Asha 501, smartphone-ul de 100 de dolari de la Nokia, se lansează în Europa în această vară
Telefonul Nokia Asha 501 va debuta în Europa în săptămânile următoare, a anunțat compania finlandeză. Modelul este unul destinat în special piețelor emergente și celor care nu au mai folosit înainte un smartphone.
Terminalul are un preț recomandat de 100 de dolari și rulează noua platformă software Asha, pe care compania o va folosi pentru modelele sale ieftine.
Asha 501, disponibil în variante cu unul și două SIM-uri, în funcție de piețe, are un ecran tactil cu diagonala de 3 inci (rezoluție 320 x 240 pixeli), cameră de 3,2 megapixeli, capacitate de stocare internă de 4 GB (extensibilă până la 32 GB prin intermediul slotului pentru card microSD) și cântărește 98 de grame.
Platforma Asha are două ecrane principale: Home și Fastlane. Din Home pot fi lansate aplicații, iar Fastlane este un centru de notificări, care afișează informații din aplicații și servicii.
Nokia a anunțat că pentru terminal sunt disponibile 40 de jocuri EA Games gratuite, în valoare de 75 de euro, care pot fi descărcate din Nokia Store. Alte aplicații populare disponibile sau în dezvoltare pe platforma Nokia Asha sunt CNN, eBuddy, ESPN, Facebook, Foursquare, Line, LinkedIn, Nimbuzz, Pictelligent, The Weather Channel, Twitter, WeChat, World of Red Bull și jocuri de la Gameloft, Indiagames, Namco-Bandai și Reliance Games.
Telefonul va fi disponibil în culorile: roșu aprins, verde aprins, cyan, galben, alb și negru.