Ultima redută în lupta Funar-Vadim: începe bătaia pe sediul central al partidului
Într-un interviu acordat gândul, Gheorghe Funar a vorbit despre viitoarea strategie politică a PRM, în epoca post-Vadim, despre dorința de reconstrucție a partidului și reclădirea organizațiilor, până la finalul lui 2013, despre „revenirea acasă” a celor alungați de CV Tudor – deputați, senatori, președinți de CJ -, precum și despre politica de alianțe a noului PRM, potrivit căreia „nu este exclusă, a priori, niciun fel de colaborare cu partidele existent în România, „mai puțin UDMR, care nu este partid politic”.
În legătură cu acuzele aduse de Vadim noii conduceri, aleasă la Alba Iulia, Funar a catalogat reacția Tribunului ca pe o „furie inutilă”, considerându-l pe vechiul lider „laș și mincinos”, în măsura în care „acesta nu a dorit să participe la Congresul Extraordinar, convocat statutar de către Consiliul Național pe care chiar el l-a organizat, dar la care nu a participat”, și că „toate celelalte baliverne” sunt lipsite de sens, întrucât „nu el a înregistrat la OSIM denumirea partidului” și „nici nu se pune problema să fi înființat el PRM”.
Totodată, Funar a precizat pentru gândul că partidul va avea, cu siguranță, un candidat la președinția României, nominalizat în urma unei măsurători interne de partid. „Oricum, personal am mai trăit această experiență extraordinară, în 1992, când m-am clasat pe locul al treilea în lupta pentru Cotroceni”, a adăugat noul președinte al PRM.
Mai jos, interviul pe care Gheorghe Funar l-a acordat ziarului gândul:
gândul: Domnule Gheorghe Funar, sunteți noul președinte PRM, ales la Alba Iulia, dar CV Tudor nu vă recunoaște această calitate. Mai mult, spune că e penal ceea ce ați făcut.
Gheorghe Funar: Dumnealui spune multe, este foarte supărat, îl înțeleg, dar e o furie inutilă. Congresul Extraordinar de la Alba Iulia a fost perfect statutar, iar alegerile, cât se poate de corecte. În prealabil, s-au organizat conferințe județene extraordinare, s-au ales organele de conducere, s-au ales cei 700 de delagați la Congres, care, prin vot statutar, legal și secret, au ales noua conducere a partidului.
Și atunci?! Vadim susține că a fost un fals, că i-ați luat partidul pe care l-a fondat și l-a înscris la OSIM.
Eu nu știu de ce se pretează la atâtea minciuni. Miciuna are picioare scurte. El, chiar dacă e alogen, să nu fi aflat că noi, românii, suntem cei mai bogați în proverbe și zicători, și că suntem singurul popor din lume care are colinde?! Un proverb arhicunoscut este acela care spune că minciuna are picioare scurte.
El vrea să ne păcălească cu schema înregistrării la OSIM, care e o adevărată aiureală. Partidele politice sunt înregistrate și funcționează pe baza legii partidelor politice. Noi ne-am înregistrat ca partid politic la Tribunalul București, fără vreo legătură cu OSIM. Cele două sunt paralele ca șinele de cale ferată. E o diversiune. Cine să-l mai creadă?!
Colegul Bâldea, care a fost ales prim-vicepreședinte al partidului, s-a dus la OSIM, a solicitat și obținut copii după documente și răspunsul instituției. Nu CV Tudor, persoană fizică, a solicitat la OSIM înregistrarea PRM, ci partidul. Vadim nu are nici în clin, nici în mânecă cu înregistrarea.
A doua miciună pe care o vehiculează, că ar fi fondatorul partidului, are și ea picioarele la fel de scurte. Nu este adevărat! Deputatul Dumitru Puzdrea a prezentat la Congres adevărata istorie a PRM.
Fondatorul partidului este marele patriot și istoric, Mircea Mușat. El a avut ideea înființării PRM. I-a convins pe câțiva generali din Armata Română, Poliție și Jandarmerie, trecuți în rezervă, și cu toții au fondat și înregistrat partidul. Când a aflat despre intențiile lor, s-a lipit de echipa respectivă și Eugen Barbu; abia după el, a venit CV Tudor.
Nici sediul nu vi-l dă!
Ei, nu. Sediul este al PRM, nu al lui Vadim. Îi vom solicita în zilele următoare să predea gestiunea partidului. Dar mai întâi să achite toate datoriile pe care le-a făcut. Apoi să ne dea sediul, clădirea respectivă, cheile, ștampilele, tot.
E adevărat că-i luați partidul și i-l duceți lui Dan Voiculescu?
Nu ducem, domnule, partidul, nicăieri. PRM e un partid naționalist, care trebuie reconstruit. Vom avea de făcut o muncă titanică, de reconstrucție, de la nivelul organizațiilor sătești, comunale și de cartier, până la organizații județene. Vom alege conducători – pentru că Vadim, în marea majoritate a filialelor, i-a demis pe cei aleși și a numit interimari. S-a terminat cu conducerea dictatorială, trebuie să facem alegeri, să respectăm statutul, să trecem la normalitate.
Încercăm să facem toate astea până la sfârșitul anului. Îmbucurător este că foarte mulți dintre cei alungați de fostul președinte – senatori, deputați, președinți de filială, de CJ – vor să revină în partid.
În ultimii doi ani, CV Tudor a lucrat împotriva partidului, pentru distrugerea lui. Acum e tare supărat că nu și-a îndeplinit misiunea primită de la stăpânii lui.
Cât despre alianțe, nu este exclusă, a priori, niciun fel de colaborare cu partidele existent în România. Mai puțin UDMR, care nu este partid politic.
Veți desemna un candidat pentru Cotroceni?
Vom avea, cu siguranță, un candidat la președinția României, nominalizat în urma unei măsurători interne. Nu știu dacă eu voi fi candidatul, dar am mai trăit această experiență extraordinară, în 1992, când m-am clasat pe locul al treilea.
Cred și sper, însă, ca până la anul să avem alegeri anticipate, prezidențiale și parlamentare. Altfel, riscăm să nu mai avem țară, în urma punerii la cale a „dictatului de la Bruxelles”. Vedeți bine că liderii maghiari cer protectorat Ungariei pentru Transilvania. În paralel cu achiziționarea de către străini, în marea lor majoritate maghiari, a milioane de hectare de pământ din pământul țării, și a sute de mii de imobile”.