Prima pagină » IT&C » A fondat o companie care a ajuns să valoreze 50 de milioane de dolari, dar când fost vândută nu a primit niciun ban. Cum a fost posibil

A fondat o companie care a ajuns să valoreze 50 de milioane de dolari, dar când fost vândută nu a primit niciun ban. Cum a fost posibil

A fondat o companie care a ajuns să valoreze 50 de milioane de dolari, dar când fost vândută nu a primit niciun ban. Cum a fost posibil
Cofondatorul unei companii care la un moment dat ajunsese să valoreze 50 de milioane de dolari nu a primit niciun ban după ce firma a fost vândută, scrie Business Insider.

După ce în presa americană a apărut știrea că firma de customer service online Get Satisfaction a fost cumpărată de compania de management în social media Sprinklr, lumea a sărit să îl felicite pe Lane Becker, cofondatorul Get Satisfaction.

Acesta a reacționat rapid pe Twitter: ”Fondatorii au fost săriți din schemă, nu am primit nimic”. Becker a explicat că a fost dat afară din companie în 2010, iar de atunci compania a mers din rău în mai rău. Acum, Get Satisfaction a fost vândută la disperare, singura alternativă fiind desființarea, susține Becker.

Practic, doar actualii șefi ai companiei au câștigat bani din tranzacție, susține Becker. ”Dacă vreți să felicitați pe cineva, vi-i recomand pe actualii CEO și CFO, tipii ăștia s-au asigurat că vor fi plătiți. Mulți, mulți investitori și angajați nu au primit niciun ban, la fel ca fondatorii”, a mai scris Becker pe Twitter.

Cofondatorul recunoaște însă că a făcut două mari greșeli, care au dus la această situație. În primul rând, faptul că și-a lăsat afacerea pe mâna unor ”venture capitalists”, adică afaceriști care finanțează companii aflate la început, sperând să scoată profit ulterior. În al doilea rând, Becker își reproșează faptul că nu a evaluat mai bine locul companiei sale pe piață, înainte de a cere finanțare.

Autor