VIAȚA MEA CU CANCERUL

Cum a primit vestea, unde a mers imediat după ce a plecat din spital, dar și ce s-a întâmplat la o lună de la diagnosticare, aflați dintr-un interviu exclusiv pe care Cornel Cojocaru l-a acordat Gândul. Cu umor fin vorbește nu despre diferența dintre RON și LEU, – apropo, îl enervează teribil să audă pe cineva spunând 500 RON, de exemplu, precizând că românii au ca monedă leul și nu RON-ul -, ci despre ceea ce numește „o întâmplare oncologică”, cancerul pe care îl ține sub control de zece ani.

De atunci trăiește fără stomac. Are 62 de kilograme și o misiune. Să încerce să ajute oamenii și să prevină astfel de întâmplări: „Cancerul nu se vindecă, din păcate, dar se poate ține sub control”.

– Gândul: De 20 de ani comunicați altora veștile bune și veștile proaste, tot ce ține de viața lor, de economie. Dumneavoastră cum vi s-a comunicat acest diagnostic?

EXTERNE Ministrul german al Apărării, despre AMENINȚĂRILE hibride ale Rusiei: „Putin știe cum să ne deranjeze”

12:40

SURSE Rectorul Daniel David, propus ca ministru al Educației din partea PNL de către Ilie Blojan

12:38

Cornel Cojocaru: Aș zice indirect, într-un mod extrem de delicat. Și întâmplător, sau din fericire pentru mine bazat pe o relație directă și personală cu cel care mi-a comunicat, respectiv cu chirurgul. Prima oara  a fost acel indirect, care înseamnă că în momentul în care treceam printr-o procedură medicală – care se cheamă endoscopie -, am auzit cuvântul biopsie, și în momentul acela am avut un prim șoc, mic, dar un șoc. Și apoi, la finalizarea examenului, cu delicatețe mi s-a răspuns la întrebarea mea De ce a fost nevoie de biopsie? Mi s-a explicat că am acolo o rană, posibil adeno carcinom după aspect. „Nu e nicio problemă, trebuie să vedem, să îl operăm și o să te faci bine”.

A sunat încurajator, dar aici – ca receptor al unui asemenea mesaj recunosc că un mare sprijin l-am primit din partea credinței, care pe vremea aceea nu era așa de puternică ca acum, credința în bunul Dumnezeu. Pentru atei poate părea o blasfemie, dar eu sunt un credincios nu neapărat fervent și nu neapărat bigot, dar cred cu tărie și mai ales după atâția ani în bunul Dumnezeu. Și asta m-a ajutat să trec peste veste și asta recomand tuturor celor care primesc o astfel de veste. Sănătoși astăzi, mâine nu se știe cum vom fi, cu toții trebuie să avem conștiența faptului că acest cancer nu este nicio fatalitate și nicio rușine. Dimpotrivă, este o boală care poate fi ținută sub control. Cancerul nu se vindecă. Sunt medici care spun că acest cancer se vindecă. Nu se vindecă, din păcate, dar trebuie să conștientizăm faptul că cu cât mergem mai des la control cu atât avem șansa să ne prelungim viața.

Cornel Cojocaru a primit vestea într-un spital de stat, din București, unde venise pentru un control pe care el în ceruse. Astăzi stăpânește foarte bine termenii medicali. Carcinom nu știa atunci ce înseamnă decât vag, dar bănuia. „Vrând-nevrând, de-a lungul vieții acumulezi niște cunoștințe medicale și știam că un carcinom înseamnă de fapt o tumoră malignă, adică un cancer, mai pe românește. Cancro„.

– Ce ați făcut la finalul investigației medicale, după ce v-ați luat la revedere de la medic?

Cornel Cojocaru: M-am dus la birou, evident, pentru că aveam treabă.

– Dar nu este ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu puteți să vă luați haina din cui și să plecați pur și simplu

Cornel Cojocaru: Nu, nu, nu. Eram destul de marcat, dar am mers pe stradă liniștit. Întâmplător spitalul e aproape de birou și eram apăsat de ideea că a venit peste mine năpasta și totuși aveam credința că se poate rezolva bazându-mă pe ceea ce mi-a spus medicul. Că este vorba despre un cancer incipient, care se poate ține sub control.

– Pe traseu, între spital și banca în care lucrați, se află două biserici. Ați intrat în ele?

Cornel Cojocaru: Da, evident, m-am oprit în fața lor, dar nu am intrat. Nu am intrat pentru că, vedeți, manifestarea exterioară – vizitarea unie biserici înseamnă racordarea  într-un centru de energie pozitivă, racordarea la energia pozitivă universală. Pentru că până la urmă biserica poate fi socotită un astfel de centru de energie și gândire pozitivă. Dar credința în sine, sunt convins, este utilă, determinantă, dacă ea provine din interior spre exterior.  Nu trebuie să caut credință în exterior, ci întâi trebuie să o găsesc în mine.

– Pe cine ați sunat când ați ieșit din spital? Prima dată cu cine ați vrut să vorbiți?

Cornel Cojocaru: Pe mine și pe bunul Dumnezeu. Am avut o gândire puțin ciudată și am zis așa: Unu. Nu e sigur că e cancer. Doi. Orice veste rea poate fi comunicată chiar și mai târziu. Niciodată nu e prea târziu să comunici o veste rea, așa că până după operație nimeni din familie, de fapt nimeni în afară de medicul meu, nu a știut că eu aș fi suspect de cancer.

– V-ați dus la birou ca și cum ..?

Cornel Cojocaru: M-am dus la birou, da. O oră și ceva am stat și am discutat cu mine însumi, după care evident m-am aplecat asupra treburilor curente și mi-am zis că viața merge înainte, eu merg înainte și că, cu bunul Dumnezeu, o să ieșim și din asta

– S-a schimbat ceva din momentul ăla? Ați început să mâncați anumite alimente, să renunțați la cafea, să beți ceai verde?

Cornel Cojocaru: Din păcate, nu, și regret pentru că viața sănătoasă, eliminând factorii de stres, contribuie la o stare de sănătate mai bună. Asta e în mod sigur. Asta nu înseamnă ca eu să fiu strict vegetarian sau ca eu să mă alimentez cu Ph strict bazic sau acid, pentru că Ph-ul corupului trebuie să fie 7,4. Pentru că organismul își reglează singur toate aceste deficiențe. Condiția este să îl asculți. Este important să conștientizăm că trebuie să învățăm să ne ascultăm corpul. În momentul în care avem, de exemplu cârcei musculari, trebuie să știm că ne lipsește un anumit mineral, iar coprul trebuie alimentat cu acea substanță minerală, magneziu, de exemplu. Dacă avem poftă de banane, evident presupune un cost suplimentar, dar asta presupune că avem lipsă de potasiu și că putem avea niște probleme cauzate de această liupsă de potasiu, probleme cardiace, de exemplu. Cunoaște-te pe tine însuți și dă-i organisumului ceea ce îți cere, dacă îți poți permite material.

– Din momentul ăla, vă enerva un coleg, vreo decizie, ce făceați, vă enervați, trăgeați aer în piept..? Calculați altfel stresul?

Cornel Cojocaru: Nu sunt o fire colerică și în general îmi reprim izbucnirile. Atunci când am izbucniri, înseamnă că am o stare de tensiune interioară dusă la extrem și care nu mai poate fi controlată, dar încerc să mă controlez întotdeauna. Și visul vieții mele este să încerc să trec egal și calm prin toate încercările, fie ele bune, fie proaste.

– Sunteți un japonez?

Cornel Cojocaru: Nu, încerc să fiu un român calm.

– Din momentul diagnosticării și până la momentul intervenției chirurgicale cât timp a trecut?

Cornel Cojocaru: A trecut cam o lună de zile, dar încurajat de medicul meu curant, care mi-a fost și chirurg nu o singură dată, un prieten și un profesionist  adevărat, am făcut și alte controale pentru că este determinant  să nu te bazezi pe un singur control. De exemplu, nu spun unde și nici cu cine , asistat de acest chirurg al meu mininunat, e dr. Dan Cristian de la Colțea, mi-am mai făcut la altcineva o endoscopie. Și l-am auzit, în timp ce făceam endoscopia, pe stimatul meu prieten spunând: Dați înapoi, dați înapoi pentru că ați trecut pe lângă tumoare.

Iată că există posibilitatea ca anumite diagnostice să fie incomplete din eroare, din neatenție, din orice. Încurajez acest dublu control, second opinion, cum se spune,  a doua opinie, fie că este vorba de examinări de tipul endoscopie, mamografie, tomografie, fie că este vorba despre interpretarea unor astfel de rezultate.

Experiența profesională a tuturor este mai mare sau mai mică și este diversă din punct de vedere cazuistic. Și doctorii adevărați nu își refuză niciodată dreptul și nu se supără niciodată, dimpotrivă te încurajează să ceri și o a doua opinie. Si atunci mi-am multiplicat tipul controalelor pentru a vedea dacă rezultatul acelei endoscopii este corect. Evident, toate au relevat acest fapt. Partea proastă este că lumea este prea puțin informată și din experiența mea cu alți oameni, care între timp – din păcate, unii chiar tineri fiind, s-au stins din viață – am ajuns la concluzia că medicii de familie, medicii specialiști pe alte zone decât cea oncologică ar trebui să își întărească, să își consolideze cunoștințele oncologice în așa fel încât să poată să recunoască semnele unei posibile afecțiuni oncologice și să trimită mai departe la un control de specialitate.

– Vi se pare sau ați remarcat că medicilor din România le lipsește delicatețea de a comunica?

Cornel Cojocaru: Am întâlnit asemenea medici care comunică brutal, fie numai familiei, fie direct pacientului, ceea ce este cel mai rău. Pacientului, în același timp, nu trebuie să i se ascundă boala, dacă acesta comunicare se poate face cu delicatețea specială. Evident, în funcție de gradul de educație, pacientul poate să deducă singur natura bolii. Este important ca un pacient să știe pentru că, fiind informat, ar putea să lupte pentru boala sa, pentru sănătatea sa. Este esențial să crezi că te poți vindeca. În momentul în care, din păcate, medicina, organismul nu mai pot lupta împotriva bolii respective, în cazul nostru cancer, să te poți pregăti în liniște pentru trecerea dincolo.

– Este vreo rețetă anume pentru a comunica acest diagnostic? Profesorul Mitulescu, de la spitalul Sfânta Maria, mi-a spus la un moment dat că i-a comunicat unui pacient de-al său, căruia ulterior i-a reconstruit bazinul, diagnosticul având alături un psiholog. Ar fi o soluție ca spitalele să aibă și un terapeut, un psiholog specializat în tipul ăsta de comunicări?

Cornel Cojocaru: Categoric că ar trebui. Există și acum tipul ăsta de psihoterapeuți specializați pe zona oncologică pentru pacienții cu probleme oncologice, dar și pentru familiile lor. Comportamentul familiei vizavi de un bolnav  de cancer este foarte important. Și un bolnav de cancer de regulă urăște să fie compătimit, urăște tratamentul special, pentru că îl face să se simtă o legumă, sau chiar un om mort înainte de a fi mort.

Din acest motiv, o vizită a pacientului oncologic și a aparținătorilor acestuia la psiholog  este extrem de importantă și benefică în același timp, pentru că te ajută să treci în planul gândirii pozitive.  Îndoiala duce spre gândire negativă. Ea poate fi socotită și este un păcat. Discuțiile mele cu duhovnici mi-au relevat faptul că a te îndoi de Dumnezeu sub forma unei întrebări – De ce tocmai mie să mi se întâmple asta – înseamnă pe de-o parte un păcat, dar și o revoltă izvorâtă dintr-o gândire negativă.

– Dar revolta celui diagnosticat, revolta familiei există

Cornel Cojocaru: Toată lumea are păcate mai mari sau mai mici. Ale noastre sau moștenite. Nu există practic un om care să nu fi grești față de sine sau față de altcineva, nu neapărat față de Dumnezeu. Față de bunul Dumnezeu putem greși în orice clipă. El este suficient de bun și de iertător. De altfel se spune și că ceea ce dorește El este întoarcerea oii rătăcite la turmă. Dar trebuie să conștientizezi că faptele negative izvorăsc dintr-o gândire negativă care se răsfrânge asupra acestei transformări a celulelor normale în celule maligne. Fiecare dintre noi are în el gena malignității, care poate să apară la suprafață sau nu.

Dar, revenind, ar fi extrem de indicat ca un spital să aibă un psihoterapeut, și – oricum ar fi – pacientul și familia lui să facă vizite la un psihoterapeut. Pentru că regimul și stilul de viață ți se schimbă. Recunosc, mie regimul de viață mi se schimbă continuu.

– La ce ați renunțat? Aveți un regim special?

Cornel Cojocaru: Regimul de viață, nu neapărat cel alimentar. Regimul alimentar a fost stăpânit deja de dimensiunile  fizice ale structurii mele gastrointestinale.

Nu mai am stomac, se numește spleno gastrectomie totală. Adică ești puțin mai lejer pe interior. Între timp am mai scos un organ și sunt și mai lejer. E așa un curent cam mare prin abdomenul meu. Dar dincolo de asta, schimbarea care se produce este la nivel comportamental și la nivelul gândirii. Poți să te descurci singur, sau să treci singur prin această schimbare ca pacient oncologic sau ca membru de familie, dar în același timp există psihoterapeutul care te poate ajuta în conștientizarea acestei schimbări și în corectarea ei, dacă este nevoie.

– Ați ținut secret toată această perioadă, dar când a venit timpul să vă internați pentru intervenție, ce ați spus acasă?

Cornel Cojocaru: Simplu. Că trebuie să fac o operație la stomac că am o rană ulceroasă, lucru care era adevărat, pentru că era o ulcerație pe stomac. Caracterul rănii era, adevărat, de natură oncologică.

– Dumneavoastră, la terapie intensivă, după operație. Soția probabil că a interacționat cu medicul dumneavoastră, ce v-a zis ulterior?

Cornel Cojocaru: Nu am întrebat-o niciodată cum a primit vestea și ce..dar bănuiesc că a primit-o cu calm pentru că compartamentul ei a fost exemplar. Nici nu m-a cocoloșit, nici nu m-a abandonat. A fost un tratament egal, cu un spor de atenție din partea ei, în special pe zona afectivă, dar și pe zona mea de alimentație.

– Sunt oameni care acuză sindromul membrului fantomă, acel organ pe care l-au avut odată și pe care, dintr-un motiv anume, l-au pierdut. Își simt piciorul care nu mai e, își simt brațul..Dumneavoastră vi s-a întâmplat asta, să vă simțiți stomacul lipsă?

Cornel Cojocaru: I-am simțit și îi lipsa continuu, pentru că nu pot să mănânc mult, trebuie să mă rezum să mănânc puțin. Dar în rest, nu, pentru că totul se concentrează la nivelul mental.

– După intervenție ați urmat terpii complementare?

Cornel Cojocaru: Categoric, am făcut. Și am mai făcut un lucru, care poate fi interpretat  și ca un lucru bun și ca o greșeală. Nu m-au interesat deloc caracteristicile bolii, nu am citit deloc pe net, nu m-am pe cine știe ce enciclopedii să văd ce este boala asta, în ce constă, care este rata de supraviețuire, ce trebuie să faci. Ci am stat liniștit, mi-am văzut de convalescență, după care medicul meu curant mi-a zis că trebuie să merg să mă vadă și un oncolog. Și m-am dus la dna profesoara Rodica Anghel, că așa mi-a zis.

Eu am încredere în medici, mai ales în cei români și fac de obicei ce îmi spun ei. Cu credință. Și am făcut chimioterapie, și după aia radioterapie. Și modul în care am reacționat în urma celor două tratamente mi-a întârit convingerea că nu există neapărat boală, ci pacient. Am avut marele dar de la Dumnezeu să pot să trec prin cele două tipuri de terapii fără să îmi fie afectată în vreun fel starea generală. Foarte mulți pacienți, din păcate, trecând prin chimioterapie au senzații de vomă, de rău. La mine, singurul simptom a fost că am devenit Telly Savalas, mi-a căzut părul complet, cum se întâmplă, mi-au căzut unghiile, nu mai creșteau, și aveam câteva simptome neplăcute, niște miniparestezii. Furnicături și amorțeli în vârful degetelor și la picioare, dar atât. Am avut și din acest punct de vedere un dar de la Dumnezeu. Alții, prieteni buni care au trecut dincolo au avut un impact dur din partea tratamentului, fie el radio, fie chimioterapeutic.

– Ați spus că pe parcursul acestei bătălii cu cancerul ați refuzat să citiți, să aflați ceva despre boală. Dar când cineva încerca să vă compătimească, să se mire..?

Cornel Cojocaru: Am refuzat orice tip de compătimire.

– Și când vă spunea de X, care a avut și el un tip de cancer și s-a tratat cu foi de ceapă, să zicem?

Cornel Cojocaru: Aici am avut iar o alegere de făcut, și am făcut-o. Prima alegere a fost să vorbesc deschis și liber despre boala de care sufăr – pentru că am mai spus-o: cancerul nu se vindecă, ci se ține sub control – pentru a insista asupra importanței controlului periodic, a descoperirii cât mai devreme a acestui tip de boală. Pentru că dacă este în fază incipientă atunci trebuie să o ții sub control. Dacă evoluția a dus deja la o invazie în corp, e nevoie de o minune. Dar trebuie să meriți minunea, să faci alegerea corectă și să încerci să nu te agate de ea, ci să îi forțezi apariția.

În același timp, tratamentele alternative, am învățat că sunt extreme de bune, dar că nu trebuie să interacționeze cu tratamentul clasic, cu chimioterapia. Din păcate, au fost exemple care mi-au confirmat rapid și dur această concluzie,  fitoterapia sau orice alt tip de terapie nu trebuie să înlocuiască terapiile clasice. Există terapia Gerson, există și alte terapii, dar un exemplu de pseudo-terapie este cel urmat de, fie-I țărâna ușoară, faimoasa  Anca Parghel, care a renunțat la chimioterapie, convinsă fiind că dacă mestecă boabe de cafea, și nu numai, se poate vindeca de cancer. Deci nu. Pentru că am încercat să îmi ajut prietenii, am întrebat un cetățean din China, pe care îl cunosc de ceva vreme, și l-am rugat să întrebe și el specialiștii din China unde putem găsi un tratament naturist care să înlocuiască chimioterapia și să vindece și cancerul. După două săptămâni mi-a dat următorul răspuns: „90% dintre chinezii care suferă de boli oncologice urmează tratamentul chimioterapeutic pentru că nu există niciun fel de tratament fito sau naturist care să fie un tratament vindecător 100% pentru cancer”.

– Acum vorbiți despre boală, ați vorbit și imediat după intervenție, dar ați gândit o strategie de comunicare având în vedere profesia dumneavoastră?

Cornel Cojocaru: Nu, din păcate nu. Am încercat să gândesc o strategie de comunicare, dar nu. Ca de obicei, am răspuns la o întrebare. Și întrebarea imediat după operație a fost arzătoare: De ce continui să trăiesc? De ce Dumnezeu mi-a mai dat viață? De ce Dumnezeu m-a ajutat să trec pron această încercare? Și atunci mi-am spus mi-am spus: Pentru că am o misiune. Ăsta e răspunsul pe care mi l-am dat eu. Care e misiunea mea? Să încerc să ajut oamenii. Sau să prevină astfel de întâmplări.