Prima pagină » IT&C » A apărut primul prezervativ inteligent. Cât costă și de ce este „capabil”

A apărut primul prezervativ inteligent. Cât costă și de ce este „capabil”

A apărut primul prezervativ inteligent. Cât costă și de ce este
O companie britanică a lansat i.Con, despre care spune că este primul prezervativ inteligent din lume. Cei care comandă produsul primesc în cutie un set de prezervative și un mic inel din cauciuc care se atașează la baza penisului.

Acesta din urmă include un nano-chip care măsoara durata actului sexual, grosimea organului, caloriile arse, numărul mișcărilor, frecvența contactelor sexuale și temperatura pielii, scrie Go4it.

Dispozitivul dispune de propria aplicație pentru smartphone, compatibilă cu Android și iOS, și se încarcă la computer prin intermediul unui port micro-USB.

Potrivit unui purtător de cuvânt al producătorului British Condoms, i.Con este foarte comod. „Nu vei ști că este acolo, deoarece este foarte ușor și non-invaziv”.

Dispozitivul este disponibil deocamdată doar în Marea Britanie, la prețul de 60 de lire sterline. În cazul în care va avea succes, British Condoms promite să livreze și pe plan internațional.

Autor