Provocarea fiicei lui Lucian Blaga: „Eu voi ieși la VOT. În comunism, îi tăiam cu creionul chimic pe toți cei care erau pe listă”

Dacă ar putea schimba ceva în viața ei, Dorli Blaga ar modifica întreaga perioada de după Revoluție, pentru că atunci a avut mari speranțe, dar „clasa politică toată s-a degradat”, iar „nivelul discursurilor a scăzut”, afirmă fiica filosofului Lucian Blaga. Nemulțumită de faptul că Victor Ponta nu i-a răspuns la scrisoarea prin care îi cerea să intervină pentru ca sutele de manuscrise de la Muzeul Literaturii Române, care a fost retrocedat, să fie depozitate într-un loc unde să fie păstrate în cele mai bune condiții, dar și pentru că în școală se studiază prea puțin din opera lui Lucian Blaga, din vina Ministerului Educației, Dorli Blaga spune că, deși prezența la alegerile din toamnă pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni va fi scăzută, va merge la urne, pentru că știe cu siguranță pe cine nu va vota. În contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie, gândul lansează săptămâna viitoare „Vreau președinte”, un proiect media inedit în România. Un scurt preambul video al vastui proiect puteți vizualiza pe platforma vreaupresedinte.ro.

Dorli Blaga atrăgea, la începutul lunii august, atenția că mutarea manuscriselor în Casa Presei nu era o soluție potrivită, pentru că manuscrisele lui Blaga, Sadoveanu, Rebreanu, T. Maiorescu, Slavici, Pillat, Comarnescu, Zarifopol sunt de fapt pe hârtie, care este cel mai perisabil suport, motiv pentru care este nevoie de condiții moderne de conservare, tocmai pentru că nu pot fi restaurate. La o lună de când a trimis scrisoare, Dorli Blaga nu a primit niciun răspuns de la autorități, a spus fiica filosofului Lucian Blaga într-un interviu pentru gândul.

Dorli Blaga propune ca manuscrisele tatălui ei să fie transferate la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, unde condițiile pentru cărțile vechi de sute de ani sunt dintre cele mai bune.

Într-un interviu pentru gândul, Dorli Blaga arată că manuscrisele erau foarte importante pentru Lucian Blaga și își amintește cum multe dintre acestea au fost salvate pe timpul bombardametelor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci, Lucian Blaga a adăpostit manuscrisele în casa fratelui său, Lionel Blaga, notar la Cluj.

Fiica filosofului român susține, în interviul acordat gândul, că perioada preelectorală pentru alegerile prezidențiale va fi una urâtă, „pentru că nu fac decât să găsească defectele celeilalte părți, nu e un dialog constructiv”. „Vreau să văd niște programe de guvernare. Cred că prezența la vot va fi scăzută. Eu o să mă duc la vot, știu ce nu o să votez. Dacă nu-mi convine nimic, o să-mi anulez buletinul să nu fie folosit. Ieșeam la vot și în perioada comunistă, dar tăiam cu creionul chimic pe toți cei care erau pe listă”, mărturisește ea.

În opinia ei, programa școlară ar trebui să cuprindă poeziile și opera postumă a lui Lucian Blaga, prea puțin cunoscută în rândul elevilor. „Nu știu cine face această programe analitică la Ministerul Educației, că mereu și mereu intră în programă numai „Poemele Lumii” și încă câteva poezii din tinerețe. Asta îl supăra și pe tatăl meu. După mine ar trebui ca programa să cuprindă poemele postume cât de mult, mai ales că sunt și cicluri cu caracter politic, cum este cilcul Vârsta de Fier”, a opinat Dorli Blaga.

INTERVIUL PE LARG

Doamnă Dorli Blaga, la începutul lunii august ați publicat o scrisoare deschisă pentru Victor Ponta în care atrăgeați atenția asupra situației patrimoniului de la Muzeul Literaturii Române, unde sunt sute de manuscrise valoroase, inclusiv cele ale tatălui dumneavoastră, filosoful și scriitorul Lucian Blaga. Ați primit vreun răspuns?

Nu, n-am am primit.

De ce credeți că nu v-a răspuns nimeni?

Eu cred că domnul Ponta se gândea să transfere problema unui ministru al culturii pe care nu-l avem.

Între timp, tot nu avem ministru al culturii.

Nu avem pentru că nu a venit nicio propunere. Și cea făcută de UDMR consider și eu că nu e acceptabilă. Eu n-am nimic cu doamna respectivă, dar ea a lucrat la Oradea ca funcționar, nu ca primar.

În aceste condiții acțiunea de la Muzeul Literaturii merge mai departe, manuscrisele au fost mutate.

Sunt ambalate și duse la Casa Scânteii. Probabil că se va lua o hotărâre. Cineva mi-a spus așa, cineva din familia noastră care mai are legătură culturală, că s-a hotărât împărțirea manuscriselor între Biblioteca Națională, cea nou deschisă, și Biblioteca Municipală, fostă Sadoveanu.

Dar nu e nimic oficial. Ce veți face mai departe?

În dialogul meu la Festivalul Dilemei Vechi de la Alba Iulia am propus complexul de acolo, adică Biblioteca Batthyaneum. Eu am fost acolo de cel puțin două ori. Am fost odată în august 1944, când am plecat de la Căpâlna, unde eram refugiați de bombardamente. Am fost cu tatăl meu la Alba Iulia să ne întâlnim cu Venturia Goga, pentru că toate instituțiile atunci erau dispersate din cauza bombardamentelor. Și ea, care conducea un fel de instituție căreia îi spunea patronaj, era cazată în Cetatea Alba Iulia. Și atunci cred că ne-au cazat în niște clădiri care țineau mai mult de Biserica Catolică.

Dar așa, ca amintire, cred că acolo am fost cazați. Pentru că tatăl meu s-a dus să vorbească cu ea pentru asistentul lui, Zevedei Barbu, care a fost arestat în 1943, (pentru că n.r.) era în Partidul Comunist în ilegalitate, ca să-i mai îmbunătășească situația. Doamna Goga era o foarte abilă diplomată și știu că atunci au discutat, am stat o zi întreagă. Ne-a creat niște condiții deosebite.

Mai târziu, când fiica mea avea 10 ani, am făcut cu ea o călătorie prin mai multe locuri în care a stat tatăl meu. Și ne-am oprit și la Alba Iulia și am vizitat Biblioteca Batthyaneum și toată clădirea, că au acolo case vechi de sute de ani. Am spus săptămânile trecute la Alba Iulia că poate cea mai potrivită soluție ar fi să preia Batthyaneum manuscrisele. Acolo e într-adevăr și pază și sunt și condiții de conservare, ei au carte veche de sute de ani, iar totul trebuie conservat în cele mai bune condiții. Li s-a părut foarte interesantă ideea. Biblioteca Batthyaneum este acum subordonată Bibliotecii Naționale, ca o sucursală. Fiind proprietatea statului nu văd, nicio problemă.

Veți propune acest lucru Ministerului Culturii?

O să văd dacă mai fac vreo scrisoare. Vreau să-i scriu directoarei de la Batthyaneum, că se pare că este o persoană foarte pricepută în domeniu.

De ce credeți că autoritățile române au această atitudine față de patrimoniu, față de cultură?

Pentru că nu știu și nu-i interesează. Adică ei s-au gândit că trebuie găsită doar altă clădire pentru acele manuscrise. Dar nu asta este esențailul, condițiile trebuie să fie de așa natură încât hârtia să nu se deterioreze. Domnul George Ganea, care a făcut ediția critică a operei lui Lucian Blaga, care a apărut după ediția operei de la Editura Minerva pe care am scos-o conform testatamentului, îmi tot spunea că, în anumite lucrări, enunțurile de bază erau scrise multe cu creionul, cu cerneală și cu corectură, și că de la sine, fără să lucrezi, anumite intervenții ale tatei au dispărut. Tata scria simplu cu creion și cu peniță. Avea mai multe feluri de cerneală. El a scris cu toc simplu și cu peniță, avea o călimară din porțelan, din Viena luată, cu patru recipiente, în care avea și cerneală albastră, dar avea și maro și roșie. Și anumite înseamnări cu cerneală au dispărut de la sine.

Ce soluții ar exista în acest caz?

La Muzeul Literaturii existau niște foițe, pentru că hârtia este acidă, țineau manuscrisele între niște file, în hârtie specială. Cred că acum există mijloace moderne pentru această hârtie. Și apoi aceste manuscrise ar trebui digitalizate, ceea ce nu exista când eu le-am dat, până în 1990.

Ați donat atunci toate manuscrisele, mai puțin romanul „Luntrea lui Caron”.

Da. După aceea, am donat lucrări mai mici la Biblioteca Universitară. „Luntrea lui Caron” nu era publicabilă înainte de 1989. Varianta scurtă este la Alba Iulia, la Muzeul de Istorie, iar varianta lungă e la Biblioteca Universitară. Pe vremea comuniștilor nu se putea publica. La un moment dat, când au fost arestați niște prieteni ai soțului meu, am ascuns împreună cu soțul meu manuscrisul. Și nu l-am dat niciodată din casă.

Înainte de Revoluție aveați vreo speranță că veți publica vreodată „Luntrea lui Caron”?

În general, n-aveam nicio speranță în ultimii ani.

Care dintre miniștri culturii de după 1989 vi s-a părut cel mai bun?

Andrei Pleșu și Caramitru. Ceilalți au făcut mai puțin.

Dacă erau ei astăzi, se mai întâmpla problema cu manuscrisele?

La ei puteai să ajungi mai repede și aveai cui să te adresezi.

Cum credeți că ar fi reacționat Lucian Blaga astăzi dacă ar fi văzut această situație?

Vreau să vă spun că am călătorit foarte mult. Și îmi aduc aminte de trei momente foarte importante, dar unul reflectă chiar poziția tatei în privința manuscriselor. Când a fost refugiul din Transilvania de Nord, după Dictatul de la Viena, noi eram la Bistrița, în grădina noastră. Atunci tata m-a suit pe mine în mașină și mi-a dat și manuscrisele, să merg la Cluj. De la Cluj, primul drum a fost să mă ducă pe mine și manuscrisele la fratele lui, Lionel Blaga, care era notar public. Manuscrisele erau importante.

Imagine cu Dorli și Lucian Blaga / Arhivă personală

Când a terminat „Ființa istorică”, tatăl dumneavostră v-a spus că acum poate să moară. Ce ați simțit atunci?

Nu m-am gândit la asta, pentru că nu dădea semne de boală.

Care sunt cele mai dragi amintiri alături de Lucian Blaga?

Cam ce am scris în cartea mea „Tatăl meu, Lucian Blaga”. Am predat o nouă ediție revizuită, am mărit mult addenda, pentru că am primit diverse materiale de la CNSAS. Una dintre amintirile cele mai dragi este de la 16 ani. Eram la Sibiu. Când eram bolnavă. Mama mea nu se simțea prea bine. Tata era la Făgăraș, într-o excursie cu familia Avramescu. Atunci l-au chemat și a venit să aibă grijă de mine, el mă liniștea. S-a ocupat mult atunci de mine.

Aveați o legătură specială tată-fiică. Vă povestea despre ce scrie, despre sistemul lui filosofic?

Îmi dădea cărți. Dar nu era nimic forțat și nu în domeniul fiolosofiei. În ultima clasă de liceu începuse duminica dimineață să-mi țină lecții de istoria filosofiei. Am început cu Antichitatea și n-am ajuns mult prea departe, dar am făcut ceva lecții.

Nu v-a impus să urmați filosofia?

Nu. Pe mine m-a interesat fizica. Și el era la curent cu tot ce ținea de fizica modernă. Avea cărți aduse din străinătate și discutam.

Spuneați că ați primit documente de la CNSAS. Despre ce anume sunt materialele de la CNSAS? Despre urmărirea lui Lucian Blaga?

Nu despre urmărirea lui, pentru că dosarul lui a fost închis în 1975. Sunt două volume. Eu n-am primit dosarul meu, dar tot apar în alte dosare. Am fost și cercetătoare acreditată acolo, colaborez cu cei de la CNSAS.

Ce anume din dosarele acestea v-a mâhnit?

Am descoperit la dosarul soțului meu prieteni foarte buni care erau angajați ca turnători. Și am devenit foarte sensibilă. Sunt oameni care au tendința să-i ocrotească, să le găsescă scuze. Cum a fost, de exemplu, cu Augustin Doinaș. A fost închis acolo un an, a ieșit de acolo și a continuat. Nu era chiar obligat. Mai e și domnul Balotă (eseistul Nicolae Balotă, fost colaborator al Securității n.r.), a murit acum, Dumnezeu să-l ierte! Eu nu pot să trec peste asta.

Ați avut probleme din cauza turnătoriilor prietenilor?

Nu, dar ca idee. Soțul meu a avut probleme în 1965, cu studenții de la facultate. După ce am văzut dosarele, eu i-am descoperit cine erau de fapt prietenii turnători, că aveau toți nume de cod, și Pavel Apostol, și Șerban și Alexandru Roșca. Roșca nu venea la noi în casă, dar se întâlneau. Nu am mai cerut să-l deconspire, că m-am săturat.

Vi se pare că s-a mai curățat viața cultură și societatea după această deconspirare?

Mi se pare că s-a făcut un lucru foarte bun cu comisia prezidențială. Când m-am dus eu pe str. Dragoslavele, unde aveau sediu cei de la CNSAS, aveau câteva sute de dosare, acum au 24 de km cel puțin. Ceea ce este foarte bine, pentru că adevărul trebuie cunoscut. Sunt unii care nu vor să știe, e treaba lor, e opțiunea fiecăruia.

Perioada pe care o trăim este tulbure dacă ne uităm în vecinătatea nostră, la Ucraina, la Rusia. Unii spun că avem deja al treilea război mondial. Dumneavostră, care ați trecut printr-un război, cum vedeți aceste vremuri?

Odată l-am întrebat pe tata ce crede despre Războiul Rece și mi-a zis atunci că totul se va rezolva prin tratative. Așa și acum, tot prin tratative ar trebui să se rezolve.

Vă aduce aminte perioada aceasta de ceva ce ați mai trăit?

Nu direct. Războiul l-am trăit în România. O parte din război, la Sibiu, eram la liceul german, acolo am cunoscut sentimentele de discriminarea prima dată. Uneori, mergeam în grup în parc cu o profesoară să facem niște lecții. Eram mici, de 11-12 ani. Și le auzeam pe colegele mele „cu aia nu vorbim că umblă cu români”.

După război s-a gândit Lucian Blaga să plece din România?

Nu. Tatăl meu s-a întors în România mistuit de dorul țării în anii de diplomație. După război a făcut toate opțiunile pe care le-a făcut cu toate riscurile, pentru că i s-au făcut niște oferte. Eu aș fi putut la 20 de ani să optez pentru cetățenia elvețiană, pentru că eram născută în Elveția, dar nu am făcut-o.

Ați spus, la un moment dat, că trebuie să fiți buldogul de pază al operei lui Lucian Blaga. Ce se va întâmpla după dvs?

Se va ocupa fiica mea. Am un contract cu Humanitas și lucrările care se epuizează se reiau.

În programa școlară elevii învață despre opera poetică a lui Lucian Blaga. Credeți că ar trebui mai mult?

Asta este o chestiune care îl deranja deja pe tata când am venit în țară. El îi învinua pe profesori. Acum, eu nu vreau să-i învinuesc pe profesori pentru că sunt mizerabil plătiți și copiii sunt destul de superficiali și de zburdalnici. Și nici părinților nu poți să le ceri foarte mult să-i ajute pe copii. Chestiunea este că tot timpul în programa analitică, nu știu cine face această programă analitică la Ministerul Educației, că mereu și mereu intră în programă numai „Poemele Lumii” și încă câteva poezii din tinerețe. Asta îl supăra și pe tatăl meu. După mine ar trebui ca programa să cuprindă poemele postume cât de mult, mai ales că sunt și cicluri cu caracter politic, cum este cilcul „Vârsta de Fier”. Acolo fiecare poezie are un substrat politic. Apoi, „Luntrea lui Caron” ar trebui discutată, romanul ăsta nu e numai un roman de dragoste, este un fel de proces al comunismului.

Dacă ar fi să schimbați ceva din viața dumneavoastră care ar fi?

Toată perioada de după Revoluție. Pentru că am avut mari speranțe atunci și clasa politică toată s-a degradat, nivelul discursurilor a scăzut.

Cum vedeți perioada preelectorală pentru alegerile prezidențiale?

O să fie o perioadă urâtă. Pentru că nu fac decât să găsească defectele celeilalte părți, nu e un dialog constructiv. Vreau să văd niște programe de guvernare. Cred că prezența la vot va fi scăzută. Eu o să mă duc la vot, știu ce nu o să votez. Dacă nu-mi convine nimic, o să-mi anulez buletinul să nu fie folosit. Ieșeam la vot și în perioada comunistă, dar tăiam cu creionul chimic pe toți cei care erau pe listă.