Aplicația prin care părinții pot controla telefoanele smart ale copiilor, disponibilă pentru sistemul Android. Cum funcționează
Astfel, copiii nu vor mai ignora apelurile părinților, întrucât aceștia le pot bloca telefoanele, informează independent.co.uk.
„Când blochezi telefonul copilului cu Ignore No More, copilul tău are doar două opțiuni – el sau ea te poate suna înapoi sau să sune la urgență”, se arată pe site-ul aplicației.
„Acum ai parte de atenția lor. Ignore No More este o aplicație ușor de instalat care îți dă control asupra telefoanelor copiilor”, se mai arată pe site.
Prin această aplicație părinții setează o parolă care poate debloca telefonul, ceea ce încurajează copiii să-și sune părinții mai repede, pentru ca celelalte aplicații ale telefonului să devină funcționale.
Sharon Standifird, mamă a doi copii, s-a consultat cu designeri și dezvoltatori timp de câteva luni și a descoperit că aplicația este populară în rândul părinților din Statele Unite ale Americii.
Mamele care au folosit această nouă aplicație s-au arătat încântate, spunând că este o idee bună și o folosesc chiar și înainte de culcare, pentru ca fiii și fiicele lor să lase telefonul din mână și să se odihnească.
Pentru a instala aplicația – care este disponibilă doar în limba engleză -, utilizatorii trebuie să plătească 1,49 euro, potrivit huffingtonpost.fr.