Prima pagină » Interviurile Gândul » „Tu, Katy, mergi la ibric!”. Povestea Ecaterinei, o campioană a cafelei

„Tu, Katy, mergi la ibric!”. Povestea Ecaterinei, o campioană a cafelei

Interviu cu Ecaterina Szasz, vicecampioană mondială la ibric

Uite, cum spune:

Și, uite, s-a ars, a vărsat cafea, a distrus saci de cafea, dar a ajuns vicecampion mondial. Merită!  Faimă, bat-o vina, o experiență, dar, spune Ecaterina Szasz, un lucru, unul singur, de ce nu?, pe care să-l faci bine pe lumea asta. Vă vine să credeți, aici, în România Balcanilor, unde s-au făcut atâtea cafele la ibric, cât Marea Neagră de multe, iată, avem un vicecampion mondial la cafea la ibric.

S-a antrenat cu profesionale, arabica 100%, din anumite ferme. Apa trebuie să fie și ea anume, nu oricare.

Băi, frate, apa schimbă cafeaua. Ecaterina spune clar: Trebuie să stăpânești apa și cafeaua, altfel, te-ai ars.

Oricât de tehnică e stăpânirea, aroma îi este în fire Ecaterinei. Copilă fiind, aroma cafelei făcute de mama ei o trezea la cinci dimineața. Trezirea, aroma, o nouă zi. Ora cinci dimineața. Da, ori fi fost prietenii, mama, ibricul ei o fi adus un pic de savoare vicepampioanei. Imposibil altfel.

Vicecampioana mondială are istorii.

Una este a ibricului. Când a luat drumul concursului, a început cu un ibric de cupru, dintr-un târg de vechituri. Acum, campioana, că-i campioana noastră, are ibrice de cupru cu argint. Cu argint, cuprul nu trece în apă.

Istoria cafelei? Este a caimacului. A începutului și sfârșitului. Cafeaua? Să ți-o pui râșnită proaspăt. Nu, nu doar de senzație, de-o crimă a momentului, ci, așa de putere de a merge peste zi la pas.

Nu crezi că este și istoria apei, a felului în care punctezi, intri în detalii? Totul depinde doar de tine. O cafea la ibric nu-i altceva decât competiția ta cu evidența. Cafea, apă? Stai, puțin, despre ce vorbim? Vorbim despre ecaterina Szasz. Despre cea care este atentă la detalii și adaugă ritual, vorbește despre cum să fim altfel. Să câștigăm? Da, să câștigăm!
 

A mers, a câștigat pentru că în nebunia cafelei rapide, Ecaterina știe să pătrundă în ritual. A avut boabe de cafea de argint în straiele cuferelor sale. A creat o magie, un moment cum alți concurenți n-au avut. A ieșit vicecampioană.

Vrei expresso, dimineața. Fast, trezire. Vrei ibric, prânz. Să-ți șadă bine. Vrei cappucino, seara!

Ăsta-i ritualul, de vrei să fii cafegioi, cafegioaică! Ecaterina în 2016 este vicecampioană. Învață-te!

Recomandarea video

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?