Prima pagină » IT&C » Apple va lansa o versiune de iPhone cu carcasă suflată cu aur

Apple va lansa o versiune de iPhone cu carcasă suflată cu aur

Apple va lansa o versiune de iPhone cu carcasă suflată cu aur
Apple va lansa o versiune de iPhone 5S cu carcasă placată cu aur, potrivit unor surse ale publicației TechCrunch.

Apple va lansa o versiune de iPhone 5S cu carcasă suflată cu aur, potrivit unor surse ale publicației TechCrunch. Acest lucru a fost anunțat și de analistul Ming-Chi Kuo de la compania KGI.

Astfel, iPhone 5S, care va fi prezentat pe 10 septembrie, va fi disponibil în trei versiuni: alb, negru și auriu. Terminalul va avea un procesor mai rapid, o cameră mai bună și, posibil, un sistem de citire de amprente. Nu se știe deocamdată dacă și versiunea mai ieftină, iPhone 5C, va debuta tot pe 10 septembrie.

În cel de-al doilea trimestru al acestui an, piața globală a sistemelor de operare mobile a fost dominată autoritar de Android (Google), cu o cotă de aproape 80 la sută, mai exact 79,3%, potrivit firmei de cercetare a pieței IDC. Anul trecut, în aceeași perioadă, Android avea o cotă de piață de 69,1%.

Locul doi pe piața sistemelor de operare mobile a fost ocupat, în perioada aprilie – iunie 2013, de iOS (Apple), cu o cotă de 13,2%, față de 16,6% anul trecut.

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele