Protestele și „țâfna infantilă” a României politice. Vintilă Mihăilescu: „Să te ferească Dumnezeu de omul fără simțul umorului, numele lui este ură”

Definiție: „Cultura revoltei a ajuns la maturitate.”

Motivul: Dictatură. „Cineva acolo sus îmi dictează ce să fac, iar acest lucru constituie o amenințare pentru viața mea”.

Poziția Puterii: „Spune adevărul în anumite privințe, dar nu tot adevărul și doar adevărul”

Clasa politică: Care? „Presiunea acestor proteste poate să accelereze această mult așteptată primenire a clasei politice”

Mass media: ne-a împărțit, ne-a fragmentat. „Nu văd cum mai este posibil un dialog social.”

Patriotismul: Nici protestatarii din Cotroceni, nici cei de la Guvern nu sunt patrioți câtă vreme refuză dialogul cu cealaltă parte a românilor. Disprețul pentru Celălalt (în cazul de față concetățeanul de altă părere) afectează demnitatea Celuilalt.

Creativitatea protestului: „Să te ferească Dumnezeu de omul fără simțul umorului, numele lui este ură. În fine, dacă ar fi totuși să aleg ceva, aș alege „Tineriada”. Este și logo, și ironie…”

Reporter: România se revoltă.1989, împotriva dictaturii, în 2012, motivul revoltelor-demiterea lui Arafat, secretar de stat de către președintele țării. 2017?

Vintilă Mihăilescu: Și dacă în toate aceste cazuri este vorba tot despre „dictatură”? Nu în vreun sens politic abstract, ci într-unul social trăit: cineva acolo sus îmi dictează ce să fac, iar acest lucru constituie o amenințare pentru viața mea, ceva foarte important pentru mine. În plus, modul în care o face acel Cineva este profund jignitor, disprețuitor și afectează demnitatea mea, mai presus chiar decât amenințarea propriu-zisă. Rețeta pare să fie cam aceeași: amenințare vitală + dispreț. În 2012, amenințarea a fost sănătatea noastră, demiterea lui Arafat fiind disprețul cu care s-a încercat instrumentarea acestei amenințări. În prezent, amenințarea o constituie viitorul celor aflați la început de drum – drept care și revolta este în primul rând una a tinerilor; disprețul este noaptea lui Iordache & Co..

Ca să te revolți, e nevoie să știi profund Ordonanța grațierii?

Legătura este cu intenția percepută a ordonanței, mai puțin cu detaliile sale tehnice. Iar pentru cei care cunosc și detaliile tehnice, lucrurile nu se schimbă, căci PSD-ul spune adevărul în anumite privințe, dar nu spune tot adevărul și doar adevărul, ceea ce continuă să ascundă fiind de natură să confirme intenția de ansamblu.

Vorbim de o nouă generație de protestatari, cea socotită inertă, absorbită de Facebook. Care-i molotovul?

În primul rând, „generația internetului” (ca să folosesc cea mai generică formulare) are o altă dinamică socială, alte moduri de „a fi în lume”, cu ritmuri și viteze diferite, care nu se mai potrivesc cu așteptările și criteriile clasice de „implicare socială” – drept care ne-a luat de fiecare dată prin surprindere. În al doilea rând, o generația tehnologică precum aceasta nu este neapărat și o comunitate omogenă: unii reacționează într-un fel, alții în altul… Dacă ne referim deci la „generația Facebook”, m-aș abține de la o caracterizare globală. Dacă ne referim însă la „protestatarii” actuali din această generație, este clar că aceștia au învățat să-și folosească mai bine avantajele și mijloacele tehnologice în scopuri sociale mai clare și mai profunde. Pe scurt, cultura revoltei, acumulată în ultimii câțiva ani, pare să fi ajuns la maturitate.

Cum arată cealaltă tabără, noua generație de politicieni?

Care este aceasta? De la Dragnea și Tăriceanu, la Iohannis, nu văd nimic nou! Pe de altă parte, ambele partide mari joacă cu rezerve. Iar USR nu este încă un partid – ceea ce nu este un reproș, ci o constatare firească. Cât despre PMP, gestul lui Băsescu ar putea fi interpretat ca o elegantă predare a ștafetei către o „nouă generație”, dar asta doar dacă am uita, brusc, cine este Traian Băsescu. S-ar putea însă ca presiunea deosebită a acestor proteste să accelereze puțin această mult așteptată primenire a clasei politice; și, să sperăm, în bine…

Mass media tradițională a fragmentat radical publicul. De ce? Cum se poate ieși din „bula” fiecăruia?

Este poate cel mai grav lucru al acestui moment istoric. Fragmentările s-au acumulat în ultimii ani, ele sunt reale, dar au rămas relativ în surdină sau doar la nivel discursiv: cele două Românii, conflictul între generații etc.. Acum li s-a dat o voce și au fost radicalizate. Inegalitățile și inechitățile sociale, diversitatea de probleme sociale reale, frustrările unor și altora, toate acestea au fost traduse, maniheist, în Noi sau Voi, Noi pe Voi sau Voi pe Noi, ai noștri versus ai voștri. Care Noi, care Voi? Pe moment, la cald, nu văd cum mai este posibil un dialog social. S-ar putea să existe totuși și o parte plină a paharului: lucrurile au ajuns atât de departe în această învrăjbire încât unii dintre protestatari și, posibil, chiar și unii dintre oamenii politici să conștientizeze „riscul de țară” și să înceapă să gândească mai matur.

În globalizare se vorbește despre patriotism. La Cotroceni sau în Victoriei sunt patrioții?

Vintilă Mihăilescu: O mare greșeală (programatică) a „globalizării” a fost – și este – subevaluarea și chiar disprețul față de particular și diversitate. Or, particularul național, etnic, religios etc. nu a dispărut și, reactiv, poate fi extrem de vehement – iar uneori distructiv. Dar „dreptul la diferență” există și se manifestă, în bine sau în rău, că ne place sau nu. Deci trebuie luat în calcul. În ceea ce privește acum patriotismul nostru, el pare mai mult reactiv. Parafrazând un istoric francez: desigur că suntem români cu toții, important este împotriva cui suntem noi români? Unii sunt patrioți români împotiva străinilor care vor să ne fure țara, alții sunt adevărați patrioți împotriva falșilor patrioți naționaliști, care vor să ne compromită țara. Or, patriotismul nu este o atitudine de forță, ci presupune consens. Din acest punct de vedere, nici unii, nici alții nu sunt patrioți câtă vreme refuză dialogul cu cealaltă parte a românilor. Disprețul pentru Celălalt (în cazul de față concetățeanul de altă părere) afectează demnitatea Celuilalt, oricare ar fi el, exact așa cum, cu toții, s-au simțiți afectați în demnitatea lor de către disprețul Puterii, oricare ar fi aceasta.

Care sunt sloganurile/scandările cheie ale actualului protest? De ce?

Important aici nu este un slogan sau altul, ci faptul că toate s-au înscris într-o tactică explicită de creativitate și diversitate. Simplă coregrafie, spectacol, carnaval? Nu, semnificația este dincolo de aparență: unei politici încremenite în proiect îi opunem o lume creativă; unei lumi obtuze, îi opunem simțul umorului. Poate părea trivial. Nu este!Atâta lucru am învățat și eu din psihologie: să te ferească Dumnezeu de omul fără simțul umorului, numele lui este ură. În fine, dacă ar fi totuși să aleg ceva, aș alege „Tineriada”. Este și logo, și ironie…

Cultura Trump este precum cultura Dragnea?

Analogiile sunt, desigur, tentante, numitorul comun fiind un soi de iliberalism populist. Dar aici se opresc și asemănările, măcar pentru faptul că România nu este SUA și nici Dragnea nu este Trump. În plus, naționalismul economic, discutabil în sine, poate avea efecte profund diferite pentru țara care le practică atunci când aceasta este o super-putere și atunci când este super-dependentă de alte puteri. Pe de altă parte, astfel de comparații sunt utile mai ales pentru a ne scoate puțin din parohialismul în care ne-am scufundatîn ultima vreme: la noi ca la nimeni, și doar noi între noi, fără să ne intereseze nimeni altcineva. Serios? România există pentru că niște bărbați de stat maturi au știut când și cum să negocieze cu marile puteri această existență. Acum, când globalizarea a pătruns în mai toate casele, nu ne mai interesează să negociem cu nimeni? Demnitate, da, desigur; dar nu țâfnă infantilă! Din acest punct de vedere, partea proastă este că, de ambele părți, politicul semnalează demnitate și practică orgoliu (ca să nu spun „țâfnă”).

Cine este Vintilă Mihăilescu

Profesor universitar doctor – Facultatea de Științe Politice din Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Domeniile sale actuale de interes sunt: comunități rurale, antropologia cotidianului, cultură materială și istoria și teoria antropologiei.

Cărți: Fascinația diferenței, Paideia, București, 1999, Socio-hai-hui prin arhipelagul România, Polirom, Iași, 2006, Antropologie. Cinci introduceri, Polirom, Iași, 2007, Sfîrșitul jocului. România celor 20 de ani, Curtea veche, București, 2010, Scutecele națiunii și hainele împăratului. Note de antropologie publică, Polirom, Iasi, 2013, Povestea maidanezului Leuțu. Despre noua ordine domestică și criza omului, Cartier, Chișinău, 2013.

În 2006 a fost decorat de Președintele României cu Ordinul Național Serviciu Credincios, în rang de Cavaler iar în 2007 cu Ordinul Meritul Cultural, în rang de Mare Ofițer.