Povestea cărților din România care au ajuns în biblioteca Vaticanului și în marile cancelarii ale lumii. Camelia Botezatu: „O carte înseamnă dragoste, până la urmă”

„Simțim nevoia de hârtie, să mirosim cartea, care are o aromă deosebită, să ai o carte pe noptieră, să citești câteva rânduri până adormi, să adormi cu ea în pat. Pentru noi este esențială și suntem încă destul de mulți”, spune Camelia Botezatu, manager al Editurii Paideia, editură care oferă publicului o serie de cărți spreciale, cărțile-obiect. Acestea sunt făcute dintr-o hârtie produsă manual, fiind practic niște opere de artă. Cărțile-obiect de la Paideia au ajuns în Biblioteca Vaticanului și a marilor cancelarii ale lumii. 

„Orice s-ar întâmpla, până la urmă, chiar dacă toate cărțile s-ar citi la un moment dat online, cartea-obiect nu poate fi înlocuită de nimic. Hârtia aceasta nu ai cum să o simți altfel decât dacă o ai fizic, dacă o atingi”, spune Camelia Botezatu, într-un interviu pentru Gândul.

„Le facem pentru ocazii speciale, pentru promovare. Avem cărți care sunt în biblioteca Vaticanului. Avem cărți care sunt la o mulțime de cancelarii din lume, președinții, pentru protocoale înalte sau pentru oameni care își doresc o carte specială în casă, o carte-obiect, o carte care să le bucure sufletul, pentru că, știți, cărțile astea vin cu anumită energie. Totul este lucrat manual și toata lumea pune câte o bucățică de suflet într-o carte din asta”, adaugă ea.  

MESAJ Elena Udrea, MESAJ dur pentru cei care au închis-o: ”Le doresc să aibă nu “un Crăciun ca al lui Ceaușescu”, ci un Crăciun ca al meu”

14:45

ACTUALITATE Prăpăd în București, de Crăciun: 26 de mașini avariate și peste 80 de intervenții ale pompierilor!

14:32

O astfel de carte a fost expusă, recent, la Târgul Gaudeamus. „Mama Cărților”, pentru că în ea se regăsesc fragmente din opere fundamentale ale lumii.  „Avem în cartea aceasta: „Cabala”, „1001 de nopți”, avem „Decameronul”, avem „Divina Comedie, avem „Don Quijote” și totul este pus într-o formă deosebită. Vrem să atragem un pic atenția celor care și-au îndepărtat privirea de la carte. Asta este semnalul pe care vrem să-l tragem”, a explicat Camelia Botezatu. 

Cum ar arăta o casă în care nu ar exista nicio carte? „Credeți că există?”, răspunde managerul Editurii Paideia optimist. Dar dacă ar fi adevărat așa ceva, „trebuie să fie destul de săracă și de rece. O carte înseamnă dragoste, până la urmă”. 

Interviul integral cu managerul Editurii Paideia, Camelia Botezatu

Gândul: Sunteți inginer de instalații. Cum ați ajuns în industria cărții?

Camelia Botezatu: După mult timp după ce am terminat facultatea. La început, am lucrat ca inginer de instalație. Am făcut proiectare, împreună cu soțul meu, care este arhitect. Făceam proiectarea de instalație. După aceea, după mulți ani, am făcut și Facultatea de Drept, pentru că voiam să îmi pot face singură contractele, clauzele, să știu exact ce fac. Viața m-a pus în contact cu dl. profesor Bănșoiu. Dânsul este profesor la Universitatea București. Preda filosofia și a fondat această editura, Editura Paideia, acum 26 de ani.

Una dintre primele edituri înființate după Revoluție. Cum v-a convins să vă alăturați acestui demers?

Nu a fost greu sa mă convingă pentru că am văzut ce făcea și am fost cucerită de cărți, de tehnică. Este o tehnică specială să faci cărți bibliofile, să faci cărți-obiect. M-am alăturat echipei. Am reușit să promovez aceste cărți, am reușit sa le duc în diverse locuri, să continui munca dânsului. Bineînțeles că dânsul este în echipă în permanent, este creierul. Eu zic că facem treaba bună, mai ales că suntem singurii pe piață, în acest sens. Noi facem mai multe lucruri. Facem carte de serie. Dânsul a început cu editarea cărții academice și universitare. Mergem mai departe cu cartea academică și universitară, ca și carte de serie. Facem această carte bibliofilă, avem ateliere de hârtie manuală, avem legătorie manuală, avem niște legătorese minunate și foarte bune profesional, dar și oameni deosebiți, pentru ca lucrează de 20 de ani în această firmă și sunt atașați total, de cauză.

Vorbiți de aceste cărți care se realizează cu o tehnică specială, lumea este interesată de ele sau, mai degrabă, preferă să vină la un târg sau intre într-o librărie și să cumpere o carte normală?

Cărțile acestea speciale, cărțile bibliofile, nu sunt expuse în librarii pentru că nu pot fi frunzărite. Ele trebuie sa stea în condiții obișnuite, dar nu pot fi răsfoite în mod normal cum răsfoiești o carte în librărie.

De ce le faceți atunci?

Le facem pentru ocazii speciale, pentru promovare. Avem cărți care sunt în biblioteca Vaticanului. Avem cărți care sunt la o mulțime de cancelarii din lume, președinții, pentru protocoale înalte sau pentru oameni care își doresc o carte specială în casă, o carte-obiect, o carte care să le bucure sufletul, pentru că, știți, cărțile astea vin cu anumită energie. Totul este lucrat manual și toata lumea pune câte o bucățică de suflet într-o carte din asta.

Cu energie și cu o poveste…

Totul vine cu o poveste de la noi. Și în afară de asta, hârtia manuală este tandră, are un tușeu special, are o senzație de bine, e calda, este prietenoasă, e senzuală chiar.

Până la urmă, cartea așa este. Foarte mulți dintre noi adormeam cu cărțile în pat…

Așa este. Cartea ne însoțește de la început până la sfârșit, iar cartea-obiect e cu totul altfel. De fapt, fiecare carte este altfel, iar aceasta este plină de sentimente bune, de energii bune.

Care este povestea acestei Cărți, care este în spatele nostru? E o carte impresionantă. Eu recunosc nu am mai văzut așa ceva până acum.

Nici nu știu să se fi făcut aici, chiar o să caut, să vad pe unde s-au mai făcut cărți de acest gen. Noi am făcut-o pur și simplu. Am zis să fie o carte cu totul și cu totul specială, să fie „Mama Cărților”. 

„Mama Cărților”, de ce?

Pentru ca reunește cinci opere esențiale. Avem în cartea aceasta: „Cabala”, „1001 de nopți”, avem „Decameronul”, avem „Divina Comedie, avem „Don Quijote” și totul este pus într-o formă deosebită. Vrem să atragem un pic atenția celor care și-au îndepărtat privirea de la carte. Asta este semnalul pe care vrem să-l tragem. Am avut-o expusă, în acest sens, la Târgul de carte „Gaudeamus”, ca piesă centrală, pentru că organizatorii au fost încântați de idee. Le-a plăcut și cartea, și ideea. Au expus-o în așa fel încât să poată să fie văzută de toată lumea. Ecourile au fost foarte bune. La un moment dat, un grup de copii, cu sinceritatea care îi caracterizează, au venit foarte încântați și au spus: „Uau, nu am mai văzut așa o carte, e atât de mare, e „Mama Cărților”…” Le-am explicat o mulțime de lucruri. A fost foarte bine. Lumea este interesată de carte.

Este interesată de carte, dar mai și citește așa cum citea? Îmi aduc aminte că după Revoluție se citea. Se citea și înainte. Este adevărat, cărțile le procuram pe sub mână, cum se spune. Dar după Revoluție, când piața s-a liberalizat, atunci chiar era o industrie a cărții. Mai este acum?

Da, se face cartea foarte multă. Se citește, să știți. Atunci se citea mai mult, pentru că nici nu existau alte atracții. Erau 2 ore de program TV, erau destul de puține lucruri, pe care puteai să le faci. Acum, mă rog, este și Facebook-ul care îți consumă enorm de mult timp, mai sunt tot felul de aplicații, dar lumea citește.

Chiar dacă este Facebook, chiar dacă mulți citesc pe Facebook, nu se va ajunge să se citească doar pe Facebook? Oamenii vor dori în continuare să își cumpere cărți, să le atingă și să citească?

Cu siguranță, cel puțin noi care am mai prins cartea scrisă și simțim nevoia de hârtie, să mirosim cartea, care are o aromă deosebită, să ai o carte pe noptieră, să citești câteva rânduri, până adormi, să adormi cu ea în pat. Pentru noi este esențială și suntem încă destul de mulți. Și de asta am și mers pe cartea-obiect. Orice s-ar întâmpla, până la urmă, chiar dacă toate cărțile s-ar citi la un moment dat online, cartea-obiect nu poate fi înlocuită de nimic. Hârtia aceasta nu ai cum să o simți altfel decât dacă o ai fizic, dacă o atingi.

Cartea trăiește atât cât trăiește și omul?

Chiar așa, da. Trăiește și după. Cartea-obiect se lasă moștenire. În sensul aceasta, chiar vreau să vă povestesc despre Tetraevangheliarul pe care l-am făcut ca și carte-obiect. Este o lucrare specială. Am făcut din cartea asta obiect de artă. Și în vechime, cărțile acestea, bibliile, tetraevangheliarele, care se află în familii, aveau câteva pagini libere, la sfârșit, unde erau cronicile de familie, când s-a căsătorit Maria cu Ion, câți copii au avut. Când plecau în război, rupeau o pagină dintr-o carte sfântă și o puneau în buzunarul de la piept și știau că trebuie să se întoarcă acasă, să o pună în carte, să completeze cartea.

Până la urmă, Cartea ne salvează, nu-i așa?

Întotdeuna ne salvează, asta este salvarea noastră, de fapt.

Salvarea sufletului, bănuiesc.

Salvarea sufletului, așa este.

Pentru final, v-aș ruga să transmiteți un mesaj pentru cei care cred că odată cu tehnologia, cu viteza vieții în care trăim, cartea va muri.

Eu le propun să încerce să citească, până la urmă, cartea asta pe hârtie și să încerce să aibă o carte pe noptieră, pur și simplu, și să o atingă, din când în când, sa fie ca un ritual.

Cum este o casă care nu are o carte în ea?

Nu știu, există? Credeți că există?

Haideți să facem un exercițiu de imaginație.

Nu știu, trebuie să fie destul de săracă și de rece. O carte înseamnă dragoste, până la urmă.