvenționale ale vremurilor noastre, în care inamicul nu este atât de bine delimitat precum în conflictele trecutului, trebuie să te faci plăcut.

Plt. Niculae Dobrescu ne corectează imediat: „Noi nu făceam asta pentru a ne pune bine cu localnicii, ci pentru că așa e firea noastră. Stă în firea noastră să ajutăm, să le îndulcim puțin traiul”.

Romania Good

Un mesaj similar a fost postat zilele acestea pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale. Este povestea lui „Romania Good”, o scurtă, dar impresionantă povestire, făcută de maiorul Sorin Homeag, care se află acum în Afganistan: „Apar câțiva copii din cel mai aproape sat. Vin spre noi îmbrăcați în hainele lor tradiționale, parcă din basmele cu Sheherezada, și ne interpelează ca de fiecare dată: ROMANIA GOOD…!. Le oferim ce avem prin sacul de spate: dulciuri, apă și câte o gumă de mestecat. Un prichindel apărut de nicăieri strigă către noi: Romania Pipsi… Un coleg din spatele meu îi întinde o doză de Pepsi, pleacă fugind bucuros nevoie mare, iar noi ne gândim în acel moment din nou la familiile noastre, la copiii noștri lăsați acasă…”.

Surpriză-Surpriză în Irak

Pe lângă copiii care „răsăreau” când te așteptai mai puțin din zăpușeala Irakului, își mai amintește de cele patru revelioane sărbătorite atunci într-unul singur: după ora României, Italiei, Portugaliei și Irakului.

O altă amintire plăcută, o pată de culoare în povestea lui irakiană, este o vizită specială a unui oaspete din țară: „În Irak, cât timp am fost acolo, am avut deosebita plăcere să primim vizita – mă rog, nu noi, alte structuri ale armatei – Andreei Marin și noi i-am asigurat protecția acolo„, ne povestește NIculae Dobrescu.

FOTO: MApN

Îl întrebăm cum a fost primită o astfel de vizită de către el și colegii lui aflați în misiune. „Nu știu, probabil cu plăcere. Orice persoană agreabilă și plăcută este privită cu plăcere, indiferent că e vorba de Irak, Afganistan sau România-București”, este răspunsul lui.

Familii – acasă și în teatrele de operații

La trei ani după misiunea din Irak și șase ani după cea din Kosovo, a mers în Afganistan.

Nu era căsătorit în niciuna din cele trei misiuni. Acum este și are și un copil mic, dar spune că ar pleca iar fără ezitare. „Soția mea va trebui să mă accepte așa cum sunt, pentru că așa m-a cunoscut. Noi nu am fost căsătoriți, dar eram împreună de foarte mult timp”, spune militarul.

Cât e acasă, are familia – soția și fiul. Cât e în misiune, îi are pe colegii lui, cei mai buni prieteni, cea mai bună familie pe care o au ei acolo. Asta ne spun toți militarii care au plecat.

FOTO: Mircea Roșca/Mediafax

„Practic, acolo ei sunt familia ta. Cu ei îți împarți bucuriile, tristețile, oboseala, ultima sticlă de apă la 60 de grade afară. Acolo, colegii sunt totul, pentru că nu te poți baza pe familie să te ajute. Nu are cum să te ajute. Ești la mii de kilometri distanță de țară”, explică plutonierul.

La final, îl întrebăm pe plutonierul Niculae Dobrescu de la Batalionul 265 Poliție Militară cum vede el „eticheta” sub care am reunit toate poveștile militarilor români cu misiuni în Irak și Afganistan pe care le-am publicat în ultimele luni. Sunt militarii oameni tari? „Da, din punctul meu de vedere, da, pentru că indiferent de problemele și supărările și necazurile pe care le are fiecare dintre noi – inerente, de altfel, vieții de zi cu zi – , le lăsăm deoparte și venim să ne facem treaba. Inundații, zăpezi, indiferent despre ce ar fi vorba, venim să ajutăm, să ne facem treaba. Da, cred că militarii sunt oameni tari„.

Un răspuns scurt și la obiect, militărește. Un răspuns în care acești oameni cred.

Ce este Poliția Militară

Pentru cine nu știe ce este un polițist militar, să ne amintim de inundații, de zăpezi. Ei sunt cei care vin, de regulă, cu ajutoare. Tot polițiștii militari sunt cei care, printre alții, dau la lopată pe diverse drumuri înzăpezite. Însă activitățile Poliției Militare din România sunt mult mai diversificate.

„Vedeți dumneavoastră – eu vorbesc ca polițist militar, nu ca geniu sau altă armă – , din punctul de vedere al polițistului militar, nu este o meserie chiar atât de ușoară, pentru că, pe lângă misiunile externe, există misiunile de aici, din țară. Eu nu vă pot spune dumneavoastră că, mâine, la ora 4:00, eu sunt liber sau sâmbătă, la ora 5:00, sunt acasă cu familia. Nu, pot exista, pot apărea misiuni, servicii, dar familia trebuie să înțeleagă. Și înțelege, s-a obișnuit cu viața asta, a noastră, de militari și de polițiști militari”

În țară, misiunile standard ale Poliției Militare sunt de control și îndrumare trafic – pe linie militară – , escortă convoaie, protecție VIP, misiuni de pază, de escortă. În teatrele de operații, sunt, în mare, aceleași misiuni, „însă mult mai intens și mult mai riscant”, ne explică plutonierul Dobrescu.

Din Afganistan, mesaj de Paște pentru români

Sâmbătă, Ministerul Apărării Naționale a postat pe pagina de Facebook a instituției un clip cu mesajele de Paște ale militarilor din Zabul, Afganistan, pentru cei de acasă.

„Cu ocazia sărbătorilor pascale, vă dorim ca lumina sfântă a Învierii să vă călăuzească gândurile, sufletul și viața, să vă aducă sănătate și pace sufletească. Dumnezeu să binecuvânteze România, Dumnezeu să binecuvânteze poporul român, Dumnezeu să binecuvânteze Armata română. Hristos a înviat!”, a fost mesajul românilor din Zabul.

În prezent, mai avem 1.565 de militari în Afganistan. De regulă, românii sunt dislocați în provincia Zabul, provincie de sud-est, care se învecinează cu Pakistanul, unde asigură zona de securitate a deja celebrei autostrăzi A1.

Potrivit MApN, România a pierdut 20 de militari în Afganistan și doi în Irak, iar un al treilea s-a sinucis în Irak.

Aceștia sunt:

â–ºAfganistan: sublocotenenții post mortem Ion-Lucian Leuștean (9 mai 2012); Cătălin Ionel Marinescu (10 mai 2011), Constantin-Laurențiu Lixandru (5 mai 2011), Cristian-Petru Filip (1 octombrie 2010), Marius Florin Sfecheș (1 octombrie 2010), Dan Ciubotaru (23 iunie 2010), Paul Caracudă (23 iunie 2010), Valerică Leu (12 mai 2010), Florin Bădiceanu (23 februarie 2010), Claudiu Chira (26 februarie 2009), Dragoș Traian Alexandrescu (31 august 2008), Claudiu Marius Covrig (13 iunie 2008), Ionuț Cosmin Sandu (20 martie 2008), Aurel Marcu (6 septembrie 2007), Ionel Gheorghiță Drăgușanu (20 iunie 2006), Narcis Șonei (24 aprilie 2005), Iosif Silviu Fogarași (11 noiembrie 2003), Mihai-Anton Samuilă (14 noiembrie 2003) și maiorii post mortem Iuliu-Vasile Unguraș (7 aprilie 2009) și Tiberius-Marcel Petre (3 aprilie 2009).

â–ºIrak: sublocotenenții Bogdan Valerian Hâncu (27 aprilie 2006) și Ioan Grosaru (21 septembrie 2007). Primul militar român care a murit în Afganistan a fost caporalul Lili Dobre, care s-a sinucis în 24 martie 2006.

Cameraman: Vlad Lomnășan

Editor imagine: Daniel Ivan

LOTO – LOTO 6/49. Numerele extrase duminică, 5 mai. Reporturi uriașe la LOTO 6/49 și JOKER