Apple vrea să atragă 2,8 miliarde euro printr-o emisiune de obligațiuni
Producătorul iPhone pune astfel în practică un plan stabilit la începutul acestui an, pentru vânzarea de obligațiuni în alte monede decât dolarul.
Potrivit Wall Street Journal, emisiunea de obligațiuni pe termen de 8 ani va oferi investitorilor un randfament de circa 1,1%, iar cea cu maturitate de 12 ani un randament de aproximativ 1,7%.
Aceste randamente vor fi cele mai reduse plătite vreodată pentru obligațiuni denominate în euro emise de companii, cu maturități similare, ceea ce reflectă încrederea că obligațiunile Apple reprezintă un plasament sigur, conform datelor Dealogic.
Apple a mandatat Deutsche Bank și Goldman Sachs să efectueze plasamentul.
Companiile americane au accelerat în ultimele luni programele de vânzări de obligațiuni pe piețele din Europa, profitând de costurile în scădere. De la începutul anului, firmele americane au vândut titluri în euro în valoare de 51,5 miliarde (64,5 miliarde dolari), cea mai mare sumă din primele zece luni ale unui an din 2008, potrivit datelor Dealogic.
Precedentele emisiuni de obligațiuni ale Apple au avut valori considerabile, de 17 miliarde dolari, respectiv 12 miliarde dolari. Investitorii au subscris titluri în valoare totală de circa 100 miliarde de dolari la cele două emisiuni, care au avut loc în 2012 și 2013.
Maturitățile au variat între 3 și 30 de ani, dobânda plătită de Apple fiind de 1,068% pentru titlurile pe 3 ani și de 4,483% pentru cele pe 30 de ani, puțin peste randamentul oferit de Trezoreria SUA pentru obligațiunile similare la acea dată. Fondurile obținute au fost folosite pentru plata programelor Apple de răscumpărare de acțiuni și a dividendelor.