YVETTE, AVOCATA ROMÂNIEI: „Wow, ce s-a întâmplat cu țara asta?!”

O profesoară suedeză a reușit ceea ce puțin români nici măcar nu își propun: să promoveze România într-un mod dezinteresat, fără să fie plătită de vreo autoritate. La ea în țară este considerată „ambasadoarea” României. Are o pagină de Facebook – The Bucharest Lounge -, unde nu doar că promovează țara noastră, ci se și implică în campanii umanitare pentru comunitățile defavorizate din România.

Yvette Larsson (42 de ani) a trăit în diferite locuri ale lumii, dar spune că nicăieri nu s-a simțit atât de bine ca în România, astfel încât visează ca la un moment dat să se mute definitv aici și să aibă „căsuța ei” în curtea căreia să-și planteze trandafiri și floarea-soarelui. Până atunci, și-a propus să schimbe părerea proastă pe care o au mulți străini despre țara noastră. „Discrepanță dintre ceea ce auzim despre România și ceea ce este ea în realitate este foarte mare. Atunci mi-am spus: ‚Doamne, dar trebuie să fac ceva în acest sens”. România, pentru mine, este un cufăr cu comori. Ăsta este destinul meu. Nu pot să explic. Pur și simplu simt că trebuie să fac lucrul ăsta”, spune suedeza.

A venit în România pe vremea când avea 13 ani, era o adolescentă dornică să cunoască cât mai multe lume, cu care să vorbească și de la care să învețe cât mai multe lucruri despre țara în care ajunsese alături de familie în vacanța de vară a anului 1985.

JUSTIȚIE Fostul lider al grupării Sportivilor, unul dintre cei mai periculoși infractori, a fost EXTRĂDAT din Italia și este încarcerat în Penitenciarul Rahova

00:39

ÎN OPOZIȚIE Rectorul SNSPA, Remus Pricopie: „Este bine că USR nu a intrat la guvernare. Asta era o altă idee total greșită ca toți să aibă un singur candidat”

00:17

„Îmi amintesc că trebuia să stăm la cozi pentru a ne cumpăra pâine, iar atunci când voiam să ne cumpărăm ceva trebuia să mergem la magazinele acelea în dolari. Mi se părea foarte ciudat. Îmi amintesc că părinții mei se plângeau de mâncare, de faptul că mereu era același fel de mâncare. Îmi mai amintesc că cei mai mulți angajați ai hotelului vroiau să ne abordeze și să vorbească cu noi. Bunicul meu a cumpărat țigări și ciocolată chelnerilor. Mama era rugată să trimită cataloage cu haine. Tatăl și bunicul meu erau abordați deseori de români și erau rugați să le schimbe valută. După ora 11 totul era negru, nu mai era nimic afară. Aveam un ghid de naționalitate română care ne urmărea tot timpul și care era la dispoziția noastră 24 din 24. Îmi mai amintesc că oamenii își doreau foarte mult să intre în contact cu noi, să vorbească cu noi. Mama a fost cea care a observat cât de ținuți din scurt erau oamenii. Fusese și în alte locuri și nu înțelegea de ce nu voiau să vorbească cu noi”, povestește suedeza.

A revenit în România la 26 de ani după. Atunci a constatat că țara noastră are „potențial în diferite domenii și, din păcate, nu se face mai nimic în acest sens”. „Dacă ies aici pe stradă la mine în oraș și întreb lumea ce știu despre București, despre România, nu sunt în stare să îmi răspundă la această întrebare. Iar cei care au auzit câte ceva despre această țară au o impresie desptul de proastă”, a mai spus Yvette Larsson.

A făcut un blog și mai apoi o pagină de Facebook – The Bucharest Lounge pe care postează articole de promovare a României.

Într-un interviul acordat gândul suedeza a vorbit despre ce înseamnă România pentru ea și despre ce strategie aplică pentru a rebrendui imaginea țării noastre.

Când ați venit pentru prima dată în România?

Am ajuns în România prima dată în urmă cu 29 de ani, în anul 1985. Am venit împreună cu părinții și bunicii mei pentru două săptămâni, într-o vacanță în Mamaia. În perioada aia foarte mulți turiști din țările scandinave vizitau Mamaia. Pe atunci eram o adolescentă de 13 ani. Tot ce îmi doream era să vorbesc cu cei din jur, dar ei erau reticenți deoarece nu le era permis să vorbească cu străinii în acele vremuri. La scurt timp m-am împrietenit cu câțiva băieți, care voiau să exerseze limba engleză.  Mie îmi plac limbile străine de când mă știu. Atunci l-am cunoscut pe Mihai, un băiat cu care am corespondat de-a lungul timpului. Știa engleză pentru că mama lui era cercetător și a ținut ca fiul ei să învețe limbi străine. El era curios despre viața din afara granițelor României, eu eram curioasă să află cum trăiau cei din această țară. De la această prietenie am urmărit mereu România, eram mereu curioasă să aflu ce se mai întâmplă în această țară. Am primit primul mărțișor atunci când aveam 14 ani.

FOTO: Arhivă personală // Yvette Larsson alături de părinții și bunicii ei în 1985, la Mamaia, atunci când a ajuns pentru prima dată în România

De-a lungul timpului am de învățat despre tradițiile voastre, deoarece România este o țară mare și mai sunt multe lucruri de descoperit. Am multe cunoștințe despre România, despre tradițiile acestei țări, despre oamenii care locuiesc aici.  Apoi, am revenit în România abia în 2011, nu pentru că nu mi-a plăcut încă de atunci România, ci din cauza comunismului. M-am întâlnit cu un prieten care a reușit să îmi stârnească din  nou interesul pentru această țară. De atunci și până în prezent am venit de peste 20 de ori în România. Vin ori de câte ori am ocazia. Am foarte mulți prieteni români  Atunci când am ajuns era o țară total diferită față de ceea cea pe care o cunoscusem în adolescență. Am revenit în România ca și adult. Prima mea reacție când am revăzut România după 26 de ani a fost: „Wow, ce s-a întâmplat cu țara asta?”.

Ce amintiri aveți din România anului 1985?

Aveam 13 ani. Prea multe amintiri nu am din acea perioadă. Mama este cea care își amintește destul de bine acea vacanță și mi-a povestit foarte mlte. Eram concentrată să îmi fac prieteni noi și să stau de vorbă cu tinerii. Ceea ce îmi amintesc e că trebuia să stăm la cozi pentru a ne cumpăra pâine, iar atunci când voiam să ne cumpărăm ceva trebuia să mergem la magazinele acelea în dolari. Mi se părea foarte ciudat. Îmi amintesc că părinții mei se plăgeau de mâncare, de faptul că mereu era același fel de mâncare. Îmi mai amintesc că cei mai mulți angajați ai hotelului voiau să ne abordeze și să vorbească cu noi. Bunicul meu a cumpărat țigări și ciocolată chelnerilor. Mama era rugată să trimită cataloage cu haine. Tatăl și bunicul meu erau abordați deseori de români și erau rugați să le schimbe valută. După ora 11 totul era negru, nu mai era nimic afară. Aveam un ghid de naționalitate română care ne urmărea tot timpul și care era la dispoziția noastră 24 din 24. Îmi mai amintesc că oamenii își doreau foarte mult să intre în contact cu noi, să vorbească cu noi. Mama a fost cea care a observat cât de ținuți din scurt erau oamenii. Fusese și în alte locuri și nu înțelegea de ce nu voiau să vorbească cu noi.

Ați spus că în prima vizită în România v-ați împrietenit cu un băiat cu care ați corespondat pentru o perioadă lungă de timp. Mai păstrați și acum legătura cu el?

Da. Suntem prieteni și acum după 29 de ani.

Ce v-a atras la România?

În momentul în care am revenit în România ca adult un lucru a ieșit în evidență și anume acela că aici, în România, există potențial în diferite domenii și, din păcate, nu se face mai nimic în acest sens. Dacă ies pe stradă la mine în oraș și întreb lumea ce știe despre București, despre România, nu sunt în stare să îmi răspundă la această întrebare. Iar cei care au auzit câte ceva despre această țară au o impresie destul de proastă. Cred că discrepanța dintre ceea ce auzim despre România și ceea ce este ea în realitate este foarte mare. Atunci mi-am spus: „Doamne, dar trebuie să fac ceva în acest sens”. România, pentru mine, este un cufăr cu comori. În momentul acela m-am decis că este momentul să fac lobby pentru a promova această țară. Mi-am spus că nu pot sta acasă cu mâinile în sân și să nu fac nimic. Trebuia să fac ceva. În primă fază am făcut un blog, apoi m-am apucat să strâng o serie de lucruri donate de diferiți oameni pentru o comunitate din Prahova – Valea Screzii. Pentru ca oamenii să vadă unde s-au dus lucrurile lor donate am fotografiat totul și imaginile le-am pus pe blog. După blog m-am decis să fac și un cont de Facebook care se numește The Bucharest Lounge. Aici postez zilnic imagini din România, recomand fanilor diferite locuri din România, în timp ce pe blog postez interviuri sau materiale despre România. Cred că nu este cinstit faptul că imaginea României este una proastă. Nu înțeleg de ce? România este o țară bogată nu doar în resurse naturale, ci și în peisaje și oameni.

Spuneți-ne trei lucruri care v-au făcut să vă îndrăgostiți de România.

Oamenii, locurile și tradițiile.

Aveți o pagină de Facebook – The Bucharest Lounge prin care promovați România. Le vorbiți fanilor despre tradițiile de aici, le arătați peisaje din România. Ce aveți de câștigat dumneavoastră prin faptul că promovați România?

Nu sunt plătită pentru a face lobby pentru România. Partea cea mai haioasă constă în faptul că foarte mulți oameni au impresia că am un business în acest sens. Prin faptul că promovez România încerc să câștig experiență cu această țară. România este ca un prieten pentru mine. Încă de pe vremea când aveam 16-17 ani am încercat să colaborez cu media din Suedia. Le scriam și le propuneam să scrie ceva despre România. În decembrie 1998 am scris presei de aici din Suedia și le-am spus de ce nu vă duceți în România să vedeți cu ochi voștri cum se petrec lucrurile acolo. Acum, ca adult, mai ales după 2011, m-am implicat și mai activ, astfel că de fiecare dată când văd un articol mincinos la adresa României le trimit un mail și le atrag atenția în acest sens. De cele mai multe ori nu primesc un răspuns înapoi, dar asta nu mă descurajează și continui să fiu perseverentă în acest sens. Important este să nu renunți. Atunci când cred în ceva cu adevărat nu renunț niciodată. Toamna trecută a fost prima dată când presa din Suedia a reacționat la ceva ce am scris. Mi-au luat un interviu cu privire la donațiile de care v-am spus mai devreme și despre felul am rebranduit România. A fost pentru prima dată în 20 de ani când am avut o reacție din partea presei, dar acest lucru nu m-a descurajat. Am realizat că ăsta este destinul meu. Nu pot să explic. Pur și simplu simt că trebuie să fac lucrul ăsta. De când am făcut pagina de Facebook – The Bucharest Lounge am constatat că există foarte mulți oameni care sunt de aceași părere ca și mine, care îmi împărtășesc aceași misiune, care sunt optimiști, care cred în ziua de mâine, care vor să facă ceva pentru generația de mâine, care au foarte multe proiecte pentru copii.

Ce locuri ați apucat să vizitați din România?

Când am revenit a doua oară în România am stat în București, apoi am fost în Brașov, în Sighișoara, în Cluj, în Deltă – într-un oraș micuț numit Vișina. Am fost în Bucovina la schi – într-un loc numit Vatra Dornei. Vara asta m-am plimbat cu trenul. Am văzut zona rurală din tren. A fost frumos. Am văzut lanurile. A fost o modalitate drăguță de a vedea această parte a țării.

Cu siguranță, de-a lungul timpului, ați mâncat diferite preparate tradiționale Care este preferatul dumneavoastră?

Cel mai mult pe partea culinară îmi place în România că se mănâncă foarte natural. Foarte mulți oameni mănâncă produse din grădinile lor, ceea ce cred că este minunat nu doar pentru români, ci pentru întreaga lume. Asta mi se pare fantastic la România. Oamenii ar trebui să aibă posibiliatea să își crească mâncarea, și astfel nu am mai fi nevoiți să mâncăm alimentele cu E-uri și alți aditivi alimentari. În Suedia, de exemplu, nu putem crește atât de multe legume și fructe în curte pentru că aici vremea este rece și nu este propice pentru agricultură.  Aici nu avem caise. Oamenii de aici sunt foarte conștienți de faptul că ar trebui să mănânce cât mai natural și încearcă să facă acest lucru, dar suntem limitați din acest punct de vedere deoarece suntem nevoiți să mâncăm alimente exportate. O altă diferență între România și Suedia constă în faptul că românii nu trebuie neapărat să se ducă la supermarket ca să cumpere roșii. Mulți oameni au părinți la țară de unde își pot procura diferite alimente. Aveți roșii în grădină, condimente și brânză de la prietenii buncii, care au brânza de la vacile sau de caprele pe care le cresc. Aceste simple lucruri sunt fantastice. Atunci când un prieten de-al meu m-a întrebat ce să îmi pregătească pentru atunci când voi reveni în România i-am spus că vreau roșii, brânză, ceapă roșie și niște ardei iuți. Le-am primit la aeroport. Dacă aș locui în România aș putea deveni vegetariană, pentru că legumele de la voi sunt fantastice. Îmi aduc aminte de exemplu că anul trecut am fost în piață și erau foarte mulți pepeni, pepeni de diferite feluri, ceea ce a fost fantastic. Atunci când simți mirosul, atunci când vezi culorile rămâi mut. Aveți legume fantastice pe care le apreciez foarte mult. Îmi plac foarte mult și gemurile voastre. De exemplu gemul de trandafir. Este wow. Chiar acum, în frigider am sirop de trandafiri, care este fantastic. Îmi place zacusca, de diferite feluri, îmi place salata de vinete. Primul fel de mâncare tradițional de care m-am îndrăgostit au fost sarmalele. Îmi mai place faptul că faceți grătar afară, în curte, îmi place să simt mirosul de pui de pe grătar. Îmi plac, de asemenea, și micii, dar nu prea mulți. Unul, maxim doi, cu niște salată. Anul ăsta când am venit în România  mi-am făcut salată în fiecare zi cu bârnză albă. Sunt dependentă de brânza voastră albă. Îmi place salata de boeuf pe care am mâncat-o de anul nou. Îmi plac toate felurile de ciorbă care se servesc la voi, în special cele servite în pâine. Îmi place și vinul vostru. Aici în Suedia cred că există două branduri de vinuri din România. Aș putea face călătorii culinare și pentru vin. Numai bazându-mă pe aceste criterii aș putea să promovez România în țările scandinave.

Știți să vorbiți românește? Ce cuvinte ați învățat în română?

Înțeleg destul de bine limba română. Am luat niște cursuri. Am învățat franceza, apoi am studiat spaniola și latina, limbi care se aseamănă foarte mult cu limba română. Nu pot să spun că știu să vorbesc la perfecție, dar am o bază în acest sens. Cuvintele în română nu sunt așa de dificile pentru mine. Atunci când sunt în rândul copiilor trebuie să mă exprim. Atunci când am fost în Valea Screzii sau când sunt cu copiii prietenilor mei vorbesc cele mai uzuale cuvinte. Știu acele simple cuvinte cu ajutorul cărora pot să îmi comand o cafea. Încerc să vorbesc cât mai multe cuvinte. Sunt de părere că dacă știi limba unei țări practic ai ușa deschisă a acelei țări, poți să îi intri pe sub piele. Am trăit în străinătate foarte mulți ani și îmi este foarte clar că atunci când începi să înveți limba unei țări, atunci începe adevărata comunicare cu oamenii care trăiesc acolo.

Care a fost primul cuvânt pe care l-ați învățat în română?

Am învățat să spun „Bună dimineața!”, „Noapte bună!”, „Bună seara!”. „Ce faci?”. Aceste expresii simple. Atunci când am venit pentru prima dată în România eu, părinții mei și bunicii mei am făcut un fel de troc cu românii: noi îi învățam cuvinte în suedeză, ei ne învățau cuvinte în română. Atunci am învățat să număr, am învățat numele munților, am învățat cuvintele de bază.

Care vi s-a părut cel mai greu cuvânt?

Cele mai grele cuvinte mi se par cele cu diacritice. Ă, î, â. Aceste sunete mi se par grele. Atunci când un român le pronunță par ok, dar atunci când văd un cuvânt cu diacritice sunt așa… Cum s-o pronunța cuvântul ăsta? Sunt fascinată de cuvintele care conțin trei „i”, precum „copiii”, astea îmi atrag atenția.

De ce promovați România și nu promovați Suedia, țara în care v-ați născut?

Am ales să rebranduiesc România și nu Suedia, pentru că la Suedia nu am ce să rebranduiesc. Suedia este ceea ce este. Pentru mine Suedia reprezintă rădăcina. Nu am probleme de identitatea mea. Atunci când ajung în România observ că cei de acolo luptă pentru identitatea lor. Din punctul meu de vedere, Suedia nu are nevoie de rebranduire. Dacă cineva consideră altceva, atunci să o facă el.

Pagina de Facebook conține mesaje scrise în engleză, dar și unele în română. De ce nu ați ales să vă exprimați în limba maternă?

Scopul acestei pagini este ca mesajele mele să ajungă la cât mai mulți oameni, de cât mai multe naționalități. Astfel, am ales să scriu în engleză. La început m-am gândit să postez în suedeză. Dacă aș fi ales să scriu în suedeză, atunci pagina de Facebook nu ar mai fi una internațională, cred că ar fi fost una scandinavă. Să recunoștem: oamenii sunt leneși! Nu leneși în sensul propriu al cuvântului, ci nu și-ar da interesul să afle ce scrie într-o limbă pe care nu o cunosc. Trăim într-o lume în care suntem mari consumatori de media, suntem mari consumatori de fotografii, în primul rând. O fotografie este mereu mai citită decât un text scris. Imaginile sunt pe înțelesul tuturor, sunt rapide. Ăsta este societatea în care trăim. Atunci când am făcut pagina de facebook m-am gândit că dacă scriu în suedeză, doar perietenii mei scandinavi l-ar fi citit, dar scopul meu era ca mesajele postate acolo să ajungă în întreaga lume. A trebuit să folosesc limba engleză drept unealtă a comunicării. Engleza nu este limba mea natală, ci este limba prin intermediul căreia pot comunica. Am dăți în care, întradevăr, postez și în română. Trebuie să recunosc că pe partea asta beneficiez de consiliere. Am prieteni români care mă ajută în acest sens. Nu sunt ajutată atunci când scriu „Bună dimineața!” „Noapte bună!”. Mă descurc și singură.  Îmi place foarte mult să îl citesc pe Eminescu, îmi place foarte mult literatura. Citesc ceva, iar apoi vreau să spun acel lucru în gura mare. Astfel, traduc în română și apoi rog prietenii români să mă ajute. Deseori primesc mail-uri de la diferiți oameni care îmi dau diferite ponturi și idei despre ce ar trebui să postez. Nu am timp să mă uit peste toate pe parcursul unei zile și atunci le spun fanilor că le voi răspunde la sfârșitul săptămânii, atunci când voi avea timp să mă uit peste toate mesajele și tot atunci îi răspund fiecăruia în parte.

Pe contul de Facebook promovați și portul național românesc. Ce v-a atras la ie?

Îmi place foarte mult. Fiecare ie are propria poveste. Prima ie am primit-o cadou de la o prietenă de-a mea. Pe a doua, una albastră, mi-am cumpărat-o dintr-un magazin din București, iar apoi garderoba mea s-a îmbogățit cu încă una de culoare roșie. Am o amintire frumoasă despre felul în care a intrat în viața mea. Eram în Bucovina la schi și am stat la o pensiune și proprietarii mi-au spus: „De ce nu te duci la muzeul satului?” pentru că au văzut cât de pasionată eram pentru lucrurile care țineau de folclor. Am ajuns acolo și întâmplarea a făcut ca la muzeul satului să fie bunicii proprietarilor muzeului, care toată viața lor au colecționat diferite obiecte. Bunica făcea ii. Erau pereți întregi acoperiți cu ii, curele, fuste. Pentru mine parcă era Raiul acea încăpere. Am probat toate iile care erau. Ea a fost foarte bună și drăguță. La un moment dat, în timp ce probam iile, ea mi-a spus că ar vrea să imi dăruiască una. Eu am spus: „Nu, nu, nu”. În cele din urmă am cumpărat una. E foarte multă muncă în spate și ca să faci o singură ie aloci foarte multe ore. Deși a vrut să mi-o dăruiască, eu am ținut să o plătesc. Îmi place ia din mai multe motive. În primul rând este foarte frumoasă, are o poveste de spus. Fiecare ie în parte are o poveste de spus. Iile au diferite simboluri. Mi se pare destul de interesant să învăț despre fiecare simbol în parte. Îmi place că modelul fiecărei ii în parte arată zona din care vine. Cu timpul am început să îmi dau seama care vine din Prahova, care din Bucovina, din Maramureș, pentru că fiecare în parte are un stil aparte. Din câte am înțeles, în trecut ia era ca o carte de credit pentru cel care o purta, spunea despre tine cine ești. De exemplu, sâmbăta, când ieșeai la horă felul în care arăta ia ta vorbea despre statutul tău social, despre nivel de educație, dacă ești căsătorit sau nu. Fiecare ie în parte spune o poveste, iar mie îmi plac poveștile. În plus, ia reprezintă pe mine o parte din imaginea României. Dacă ar fi după mine aș rebrandui România cu ajutorul iei. Indiferent de țara unde sunt, am mereu o ie la mine, deoarece ia îi poate ajuta pe oameni să înceapă o conversație. Mi s-a întâmplat de multe ori ca oamenii să mă oprească pe stradă să îmi spună: „Wow, ce bluză frumoasă. De unde o ai?”. Iar în acele momente încep să rebranduiesc România.

V-ați gândit vreodată să vă mutați definitiv în România?

Da, mi-a trecut prin minte. Nu știu să spun când. Tot ce știu este că am o imagine în mintea mea despre o casă lângă care sunt plantați trandafiri și floarea-soarelui, iar în grădină am foarte multe legume și tot felul de fructe. Îmi imaginez casa undeva pe plajă, dar încă nu sunt foarte sigură de acest lucru. Am o imagine destul de clară în mintea mea în ceea ce privește această casă. Nu pot însă să spun când m-aș muta în România și aș trăi precum un român.

Cea mai frumoasă amintire despre România?

Am foarte multe amintiri frumoase cu România. Însă, printre cele mai frumoase amintiri pe care le am cu România se numără una dintre diminețile pe care mi-am petrecut-o pe Transalpina. A fosta anul trecut, când am venit în vacanță în România. Ne-am dus de dimineață să facem poze. A fost un moment magic. Transalpina este o zonă foarte frumoasă. Este foarte pură și te face să te simți în perioada preistorică. Ne uitam la răsărit și chiar le-am spus prietenilor: „Priviți, așteptăm să iasă dinozaurii”. Acea dimineață a fost memorabilă. Totul părea desprins dintr-un basm: era liniște, puteai chiar să îți auzi respirația. Culorile erau foarte frumoase. România este o țară fotogenică. Este paradisul fotografilor.