Oana Bucur, director de casting: ”Ideea e să vezi la cel din fața ta ce îl face special, unic”. Despre UDREA, fostă colegă de liceu:”N-aș distribui-o”

Oana Bucur este omul care a deschis ușile castingului în România, a spart canoane, a schimbat perspective artistice și a pus lumină pe unii care erau realmente de nevăzut în mecanismul bisericuțelor ferecate.

Cu studii de actorie după care chiar nu suferă deloc, rămâne apropiată de actor, de actorul profesionist, dar și de orice persoană cu talent autentic. O zână bună pe care n-ați vrea s-o vedeți în toane proaste.

Conform principiului mai bine stai pe picioarele tale decât pe ale altora, Oana Bucur a plecat de la Saga Film la Oana Bucur Casting Agency.

Oana, aproape toți actorii consacrați sau la început de drum au trecut prin agenția de casting pe care o manageriezi. Care sunt primele trei criterii după care te ghidezi?

Hei, nu generalizăm, nu știu dacă toți, au trecut câțiva. Pe vremea cât am lucrat la casa de producție Saga Film, unde aveam un studio frumos, au fost câteva mii. Sunt mulți care au făcut primul lor proiect cu mine, am câteva descoperiri, am câteva speranțe concretizate, am îndrăznit câteva îndemnuri de a face Institutul de Teatru urmate de către cei pe care i-am descoperit. Nu am un top al criteriilor. Eu fac casting pentru orice, nu doar pentru film. Și criteriile variază.

Am făcut proiecte unde am avut nevoie de bucătari reali, bancheri reali, gropari reali, bolnavi reali… Pentru mine, este important să simt, în cei care vin sau aplică la un casting, dorința.

Crezi în intuiție?

Da, este prima ustensilă a mea, în prima bancă alături de bun gust, bun simț de viață, cum spun eu. Asta se traduce printr-o capacitate de a face un exercițiu imaginativ și de a vedea oamenii ca și cum ai sta într-un scaun de spectator. Ți-ar plăcea ca spectator să te uiți la omul ăla, te-ar interesa, te-ar face să taci, să te oprești din orice tumult și să îl vezi cu adevărat? Cred că ăsta e și secretul meu. Evident că nu e niciun secret, zâmbesc aici.

Asta e și ideea, să reușești să vezi în cel din fața ta exact ce îl face special și unic și să îl inviți la proiectele potrivite pentru el.

În mod cert sunt și alții interesați de domeniul artistic, dar nu cunosc pașii de urmat.

Cred că pentru a simți gustul și, de ce nu, împlinirea în acest spațiu, niciodată nu e târziu. Da, poate n-ai să poți să joci Julieta dacă te apropii de actorie la 50 de ani, dar sunt atâtea roluri minunate sau oportunități de joc care te vor împlini altfel, rimând cu un spațiu intim din tine care te face să te îndrepți conștient către această magie de meserie.

Primul pas este cel interior, să te cauți de foame și sete, și apoi devine simplu, sunt agenții de casting, directori de casting, platforme de casting care își anunță public proiectele. Îți trebuie câteva fotografii tip portret, simple, chiar și cu telefonul și un mic video de prezentare. Și norocul de a vedea anunțurile potrivite, șansa de a te potrivi unui rol.

Sinceritatea, seriozitatea și dorința care dublează ideal și talentul sunt cele mai simple „arme”.

Nu mă încred, nu bravez, nu spun niciodată că sunt tare sau că pot orice

Discutam deunăzi despre faptul că ești un mic Dumnezeu. M-ai contrazis. Cu scuzele de rigoare, dar cam ești. Ai avut și reproșuri, de-a lungul carierei?

Am avut și am de toate. În peste 20 de ani de când fac asta am învățat să am și răbdare. Sunt în esență un om decent, mă întind cât mi-e patul. Nu mă încred, nu bravez, nu spun niciodată că sunt tare sau că pot orice. Am multe momente când simt diferit față de briefuri și când le încalc nărăvaș, cei care lucrează cu mine mă știu, îmi permit să fiu creativă și îmi susțin propunerile, Nu de puține ori se dovedește că intuiția de mai sus era buna.

Acum am un proiect, o reclamă specială unde am avut de căutat dansatori. Regizorul a spus mare în brief – NU BALET, eu mi-am permis să pun și un folder cu balerini și balerine, și ce crezi, e îndrăgostit de cast și mi-a zis: ”ai simțit bine, mă bucur că nu ai renunțat, nu știu ce m-aș fi făcut fără balet la proiectul ăsta”.

Cum ți se pare noul serial Clanul? E o mică, dar spicey capcană.

Mi-ar plăcea să se fi înțeles exact ce am vrut să spun, faci referire la o postare de pe Facebook.  Cum mi-ar plăcea să fie 10 seriale per anotimp, în care să văd cât de mulți din actorii romani. De orice fel, comedie, dramă, acțiune, musical, telenovelă, de artă sau de public, de festival, de marele ecran sau de televiziune, Doar așa, prin exercițiu, se întâmplă evoluția.

Ești din Buzău. Ai fost colegă de liceu cu Elena Udrea, de exemplu. În ce rol ai distribui-o?

Sunt din Buzau și da, era mai mare cu un an sau doi, mi-o amintesc vag, tocuri, deux pieces, noi eram cu teniși. N-aș distribui-o pe Udrea, căci am multe proiecte pe care le refuz.

Nu sunt deținătoarea vreunui adevăr unic, nu-mi plac războaiele de niciun fel

Te-am văzut făcând numeroase campanii absolut minunate. Te-am văzut și militând pentru un actor tarat/epuizat într-un rol, într-un personaj care cu greu își mai face loc din cauza confuziei cu rolul pe care l-a avut un timp poate mult prea îndelungat. Mă refer la fetița din Gașca Zurli. Și nu numai, dar este cazul recent care a făcut ceva vâltoare.

Am făcut tot felul de campanii din perspectiva de profesionist și mai ales de om. Eu om vreau să fiu și la asta lucrez de ani buni. Nu militez decât pentru bun simt, bunătate, pace. Nu sunt deținătoarea vreunui adevăr unic, nu-mi plac războaiele de niciun fel. E loc pentru absolut toată lumea.

Încerc să mă păstrez în lumină și curățenie, și să dorm fără apăsări. Mi-am permis mereu să fiu sinceră cu ce am simțit și să spun public asta. Am acest renume că mă vulnerabilizez vorbind despre lucrurile despre care nu vorbim defel: lacrimi, dureri, iubiri și mai ales despre elefanții din încăpere.

Dar și tu ești, de fapt, cu studii de actorie, ești actor profesionist. Nu te-ai gândit niciodată să te reîntorci la actorie?

Facultatea a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea, aș mai face-o de câteva ori. Întâlnirile magice cu oamenii colosali, actori, scriitori, lecturile minunate, munca mea cu mine, turneele pe scenă, dar mai ales în interiorul meu, tot ce mi s-a întâmplat în acea perioadă. O reîntregire, o creștere, mulți oameni care mi-au oferit niște lucruri atât de prețioase: Rodica Mandache, farul meu, antrenorul meu, ghidul meu, tâmplarul inimii mele, Natalia Stancu, Mihai Dinvale, care m-a împrietenit cu lacrimile mele, Silvia Cucu, câte spectacole am văzut împreuna, câte lecturi mi-a recomandat si cum m-a învățat să descâlcesc didascaliile, Ion Toboșaru – Sir Toby, care mă îndrăgea, Eusebiu Ștefănescu, profesorul meu de eleganță, Răzvan Mazilu, care apărea magic să ne învețe să ne mișcam fără să deranjăm aerul, Adela Mărculescu, cu care am exersat feminitatea și rostirea, Mihai Bandac, care dadea niște petreceri fabuloase, Marin Sorescu, pe care l-am și prăznuit la Lilieci în curte, Octavian Paler….

Ce ți-ar plăcea să joci?

Mi-ar plăcea ceva cu lacrimi și tăceri.

Te-ai gândit vreodată să renunți, să renunți efectiv, la cariera pe care o practici de atât timp, în casting? Sau, să zicem, să emigrezi?

Da, mă gândesc des. Un aprozar sau o florărie mă gândesc periodic că aș putea să dezvolt, mai ales când văd mentalitatea asta în care un actor costă mai puțin decât un scaun din decor, îmi vine să mă retrag din asta, să nu contribui și eu la starea asta de fapt.

E o industrie în mișcare și în acord cu starea sociala

Cum mai merge filmul românesc, văzut din interior? Dar industria reclamelor? Parcă pe vremuri reclamele erau cu mult mai deștepte.

E loc de mult mai multe producții.  Eu văd mulți oameni care reușesc să facă filme, care transformă vise în realitate. Și e încă și mai multă dorință, mulți, poate mult prea mulți actori cu care mă întâlnesc îmi spun că ar vrea să facă film, dar că nu ajung niciodată să fie chemați la o probă, să fie văzuți, să înțeleagă.

Se fac multe reclame, de toate felurile, și mai deștepte, și mai banale… E o industrie în mișcare și în acord cu starea sociala, aici poate e ceva de înțeles.

Era o întrebare obsedantă după Revoluție. Nu mă pot abține să nu ți-o adresez: Unde te vezi după cinci ani?

Mă văd într-un acasă, scriind, bucurându-mă de flori și de copii … mai am niște treabă cu ei deocamdată.

Cătălin Botezatu spunea, cândva, că lumea modei este un cearșaf mare și destul de murdar. Extrapolăm în film. Știi atâtea și atâtea combinații. Să fie chiar așa cum se zvonește în culise?

Nu prea stau în culise și nu mă bag în combinații. Stau în bucătăria unui proiect și apoi sunt un spectator avid, iubitor. Iubesc mult actorii și nu prea mă interesează alte lucruri. Nu știu cine cu cine și de ce, eu simt sau nu simt, cred sau nu cred și cam atât.

Care e diferența între mecanismul de casting din România și cel din America, de exemplu?

Un imens exercițiu care s-a întâmplat în atâția ani și într-o industrie care e industrie cu mult înaintea noastră.  Plus niște reguli clare și precise, un sindicat. Mecanismul în sine e la fel, sau așa ar trebui să fie în ideal.

Ești mamă. Ce le transmiți părinților care vor cu tot dinadinsul să-și vadă copiii pe ecrane?

Ehei, ce să le transmit? În primul rând, să vadă dacă e dorința lor ca părinți sau a copiilor, și dacă e vorba de ei, să renunțe repede. Dacă e ceea ce vor copiii, atunci să le fie alături, să le ofere posibilitatea de a încerca, să fie atenți la ce se întâmpla cu ei când fac asta, ce e dedesubt acolo, cum cresc, dacă rămân în lumina. E o lume tare frumoasa dar ca orice, are un preț.

CITEȘTE ȘI: