Omul care a convins-o pe Prințesa Diana să ajute România. Graham Perolls: „Dacă aș fi fost în Guvernul de la București aș fi făcut din sănătate o prioritate”

S-a întors aici aproape în fiecare an și a asistat la momente cheie din istoria noastră recentă. A ajuns aici în primele zile de după Revoluție, în ianuarie 1990 și a vrut să meargă într-un spital din Brașov, să vadă care este situația din unitățile sanitare ale unei țări despre care știa că s-a confruntat cu probleme mari. Pe holurile spitalului a văzut cum un tânăr murea în chinuri groaznice pentru că medicii nu aveau morfină și și-a dat seama că trebuie să facă ceva, să ajute cumva, să aducă un lucru bun într-o lume care nu funcționa cum trebuie. Și-a folosit experiența și a reușit să aducă în România un lucru la care nimeni nu visa. 

Numele lui este Graham Perolls. S-a născut în Kent, în Marea Britanie, și este omul care a înființat primul centru de îngrijire paliativă din România, Hospice Casa Speranței. Povestea lui Graham Perolls începe pe când avea puțin peste 20 de ani. Un moment critic din viața lui avea să-i deschidă calea către domeniul în care activează astăzi.

„Când aveam puțin peste 20 de ani, tatăl meu a fost diagnosticat cu cancer și acesta este felul în care am intrat în contact cu mișcarea de tip hospice, oamenii care se ocupă de asta ne-au salvat dintr-o situație foarte dificilă și eu am devenit foarte interesat de mișcarea hospice. Dar, după ce a murit tatăl meu, am preluat afacerea lui, deci am fost foarte ocupat pentru câțiva ani, apoi m-am căsătorit. Totuși, după asta, am decis că vreau să-mi dedic timpul și să înființez un centru hospice în orașul meu natal, în Regatul Unit.  Deci, în 1984, am înființat Ellenor Hospice, care se află și astăzi acolo, deci am experiența înființării unui astfel de centru în Regatul Unit”, își amintește Graham cum un moment tragic s-a transformat într-o idee care avea să ajute mii de familii să-și găsească liniștea în clipele de cumpănă din viețile lor.

Cu aproape 10 ani înainte de deschiderea primului său centru hospice în orașul natal, Graham Perolls a ajuns în România, din întâmplare, după cum spune chiar el. A fost noroc sau ghinion? N-avea să afle până n-a aterizat pe tărâm transilvănean. Și-a aflat atunci ce înseamnă să te îndrăgostești la prima vedere de niște locuri despre care nici n-aveai habar până atunci. Agentul de turism urma să aranjeze pentru Graham și pentru prietenul său o călătorie în Spania sau Portugalia, însă nicio ofertă nu se potrivea cu cerințele lor. Așa au ajuns să răspundă pozitiv la întrebarea „Ce ziceți de o săptămână în Transilvania?”. Iar acea călătorie a însemnat mai mult decât locuri incredibil de frumoase. Acea călătorie a însemnat începutul unei prietenii pe viață, care i-a schimbat viața lui Graham Perolls.

„Turul ne-a purtat în multe locuri asociate cu Dracula. Unul dintre aceste locuri a fost Castelul Bran, iar apoi am mers în Brașov. În timpul acelei zile din 1975 ne-am rătăcit și a venit la noi un tânăr băiat care ne-a întrebat dacă ne poate ajuta și a spus că ne va duce înapoi la hotel. Ne-a spus că era proaspăt căsătorit și ne-a invitat să o cunoaștem pe soția lui. Așadar, am ajuns într-un micuț apartament din Brașov, iar cei doi au devenit primii mei prieteni români și, ca rezultat al acestei prietenii, m-am întors. Mi-am adus sora, prietena și un alt prieten în 1977, am venit din nou în ”78″, își amintește Graham cu zâmbetul pe buze.

Anii au trecut, iar în 1989, pe când avea deja trei copii și era căsătorit a vrut să-și aducă soția să-i cunoască pe prietenii lui din România. A nimerit aici în momente de cumpănă, înainte ca oamenii să iasă în stradă și să provoace căderea regimului comunist. „Era vremea în care lucrurile erau extrem de dificile aici. Am văzut cu ochii mei acele cozi care se formau pentru pâine la 4 dimineața și prietenii mei din Brașov nu aveau căldură în casă și era foarte frig”, rememorează Graham Perolls clipele grele la care a fost martor.

Revoluția din decembrie 1989 a trăit-o departe de prietenii lui. A aflat vești despre evenimentele din România din presă și s-a temut ca nu cumva să se întâmple ceva cu oamenii care-l primiseră cu căldură și îi arătaseră adevărata față a românilor.
Îmediat după Anul Nou, pe 2 ianuarie 1990, Graham Perolls ajungea din nou în România…

… Cu gândul că poate ajuta cumva. Și-a regăsit prietenii din Brașov și i-a rugat pe aceștia să-l ducă la spitalul de oncologie din orașul transilvănean. Ideea i-a venit după ce televiziunile au început să dea publicității imagini șocante din orfelinatele românești. Graham s-a gândit atunci că pentru această problemă se vor găsi soluții, că mulți oameni se vor interesa de situația orfanilor României. Totuși, trecut printr-o experiență neagră în propria-i viață, gândul i-a zburat către bolnavii de cancer din țara noastră.

„M-am gândit că prin faptul că aveam deja deschis un centru hospice în orașul meu natal, poate că puteam ajuta în felul acesta. Când am ajuns în acel spital, am fost întâmpinați de directorul instituției și mi-a făcut un tur al spitalului și s-a întâmplat ca chiar în acel moment un tânăr să moară de cancer având dureri foarte foarte mari. Atunci, directorul a spus că și-ar dori să poată face ceva pentru el, dar nu are niciun medicament împotriva durerii, nu are nimic. Acea experiență m-a impresionat profund și m-am gândit că poate există ceva ce pot face în acea zonă. Așa că m-am întors acasă și le-am spus celor din organizația mea că vreau să strâng bani pentru România, pentru că acolo există o nevoie reală și nu au parte de îngrijire de tip hospice”, povestește Graham Perolls, având în glas aceeași hotărâre cu care s-a întors acasă în acea iarnă din `90, dorind să schimbe ceva în România, o țară pe care-a ajuns să o considere „a lui”, din întâmplare… sau nu.

A primit acceptul echipei sale din Marea Britanie și, după o cercetare făcută la Brașov de către asistentele britanice specializate în îngrijire paliativă, Graham a început să strângă bani pentru deschiderea primului centru de îngrijire paliativă din România, care a fost inaugurat în 1992. 22 de ani mai târziu, în 2014, un al doilea centru hospice apărea la București. 

Un centru deschis cu ajutorul Prințesei Diana

Povestea centrului de la Brașov nu se sfârșește cu simpla dorință a lui Graham Perolls de a ajuta „a doua sa casă”, căci singur nu putea reuși. În spatele construcției centrului de la Brașov stă o figură simbol a Regatului Unit.

„Am primit foarte mult ajutor din partea familiei regale și am avut șansa să o întâlnesc pe Prințesa Diana la începutul anilor 90. Era foarte implicată în mișcarea hospice în Marea Britanie și am întâlnit-o la o recepție care a avut loc la Palatul Kensington. Am fost foarte norocos, pentru că eram în spatele sălii și acolo erau o grămadă de oameni care voiau să o întâlnească și s-a întâmplat ca ea să intre chiar pe ușa din spate, așa că am fost primul la rând. Am petrecut ceva timp vorbind despre România. Ea era foarte interesată, pentru că era foarte implicată în lupta împotriva HIV – SIDA și știa că existau în jur de 30.000 de copii infectați cu HIV în România în acea perioadă foarte dificilă. Așadar, voia să facă ceva ca să ajute și mi-a cerut să îi scriu. La acea vreme eram pe punctul de a începe să construim prima clădire pe care am avut-o aici în România, un centru rezidențial de instruire din Brașov. Ea ne-a dat prima donație pentru acea clădire și acest pas ne-a ajutat să reușim să strângem restul banilor. Din păcate, a murit chiar înainte să inaugurăm clădirea, așa că noi am numit-o Centrul pentru medicină paliativă ‘Prințesa Diana””, spune Graham Perolls cu ochii în lacrimi. 

Povestea cu iz regal a continuat în viața Hospice, iar centrul de la București a primit în 2017 vizita Prințului Charles. Îndrăgostit de România și de satele transilvănene, n-a ezitat să stea de vorbă și să se joace cu copiii beneficiari ai Centrului Hospice Casa Speranței din Capitală, le-a ascultat poveștile și a promis că se va implica în susținerea activității Hospice, în special în ceea ce-i privește pe copii. 

„Sunt în discuții cu cineva din staff-ul lui și sper că el va continua relația specială cu centrele hospice din România. Și sper, de asemenea, că William va veni în vizită aici, pentru că l-am întâlnit și mi-a spus că i-ar plăcea foarte mult să viziteze România într-o zi”, zâmbește și speranța i se citește în ochi. 

Puterea de a continua vine din relațiile speciale pe care le are cu pacienții 

Graham Perolls și-a dat seama din propria-i experiență cât de importantă este îngrijirea paliativă pentru bolnavii de cancer și pentru familiile lor, iar ceea ce-a văzut în România l-a făcut să înțeleagă că în țara noastră este mai mare nevoie de acest tip de asistență, din simplul motiv că la noi mare parte dintre pacienți sunt deja în fază terminală. Iar Hospice nu tratează boala, ci persoana: corpul, sufletul și spiritul, dar și familiile care, de multe ori, nu știu cum să gestioneze situația în care se află. 

Rezultatele muncii lui Graham și a marii echipe care se ocupă de bunul mers al îngrijirii bolnavilor în fază terminală se numără în amintiri frumoase ale căror protagoniști sunt chiar bolnavii, tineri sau bătrâni, copii sau adulți, care ajung să intre în sufletul celor care se îngrijesc de ei și care vor rămâne tot timpul acolo. 

Graham Perolls spune că mulți pacienți l-au impresionat și că de la fiecare a luat un pic de putere și inspirația de a merge mai departe. Sunt 25 de ani de când englezul ajuns din întâmplare în România reușește să schimbe ceva. Din cei 25 de ani, mărturisește că îi este greu să aleagă un singur pacient. Și totuși, ochii-i sclipesc când își amintește de Ciprian. 

Suferea de sarcom, o formă foarte agresivă de cancer, iar durerile sale erau incontrolabile. Cu toate acestea, mama lui nu și-a pierdut niciodată speranța și a luptat să-l ducă în China, pentru a testa un tratament inovator. Din păcate, noile invenții din medicină n-au dat rezultate pentru Ciprian și el s-a-ntors la Hospice, unde și-a făcut un prieten pe viață. 

„S-a întâmplat atunci să fiu aici pentru o perioadă mai lungă de timp, pentru că eram la început cu centrul, așa că am ajuns să-l cunosc și am petrecut foarte mult timp vorbind cu el. Era foarte realist când venea vorba despre prognosticul lui. Am vorbit foarte mult despre Anglia, cu toate că nu fusese niciodată acolo, însă era foarte interesat. I-am arătat foarte multe fotografii și am împărtășit multe povești, despre viața lui, despre viața mea. El a murit… Din păcate, nu am fost aici când a murit. M-am întors la câteva săptămâni după și când am intrat în birou am găsit o mică agendă cu copertă de piele și m-am întrebat ce era. O am cu mine și acum în geantă, mereu o iau cu mine, pentru că atunci când am deschis acel carnețel era înăuntru un mesaj de la el în care îmi spunea: „Oriunde te poartă viața, hai să fim mereu prieteni. Eu promit să fie așa!”. Când am dat pagina era acolo și o poză a lui. A fost un moment foarte emoționant, faptul că el s-a gândit la mine… și, acea agendă călătorește mereu cu mine în servieta mea”, își amintește Graham, iar vocea-i e înecată în lacrimi. 

Lacrimile nu-i dau pace nici când vorbește despre o altă echipă din cadrul Hospice, Echipa „Dragoș”, cea care se ocupă cu ajutorarea spitalelor din București, în special în zona de pediatrie. Această echipă mobilă are în spatele său, din nou, o poveste tristă. Graham Perolls a învățat că din poveștile triste oamenii trebuie să „fure” inspirația de a face ceva pentru ca alții să nu mai treacă sau să depășească mai ușor o întâmplare similară. Dragoș a fost fiul administratorului centrului de la Brașov, absolvent de stomatologie, care a mers să profeseze în Marea Britanie și-a locuit la Graham acasă. A fost, pentru că și el s-a stins din cauza cancerului, iar cuvintele tatălui lui îi răsună și astăzi în minte celui care a numit o echipă a centrului Hospice în onoarea sa: „Niciodată nu mi-am imaginat că am nevoie de Hospice pentru băiatul meu”. 

Graham Perolls nu e român, dar e un om conștient, care vede problemele și greutățile prin care trec oamenii aici, în România. Vede ce se întâmplă în sistemul de sănătate și nu se sfiește să spună că dacă ar fi fost în Guvernul de aici ar fi acordat sănătății o prioritate mai mare. „Dacă aș fi fost în Guvernul de aici aș fi făcut din sănătate o prioritate mult mai mare. În Marea Britanie, un prim-ministru își pune toate întrebările când vine vorba despre sistemul de sănătate, pentru că asta este important pentru oameni, educația și sănătatea”, explică el. Ar vrea să vadă mai multă implicare și în ceea ce privește îngrijirea paliativă. Centrele Hospice nu pot face față numărului extrem de mare de pacienți români care au nevoie de astfel de servicii, într-o țară în care cancerul este depistat tardiv, fără ca prognosticul să fie unul bun.

Trece dincolo de sistemul de sănătate și spune că infrastructura este o altă problemă majoră a României și se referă la un traseu pe care-l face ori de câte ori aterizează la București, drumul din Capitală și până-n Brașov. „Călătoria de la București la Brașov este foarte dificilă, de multe ori sunt cozi pe drum, așa că nu este ușor pentru oameni să ajungă în locurile frumoase din România. Stațiunile de schi ar fi mult mai aglomerate dacă ar exista un drum bun care să ducă acolo”, crede Graham Perolls, care-a simțit pe pielea lui, de-atâtea ori, ce-nseamnă lipsa unui trafic fluent. 

Și, cu toate astea, iubește România. Iubește căldura și ospitalitatea românilor. Mâncarea noastră-i minunată și mărturisește că englezii n-ar fi capabili vreodată s-o facă, pentru că n-au tehnică. Îi plac ciorba de fasole și găluștele cu prune. „Am trăit cu ciorbă de fasole ani de zile. Noi nu putem să o preparăm în Marea Britanie, nu avem ingredientele necesare. Nu putem face nici vinete, pentru că nu avem tehnica necesară pentru a le coace. Am încercat să fac asta și este oribil”, mărturisește cu zâmbetul pe buze. 

A devenit un ambasador al României peste hotare, în țara lui, acolo unde toți prietenii primesc recomandări referitoare la locurile de poveste din țara noastră. „Delta Dunării cred că este cel mai frumos loc în care am fost în România. Finul meu m-a dus acolo într-un weekend și am fost impresionat de acel loc, a fost foarte frumos și cred că foarte puțini oameni din Marea Britanie au fost în Delta Dunării. Ar trebui ca eu să fiu ministrul Turismului uneori, pentru că am încercat din greu să promovez regiunile frumoase din România. Deci, Delta Dunării este recomandarea mea absolută pentru oamenii care vor să vină aici, pentru că este ceva cu totul și cu totul diferit de ceea ce pot vedea în Marea Britanie”, spune cu glasul plin de bucurie și încântare. Gândul îi zboară și la Cheile Dâmbovicioarei și la muzica românească. 

Graham Perolls este omul care a primit bucurie și încântare de la o țară în care a ajuns din întâmplare, dar care nu s-a oprit la a primi, ci a mers mai departe, spre a da. Și i-a dat țării care l-a făcut să zâmbească, ajutorul pe care a putut să-l dea, un lucru pe care România nu l-a cunoscut până în anul 1992, îngrijirea paliativă pentru bolnavii în faze terminale, un ultim zâmbet în sufletul celor care suferă de boli incurabile și-al familiilor care trebuie să învețe să trăiască fără o parte din sufletul lor.