Românul care lucrează cu genii. Christian Badea: „Sufletul nu e o utopie. Lumea plânge și la București, și la Seattle, și la Tokyo”

Super al dracului

În primul rând, eu am mare respect pentru Compozitor, nu numai pentru Wagner, pentru orice compozitor, Verdi, Wagner, Mozzart, am un mare respect pentru muzica pe care o fac. Mă consider cât se poate de norocos că pot să fac această muzică, o respect, încerc să o fac cât mai bine, ca în momentul când, să zicem, din accident,  printr-un accident, ar veni compozitorul în sală, aș vrea să-mi spună „Da, e bine ce-ai făcut, la asta m-am gândit”. Asta pentru mine e foarte important.

DECES DOLIU în cultura românească! Academicianul Sorin Dumitrescu s-a stins din viață: „A trăit asemenea unui vulcan puternic și viu”

13:47

EXTERNE Ciclonul CHIDO a lovit Mayotte, pe coasta Africii. Ce s-a întâmplat cu cei 9 români aflați pe insulă

13:30

Lucrează cu genii. Fără compromisuri 

Munca unui artist este o muncă foarte, foarte grea din cauză că noi trebuie să fim foarte preciși și trebuie să înțelegem ce a scris compozitorul. Și lucrăm cu genii, deci nu putem să o luăm ușor. Nu putem să facem compromisuri pentru că atunci nu ne-am făcut treaba. Toată lumea vorbește de inspirație și de talent. Da, asta e foarte important, dar să nu uităm că cei mai mari artiști sunt cei mai exigenți și oamenii care lucrează cel mai mult. Și asta o spun din experiența fiindcă am lucrat cu foarte mulți artiști, foarte mari și am fost întotdeauna impresionat, de când eram foarte tânăr, de dedicația, de munca și de detaliul la lucrul pe care ei îl abordau.

Trenduri, branduri sunt foarte trecătoare și valorează destul de puțin

Sunt extrem, sunt extrem de bine branșat, extrem de bine branșat la tot ce se întâmplă în lume, în general, de la piețele financiare la geopolitică, la management, la influențele de pop, la ce se întâmplă în artă, tot. Spun asta ca introducere. De ce? Fiindcă foarte multe din lucrurile pe care le-am menționat au extrem de multe elemente care sunt pe moment importante, trenduri, branduri, tot felul de, de terminologii pe care le folosim fără să ne dăm seama, care sunt foarte trecătoare și care valorează destul de puțin.

Lumea plânge și la București, și  la Seattle, și la Tokyo, și la Melbourne

Eu trăiesc ca muzician într-o lume foarte privilegiată. De ce? Fiindcă lucrez cu genii umane care s-au dovedit a fi foarte aproape de sufletul uman, indiferent de geografie și indiferent de istorie. Deci, ca să vă dau un exemplu, la Operă, La Boheme de Puccini sau Butterfly de Puccini a fost compusă mai mult de o sută de ani înainte. Dacă e făcută cum trebuie lumea plânge în sală acuma. Și lumea plânge și la București la Seattle, și la Tokyo și la Melbourne. De ce? Fiindcă acești compozitori fiind genii și înțelegând sufletul uman, care este același, au știut cum să se raporteze și cum să comunice sufletului uman. Este un vehicul. Ne regăsim în aceste piese chiar dacă nu înțelegem italiana, chiar dacă nu înțelegem germana. Ne regăsim din cauza muzicii. Muzica se adresează subconștientului uman, mai ales când e vorba de, de operă. De ce? Fiindcă are vocea umană. Și aici intervine o chestie foarte interesantă. Omul răspunde la niște stimuli care i-au fost dați de foarte multă vreme. Și vocea umană era primul lucru pe care un copil îl aude – vocea mamei lui.

Prejudecata că doar omul de cultură înțelege Parsifal

Nu este adevărat! Nu este adevărat deloc! Nu este adevărat deloc ! Este o prejudecată, cum să spun, preluată, folosită și greșită. Hai să vă dau un exemplu! Am făcut acum un an jumătate actul trei din Wagner. La sfârșitul concertului a venit la mine un domn care era din Asia, clar!, de vreo treizeci și ceva de ani. A venit la mine și mi-a spus așa : „Eu nu știu nimic de Wagner, nu știu nimic de operă, nu știu nimic de muzică clasică. Eu sunt cu Pink Floyd și cu Kiss”. Era cu soția lui. Ne-a spus așa: „Nu cunosc piesa asta, nu știu nimic. După douăzeci de minute m-am predat. Soția mea plângea lângă mine. Am fost copleșit și foarte impresionat. Hai să vorbim!” Și ne-am întâlnit și am vorbit și după aceea ne-a propus să sponsorizeze acest proiect. Este șeful de la Rompetrol, Azamat Zhanulov, care nu fiindcă i-am cerut eu, nu fiindcă a avut o cultură wagneriană sau fiindcă este un mare meloman de muzică clasică, dar din cauză că a venit cu un suflet deschis, din cauză că noi am prezentat actul trei cum trebuia, în întuneric, cu lumini, cu atmosferă. Am folosit Ateneul, care este un loc extraordinar din cauză că are atmosferă și are un spune special și este rotund. Am încercat să, cum să spun, să nu mergem împotriva compozitorului și împotriva Ateneului. Ne-am folosit de aceste elemente. În momentul acela, noi am apelat la ceva care este de bază în sufletul uman și dovada cea mai bună este că cineva care a venit complet nepregătit a fost complet cucerit. Simplu.

Sufletul de astăzi mai e în căutarea Sfântului Graal?

Sufletul de astăzi este în căutarea Sfântului Graal mai mult decât oricând. Mai mult decât oricând. Oamenii nu au identitate, popoarele nu au identitate, culturile se pierd, oamenii simt că sunt o frunză-n vânt. Și în acel moment ai nevoie de niște, cum să spun, de niște certitudini personale și mulți nu știu nici măcar ce caută. Iar generația tânără cred că mai mult decât oricine.

Dar este Sfântul Graal o utopie. Sufletul și el o utopie.

Nu este o utopie. Este o realitate. Sfântul Graal și legenda Mântuitorului, care este de fapt Parsifal, este inocentul care vine și care salvează lumea și toată lumea îl așteaptă. Deci această legenda Mântuitorului este cât se poate de actuală.  Întotdeauna și mai ales în România. Întotdeauna noi, într-un fel sau într-altul, ne gândim la acela care va veni și ne va salva de problemele și dezastrele pe care le avem în viața de toate zilele. Și sunt numeroase. Deci Parsifal este un simbol, Parsifal este o operă și în același timp o filosofie. Este plină de simboluri, dar aceste simboluri sunt foarte simple. Sunt foarte simple. Să vă dau un exemplu! Kundry este o persoană care a trecut prin mai multe reîncarnări. Ea a fost cea care a râs de Isus Cristos și de atunci a fost blestemată și trece prin mai multe vieți și nu poate să-și obțină mântuirea din cauză că a râs la Iisus care era pe cruce. Sunt lucruri foarte, foarte simple. Cineva care nu are habar ce se întâmplă, pricepe. Data trecută nu am avut subtitrare. Nu am avut și lumea înțeles. La sfârșit lumea plângea în sală. Sufletul uman este același, are nevoie de aceleași lucruri: speranță, are nevoie de mântuire, are nevoie de simțire, de emoție. Sufletul uman nu s-a schimbat.

Emoția de știri. Trăitul prin emoții

Nu vorbesc de emoții care ne sunt impuse, șocuri, șocuri. Da, sunt de acord dumneavoastră, vă uitați la toate burtierele la televiziune, să merge de la șocant, uluitor, la. la apocaliptic. De acum se pornește de acolo că nu mai vorbim de cuvinte normale. Nu vorbesc de asta, vorbesc de altceva. Vorbesc de cum simte fiecare persoană când rămâne singur.  Rămâne singur că nu are nici un fel de, cum să spun, de, de șoc sau de influență externă . Fiecare persoană, dacă are acest timp să se întrebe,  o să aibă niște întrebări și aceste întrebări sunt greu de găsit și durează mult în viață.

Închid lumina, fac beznă în Ateneu

Această muzică, muzica, în general, ajută, îi ajută pe oameni să regăsească ce au ei înăuntru. Și asta e un proces de dezvoltare și o întrebare și o deschidere pe care fiecare și-o facem în ritmul lui. Noi le dăm numai un cadru. Închid lumina, fac beznă în Ateneu și din această beznă începe o muzică care parcă e dintr-o altă lume și are o facultate nemaipomenită de a, de a cuceri. De a cuceri nu într-un mod șocant, de învălui. Deci este o muzică complet diferită de altele. E foarte greu de explicat, e hipnotică, e mistică, e cât se poate de accesibilă în același timp. E un spectacol care e foarte, foarte greu de definit. Ceea ce era interesant este că la sfârșit, acum un an, lumea plângea sală, deci au înțeles fără să înțeleagă.

Parsifal, actul întâi, la Ateneul Român. De ce în  2016?

În 2015 a venit ideea punerii lui Parsifal la Ateneu. La o sută de ani după ce George Enescu a făcut actul trei din Parsifal pentru prima dată în România. Și pentru că Wagner a scris Parsifal aproape în același an cu anul construcției Ateneului.

Cine este Christian Badea

Chrian Badea are un Grammy Award pentru înregistrarea sa cu opera lui Samuel Barber „Antonio și Cleopatra” și o întrebare care ne urmărește: care-s scenele de primă mărime pe care Christian Badea nu a urcat? Numele lui Christian Badea este pe afișul de la Metropolitan Opera New York, Vienna State Opera, The Royal Opera House of Covent Garden London, the Bayerische Staatsoper in München, the Staatsoper in Hamburg, the Deutsche Oper am Rhein in Düsseldorf, the Grand Théâtre de Genève, the Théâtre Royal de la Monnaie in Brussels, the Netherlands Opera in Amsterdam, the Royal Opera theaters in
Copenhagen and Stockholm, the Oslo Opera, the Teatro Regio in Torino and the Teatro, etc.