Al treilea cel mai mare producător de smartphone-uri îi dă emoții rivalei Apple. Telefonul care face iPhone 6 Plus să pară o afacere proastă

Publicat: 15 01. 2015, 16:45
Actualizat: 11 01. 2020, 23:15

Prețul la liber al Xiaomi Mi Note Plus va începe de la echivalentul a 376 de dolari în China, fiind de aproape 3 ori mai ieftin decât iPhone 6 Plus de la Apple.

La lansare, versiunea de bază a iPhone 6 Plus (16 GB) costa în China, la liber, aproape 1.000 de dolari. 

Noul phablet Xiaomi va fi disponibil în China, începând cu luna martie, în câteva variante. Modelul de bază are ecran Full HD (1.080p) cu diagonala de 5,7 inci, procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 801 de 2,5 GHz, 3 GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 16 GB, cameră principală Sony de 13 MP cu stabilizare optică a imaginii (plus frontală de 4 MP), baterie de 3.000 mAh și suport dual-SIM.

Versiunea „Pro” are ecran Quad HD (rezoluție 2.560 x 1.440 pixeli), 4 GB memorie RAM și capacitate de stocare internă de 64 GB. Prețul acestui model este de 533 de dolari în China, mult mai puțin decât cea mai ieftină versiune de iPhone 6, care costă aproximativ 850 de dolari.

Puntele slabe ale Mi Note sunt capacitatea de stocare redusă în varianta de bază (16 GB) și faptul că vine (varianta standard) cu o versiune de Android mai veche, Android 4.4. KitKat. 

Noul telefon nu impresionează numai prin specificații, ci și prin designul bazat pe materiale premium, precum protecția Gorilla Glass 3 (pe față și spate) și aluminiul. Mi Note are o grosime de 6,95 mm și o greutate de 161 grame. Prin comparație, Samsung Galaxy Note 4, care are un ecran tot de 5,7 inci, cântărește 176 de grame, iar iPhone 6 Plus 172 de grame. 

Fondatorul Xiaomi, Lei Jun, nu a ratat ocazia de a ironiza Apple la evenimentul de lansare, subliniind faptul că pe iPhone 6 Plus ansamblul camerei iese în relief. 

 

Xiaomi nu a oferit detalii despre data la care noul phablet va fi disponibil și pe alte piețe.

Compania chineză, fondată în 2010, a atras recent o nouă rundă de investiții de 1,1 miliarde de dolari, ajungând la o valoare de piață de 45 miliarde de dolari. Veniturile Xiaomi s-au dublat în 2014. Compania a obținut anul trecut venituri de 11,97 miliarde dolari, în creștere cu 135% față de 2013.