România, draga mea: N-am ieșit în stradă ca să te luăm înapoi. Noi am stat precum nebunii în ploaie și frig ca să ne iei tu înapoi

„Mamă, ieși, ce faci? N-ai ajuns încă, au votat toate cimitirele din Olt! Știu că ești bătrână și mergi mai încet, dar hai ! Ia-o și pe țața Floarea, vecina, să nu vă fie urât!”. Asemenea mesaje ne povestea Ramona Strugariu, o româncă stabilită cu soțul ei în Bruxelles, că se transmiteau acasă, în 16 noiembrie, în timp ce mii de români așteptau să voteze pentru noul președinte al României.

Mesajul s-a auzit. Au votat și mamele, și fiii, indiferent de colțul țării sau al lumii în care i-a găsit ziua votului. S-a votat cu supărare la aceste alegeri, cu lacrimi în ochi în cazul unora și zâmbet pe buze, în cazul altora. Mai presus de orice, s-a votat cu speranță, cum ar trebui să se întâmple la orice scrutin democratic, că fiecare ștampilă pusă e o cărămidă pentru clădirea unui viitor mai bun.

Ce a rămas, însă, la două săptămâni de la această speranță, când românii, și cei care au votat, și cei care, din varii motive, nu au făcut-o, își sărbătoresc țara pe care și-au cerut-o înapoi? Dacă vom căuta răspunsul într-o nouă scrisoare pe care Ramona Strugariu o trimite, prin intermediul ziarului gândul, acasă, am putea spune că există în continuare motive pentru a fi încrezători, căci încă există tineri români care își iubesc țara ca pe „un drag prieten” și cred că poate fi mai frumoasă și mai demnă. Oricare dintre acești tineri reprezintă ei își un motiv de speranță, pentru că ei reprezintă viitorul românesc.

„Îți scriu despre noi, că suntem bine, că ne trezim dimineața, devreme, gândindu-ne la tine și la cei de acasă. Să nu-ți faci griji, suntem puternici și hotărâți, suntem întregi și liberi, suntem trecuți prin de toate, poate că marea noastră slăbiciune ești tu, dar asta nu poate decât să ne motiveze să continuăm ce am început”, îi scrie Ramona țării, de Ziua Națională. Ea are un mesaj și pentru cei au făcut din România „o țară a oamenilor triști și îngândurați”: „vor purta pe umeri toată responsabilitatea furtului, incompetenței, nepăsării și umilinței la care te-au spus, până la ultimul lor gest”.

Și pentru că României i s-a spus de atâtea ori, în ultimele săptămâni, că e luată înapoi de cetățenii ei, Ramona îi explică felul în care vedea ea lucrurile: „M-am gândit mult și cred că, de fapt, noi n-am stat lipiți de cabinele secțiilor de vot, n-am ieșit în stradă ca să te luăm înapoi. Unde să te luăm ? Tu ești bine acolo unde ești, cu munții și marea ta, cu oamenii tăi liberi și frumoși, care știu să lupte pentru valori și care au învățat despre tine mai mult decât cei care vorbesc în numele tău, fără să te cunoască. Nu, noi am stat precum nebunii în ploaie și frig ca să ne iei tu înapoi. Ca noi, sau măcar copiii noștri, să se poată întoarce acasă. Acasă așa cum numai noi știm că poți tu să fii”.

Românca alătură mesajului pentru România și un mesaj pentru președintele ales, Klaus Iohannis: „Domnule Președinte, mi-a rămas în minte, acum câțiva ani, un titlu de carte care e cutremurător, „Bulversarea valorilor”, o premoniție, la vremea aceea, care s-a adeverit cu vârf și îndesat. Îndrăznesc să afirm, în mod public, în numele încrederii pe care v-am acordat-o, că titlul mandatului dumneavoastră (și, poate, al unei alte cărți) ar trebui să fie Restaurarea valorilor. Vă propunem această deviză a programului dumneavoastră politic. Vă rugăm să începeți cu oamenii care, prin numire, se pregătesc să vă fie aproape”.

Ramona Strugariu s-a stabilit în urmă cu cinci ani la Bruxelles, când soțului i s-a oferit un contract la Consiliul UE. Strugariu, în vârstă de 35 de ani, a lucrat ca project manager la Ministerul Justiției, pe proiecte din fonduri bilaterale. Acum, lucrează pentru British Council, dar speră că într-o zi se va întoarce în România. „Nu suntem stabiliți definitiv aici. Eu personal sper că ne vom întoarce cândva într-o Românie normală”, ne-a spus ea.

SURSA: Facebook/Ramona Strugariu

Citiți, în continuare, scrisoarea integrală a Ramonei Strugariu, cu ocazia Zilei Naționale.

„La mulți ani, România!

Draga mea, astăzi îți scriu ție, îți scriu ca celui mai aproape și drag prieten, ca celui de care ți-e dor în fiecare secundă,pe care o simți cum trece, atunci când ești departe, prin toate măruntaiele tale, îți scriu ca și cum nu mi s-ar mai fi întâmplat nicicând să stau față în față cu o epistolă de dragoste, iar acum revărs pe hârtie toate lucrurile de care e plin sufletul meu.

Îți scriu despre noi, că suntem bine, că ne trezim dimineața, devreme, gândindu-ne la tine și la cei de acasă. Să nu-ți faci griji, suntem puternici și hotărâți, suntem întregi și liberi, suntem trecuți prin de toate, poate că marea noastră slăbiciune ești tu, dar asta nu poate decât să ne motiveze să continuăm ce am început. Vrem să le promitem celor care au făcut din tine o țară a oamenilor triști și îngândurați, care își măsoară pașii și, uneori, vorbele, cu teamă să nu-și piardă un loc de muncă sau să le facă rău celor dragi, că vor purta pe umeri toată responsabilitatea furtului, incompetenței, nepăsării și umilinței la care te-au supus, până la ultimul lor gest.

Au făcut o greșeală, domniile lor. S-au năpustit în această ecuație cu multe necunoscute, numită politică, fără să-i cunoască etimologia. Au transformat-o într-un joc al intereselor personale, al minciunii și demagogiei, al dosarelor de corupție și trafic de influență, al disprețului față de tine. Au uitat, sau poate că n-au știut niciodată, că zoon politikon suntem noi, cei pe care pretind că îi reprezintă. Noi, animalele sociale preocupate de bunul mers al cetății. Ce ați sperat, stimate domnule prim-ministru, stimați guvernanți? Să ne comportăm conform unei jumătăți de definiție? Să credem orbește discursuri populiste pline de promisiuni despre pensii? Să știți că noi, toți, nu trebuie să facem politică – în sensul pe care îl dați dumneavoastră termenului – ca să ne pese de această cetate, care se numește România, nu Dubai, nici Beijing. E suficient să dăm dovadă de bun simț și de civism, așa cum am făcut-o la aceste alegeri. E suficient să ne intre în sânge, ca spălatul pe dinți, dimineața. Să ne-o scriem pe oglinzile de la baie: CIVISM = atitudine, reacție, devotament de care dă dovadă un bun cetățean. Civismul și politica merg mână în mână, stimați domni, sunt lucruri care se învață în manualele de educație civică, nu la doctorat. Mai mult decât atât, civismul (sau absența lui) clădește istoria politică, să nu care cumva să uitați!

Îți mai scriu, România, pentru că ai un președinte nou, pe care l-am ales împreună, cu sufletul deschis spre mai bine. Lui vreau să-i adresez aceste cuvinte, în zi de sărbătoare a țării pe care o reprezintă acum. Domnule Președinte, mi-a rămas în minte, acum câțiva ani, un titlu de carte care e cutremurător, „Bulversarea valorilor”, o premoniție, la vremea aceea, care s-a adeverit cu vârf și îndesat. Îndrăznesc să afirm, în mod public, în numele încrederii pe care v-am acordat-o, că titlul mandatului dumneavoastră (și, poate, al unei alte cărți) ar trebui să fie Restaurarea valorilor. Vă propunem această deviză a programului dumneavoastră politic. Vă rugăm să începeți cu oamenii care, prin numire, se pregătesc să vă fie aproape, să continuați cu statul de drept și principiul separației puterilor în stat, cu structura Guvernului României și modelul politic pe care îl afișează cel care conduce (încă) acest guvern, cu principiile organizării și funcționării Parlamentului și, mai ales, cu cine, dintre cei aflați acolo, ne reprezintă cu adevărat. Pentru că cei vizați în dosare penale sau, mai grav, infractori condamnați (unii eliberați, deja, sau în curs de eliberare), care dețin în acest moment demnități și funcții publice nu ne reprezintă, domnule Președinte. Vă rugăm să susțineți apelul pe care îl adresăm tuturor celor care sunt implicați politic (indiferent de partid) și târăsc după ei cazuri grele de încălcare a justiției, tuturor celor care își disprețuiesc cetățenii, celor care aduc prejudicii, nu beneficii, fiecăruia dintre noi și imaginii țării pe care se bat cu pumnul în piept că o apără și că îi fac numai bine: să plece! Să aibă eleganța unui gest nobil precum demisia și să-și asume responsabilitatea faptelor lor!

În sfârșit, îți scriu, draga mea, în numele bunicilor mei, care nu mai sunt printre noi, și al fiului meu, care zâmbește lângă mine, în timp ce așez aceste rânduri, și îmi spune că îi este dor de zăpadă și de România. Bunicul soțului meu – unul dintre bunicii de care vreau să-ți vorbesc – a fost prizonier de război, în Siberia, timp de 10 ani. Un an și jumătate și l-a petrecut legat de o scândură, cu coloana vertebrală ruptă. L-au crezut mort la început, dar a supraviețuit datorită căldurii provenite de la mormanele de cadavre din jur. Când a revenit în țară, după 10 ani, l-au luat niște oameni de mână și l-au dus să-i arate crucea lui, din cimitir, fiindcă nimeni n-ar fi crezut, vreodată, că se va întoarce. Un singur lucru l-a ținut viu, acolo: dragostea pentru tine. Nu te-a urât niciodată pentru tot ce a suferit, ba, dimpotrivă, te-a iubit până la ultima suflare și a luptat într-un război, ca să te apere. Bunicul meu, tatăl mamei mele, a fost dat afară din școală la 14 ani, pe motiv că era fiu de chiabur, a muncit pe șantiere, în frig, tot de la vârsta aceea. Nici el nu ți-a purtat pică, nu ție, doar comunismului și minciunii. Ultimele cuvinte pe care le-am auzit de pe buzele lui au fost ‘vă rog să mă duceți acasă”.

Acasă, țară dragă. Vocile multora dintre noi s-au făcut auzite,de departe, de pe alte meleaguri, atunci când am spus că vrem să ne luăm țara înapoi. M-am gândit mult și cred că, de fapt, noi n-am stat lipiți de cabinele secțiilor de vot, n-am ieșit în stradă ca să te luăm înapoi. Unde să te luăm ? Tu ești bine acolo unde ești, cu munții și marea ta, cu oamenii tăi liberi și frumoși, care știu să lupte pentru valori și care au învățat despre tine mai mult decât cei care vorbesc în numele tău, fără să te cunoască. Nu, noi am stat precum nebunii în ploaie și frig ca să ne iei tu înapoi. Ca noi, sau măcar copiii noștri, să se poată întoarce acasă. Acasă așa cum numai noi știm că poți tu să fii.

La mulți ani, România ! Să fii binecuvântată și demnă, așa cum ți se cuvine. Îți promitem să te ocrotim, până la capăt”.