Prima pagină » IT&C » Anunțul făcut de Apple pentru această toamnă: „Pregătim mai multe versiuni”

Anunțul făcut de Apple pentru această toamnă: „Pregătim mai multe versiuni”

Anunțul făcut de Apple pentru această toamnă:
Apple pregătește mai multe versiuni ale smartwatch-ului pe care îl va lansa probabil în toamnă, au declarat surse apropiate situației, și vizează prin această strategie să contracareze dispozitive lansate de rivali precum Google și Samsung, potrivit Wall Street Journal.

Smartwatch-ul Apple va avea peste 10 senzori, inclusiv pentru a monitoriza sănătatea și activitatea fizică, au spus sursele. Compania americană vrea să răspundă cu produsul său criticilor smartwatch-urilor aflate deja pe piață, care afirmă că acestea nu au funcții semnificativ diferite de un smartophone.

Apple și-a manifestat interesul pentru monitorizarea stării de sănătate și a activității fizice a consumatorilor în luna mai, când a prezentat o aplicație numită Health, care ar trebui să strângă toate datele de acest fel ale utilizatorului într-un singur loc.

Compania nu a prezentat și un dispozitiv propriu pentru colectarea datelor, alimentând speculații că acesta ar urma să fie introdus la o dată ulterioară.

Smartwach-ul ar putea fi lansat începând din octombrie, în timp ce producția ar trebui să pornească în două sau trei luni, la o fabrică a companiei taiwaneze Quanta Computer, un furnizor al Apple, au spus sursele. Quanta va efectua mai multe probe de producție în luna iulie.

Smartwatch-ul Apple va avea, probabil, mai multe ecrane, a afirmat una dintre sursele Wall Street Journal. O altă sursă, de la un furnizor de componente, a declarat că livrările sunt estimate la 10-15 milioane de unități până la sfârșitul anului.

Autor