Prima pagină » IT&C » Avertismentul unui fost hacker, devenit consilier în securitate informatică: ”Aveți grijă ce postați, Internetul nu uită niciodată”

Avertismentul unui fost hacker, devenit consilier în securitate informatică: ”Aveți grijă ce postați, Internetul nu uită niciodată”

Avertismentul unui fost hacker, devenit consilier în securitate informatică: ''Aveți grijă ce postați, Internetul nu uită niciodată''
Raoul Chiesa, fost hacker italian, fondator și CEO la Security Brokers sfătuiește utilizatorii de Internet să aibă grijă ce postează, pentru că va fi foarte greu să șteargă acele date, indiferent dacă este vorba de fotografii sau informații cu caracter personal.

„Internetul nu uită niciodată. (…) Dacă postați ceva pe Internet, este alegerea dumneavoastră”, a precizat expertul în criminalitate informatică, miercuri seara, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în cadrul unei reuniuni la care au participat mai mulți specialiști în securitate informatică, inclusiv reprezentanți ai Serviciului Român de Informații.

Pentru a-i convinge pe utilizatorii de Internet să fie mai atenți ce date despre ei fac publice, fostul hacker le-a recomandat să își imagineze că se prezintă la un interviu de angajare, unde cei care doresc să-i ofere un loc de muncă au verificat anterior pe Internet și au descoperit fotografii mai vechi cu candidatul, în care era beat criță, dezbrăcat, îmbrățișând o statuie în centrul unui oraș.

Asemănat cu un elefant, Internetul are o memorie greu de imaginat, aprecia fostul hacker. În sprijinul afirmației sale, Raoul Chiesa a apelat la ajutorul unui actor sibian care, în timpul unei scenete, i-a spus unui programator foarte multe lucruri despre el, deși nu l-a văzut în viața sa, bazându-se doar pe ceea ce acesta a postat de-a lungul anilor pe diverse pagini de pe Internet.

Nu doar Raoul Chiesa dar și ceilalți specialiști prezenți la discuția cu sibienii au avertizat, de asemenea, că utilizatorii de Internet nu ar trebui să facă publice acele date care îi pot vulnerabiliza și care îi ajută foarte mult pe cei care le-ar putea face rău.

Raoul Chiesa a vorbit la Sibiu, în timpul Congresului Internațional „Cybersecurity în România — platformă de dialog public-privat”, despre testele făcute în unul din cele mai mari aeroporturi din Europa, unde a verificat dacă se poate trece de sistemul de securitate informatică. În cazul în care un hacker ar putea sparge un astfel de sistem, pasagerii ar avea mult de suferit, pentru că ar putea schimba inclusiv afișajul electronic care indică decolările și aterizările aeronavelor, a apreciat Chiesa.

Congresul de la Sibiu nu este dedicat doar specialiștilor ci și publicului. La parterul Casei se Cultură a Sindicatelor din Sibiu, oricine poate sta de vorbă până sâmbătă cu reprezentanții mai multor firme, dar și ai Serviciul Român de Informații, pentru a afla cum să își protejeze datele din telefon sau calculator, scrie Agerpres.

Autor