Fapta: În ziua în care hashtag-ul #spersăcrăpi a început să umble năuc și să-l lovească pe Victor Ponta, Radu Paraschivescu se pregătea să lanseze cartea sa „Aștept să crăpi” (de astăzi în prime-time). Coincidență.
Ce s-a întâmplat: Lumea internautică a crezut că peste noapte Radu Paraschivescu a fost închis într-o cameră ca să scrie o carte de 300 de pagini cu acest titlu.
Ce spune asta despre internet? Că nu este în stare să facă minime conexiuni. Nu, nu poți scrie o carte peste noapte de 300 de pagini.
Ce spune Radu Paraschivescu: „Așa-mi trebuie, nu? Scriu, comentez, sunt pe sticlă. Deci, sigur am pus la cale asta”. Păi, de ce este pe sticlă, se-ntreabă oricine, dacă nu să și-o ia?
„Sunt acuzat mereu de conspirații. Când scriu despre Rapid, de ce nu despre Steaua. Dacă scriu despre făină, de ce nu am scris despre Cuba!”.
Aici e aici! Radu Paraschivescu nu se trezise bine din somn că deja era vedetă. Da, Radu era un mare conspiraționist. Radiouri, televiziuni l-au luat în direct. Și omul la început s-a jucat. Da, domle, sigur, dacă au scris atâția cărți de sute de pagini în pușcărie peste noapte, eu, de ce nu? La mișto. Dar curând, s-a săturat de acest vedetism de duzină. Și-a dat seama că pe lumea asta mai sunt și oameni ca ei. Nu toți sunt reduși la minternet. Inși care nu știu ce-nseamnă o carte, inși care trăiesc din clickbait, confuzie și viralitate.
„În America logica acestui succes al meu de acum merge acolo. Grisham este un exemplu. Orice scrie, se vinde cu precomandă. Eu însă țin la publicul meu, cititorul meu oricât de puțin. Capcana căreia îi rezist: tentația de a nu plăcea oricui. Îmi dau peste mână, peste tastatură și-mi spun nu plăcea tuturor.”
Ce-l face pe om să-și vină în fire?
Una dintre bucățile literare din carte este despre un post tv care smulge lacrimi din înmormântări de vedete. Altul, îngrijorat de audiența rivalilor, transmite non-stop înmormântări. Dacă, tu, cititorule, nu-ți dai seama de absurd, nu înțeleg ce dracului cauți pe această pagină. Exercițiul tău minternetic este că nu știi ce-i bine, ce-i rău. A ucide, de exemplu, e perfect normal? Să-ți bați copilul este absolut justificat? Să parchezi mașina în stația de autobuz e cool? Radu Paraschivescu știe să zică stop! Hai să spun că eu, Radu Paraschivescu, nu vreau să crape nimeni. Este titlul unei născociri. O ficțiune gândită de mine. Problema este că nu mai poți da înapoi decât în propria ta conștiință. Radu Paraschivescu, pe internet, a rămas prizonierul primului click, marii confuzii.
Te-ai expus, ești al lor. Astea sunt jocurile. Chibițând, comentând limba și literatura, lumea asta te remorchează, devii al tuturor, te fac altceva decât ești tu. Forfotește, mereu este lacomă, nerăbdătoare, n-ascultă argumente.
Radu Paraschivescu trăiește în bula lui. Sigur, e la tv, e pe sport, dar e în lumea lui. Iubește o femeie, iubește lectura, iubește să citească. „Nu simt invazia barbarilor, nu simt că sunt dat afară de astfel de tropote. Nu știu ce va urma. Ce se va întâmpla cu cartea, scrisul, eu la tv. Nu, nu știu, nu simt barbarii ăștia ai netului lovindu-mă la pancreas. S-au prezis multe catastrofe, nu? Cred că mai sunt oameni care citesc, merg la Operă. Sigur, pe internet nu este publicul cu care să vorbești despre Vargas Llosa. Este tribalizat. Sunt fani, un public care plutește în confuzie fără să-și dea seama.
„Fiecare avem scorneala noastră”
La ce folosește ficțiunea, uite, cum este cartea „Aștept să crăpi”? La ce folosește?
Ficțiunea este șevaletul, războiul de țesut. Toți avem un dat, calități de acrobat mintal. Avem capacitatea de a face lumi. Unul face lumi scriind la ziar, altul sparge vitrine. Și el face o lume. Și internauții fac lumi. „Ce fac eu? Dau cu lumea mea peste a altora. Lumea e plină de beteșuguri. Fiecare are un refugiu în scorneală”.
Da, e o parte a lumii internautice dependentă de noutăți, nu le pasă ce-i fake-news, plină de extremisme, de prejudecăți. Fiecare epocă, de exemplu, a avut naționaliștii ei. Eu cred că epoca noastră are cei mai proști naționaliști.
Superficialitatea este ceea ce fondează naționalismul, extremismul. Oameni care nu problematizează. Sunt legume rezistente și longevive. Au șanse să prindă centenarul. Pe internet. Superficialul e mai odihnit.
Regulile există? Lumea asta fondează noi reguli. Știți care este pericolul cel mare dacă nu respecți chiar nicio regulă? Uite, în cazul limbii. „Pojar” ar putea să fie pentru tine prăjitură. Dacă oricine poate face orice, dacă viralul contează fără discernământ, pojar, o boală, nu?, poate fi confundat cu o prăjitură și nimeni să se mai înțeleagă la cofetărie sau la showurile de gătit. Cum ar fi? Impas. Dacă n-ar exista reguli rutiere, ar fi milioane de accidente. Există reguli în aviație. S-ar ciocni avioanele. Ca să nu facă masă critică orice aberație, mai sunt oameni ca mine, care vorbesc despre regulile limbii, care se opresc din aberat, deși i-ar fi simplu să fie vedetă și să manipuleze mințile.
Despre sper-sa-crapi-victor-ponta