Udrea, la Interviurile Gândul (6). „Singura autostradă care s-a construit i se datorează domnului Traian Băsescu”. Ce-i cere lui Berceanu
This browser does not support the video element.
CP: Să ne întoarcem la turism, acolo unde v-ațispecializat.
– Încerc să înțeleg tot fenomenul acesta care e complicat.
CP: Cum puteți, doamnă, să faceți turism într-o țară încare infrastructura e la pământ?
– Investind și în infrastructură. Dacă vă referiți la autostrăzi,nu e de competența mea.
CP: Dar dumneavoastră când îl prindeți pe domnulBerceanu acolo pe hol la PD-L nu îi….
– Am avut discuții despre autostrada spre litoral, dar așa cum avemlegi care mai mult încurcă, decât ajută, ca să construiești oautostradă îți ia foarte mult timp
CP: Au trecut 20 de ani. A fost domnul Traian Băsescuministru al Transporturilor.
– Pe vremea lui Traian Băseascu s-a făcut cel mai bun drum, drumulrapid spre Moldova
CP: E adevărat, însă s-a și considerat că România nuare nevoie de autostrăzi.
– Bun și când restul de 20 de ani ce s-a întâmplat? Singuraautostradă care s-a construit i se datorează domnului TraianBăsescu. Ne trebuie autostrăzi și drumuri. Ce ține de minister, noifacem. E greu să ceri să rezolvăm noi toate problemele care nu s-aurezolvat timp de 20 de ani.
RF: Domnul ministru Berceanu ce vă spune: că are oproblemă legislativă sau că nu are fonduri?
– Domnul ministru are o probleme și cu fondurile și încearcă sărezolve problemele ce țin de exproprieri și pregătireadocumentațiilor.
RF: Ce i-ați cerut dumnealui, în primulrând?
– Să termine autostrada spre Litoral. Are o autostradă căreia îilipsesc câțiva kilometri și ar trebui terminați.
RF: Bun, și ce va zis domnulBerceanu?
– Că se va termina în termen, în 2011.
CP: Dacă nu ați fi ministru, v-ați petrece vacanțele înRomânia?
– Eu îmi petrec vacanțele aici și mă doare sufletul că avem atât demult și nu reușim să facem ce trebuie cu averea pe care o avem. Eextrem de apăsător. Oamenii chiar cred în șansa economiei româneștide a se relansa prin turism. Poate nici noi nu reușim să facem totce am putea, dar în mod sigur facem lucruri care nu s-au mai făcutniciodată în turismul românesc
CP: Sloganul Land of Choice mai este deactualitate?
– Da. A fost o idee a cuiva din minister, o idee gratuită, pentrucare nu am plătit absolut nimic și prin care am atras atențiaasupra României.
Citește și
EXCLUSIV Elena Udrea, la InterviurileGândul: Cine este adevăratul urmaș al luiTraian