Care sunt efectele revoluției digitale: „Peste 60% dintre copiii care încep școala primară vor avea meserii care acum nu există”
„Până în 2019, 86% din date vor fi procesate de centre de date în cloud și doar 14% de centrele de date tradiționale. Avem astfel nevoie de o rețea care oferă predictibilitate și control, prin vizibilitate. Securitatea va deveni un motor de creștere pentru dezvoltarea afacerilor din România. Putem folosi tehnologia ca un pilon pentru dezvoltarea digitală”, declară Dorin Pena, director general al Cisco România.
Dacă în 1987 erau conectate 10.000 de dispozitive la nivel mondial, până în 2020 vor fi conectate la internet peste 50 de miliarde. Datorită revoluției digitale, lumea în care trăim va fi reconfigurată. Peste 50% din joburile actuale ar putea fi afectate de automatizare, iar mai mult de 60% din copiii care încep școala primară vor avea meserii care azi nu există. Munca nu se va mai desfășura dintr-un birou fix, cu program 8-16, iar amenințările vor crește în volum și sofisticare. La baza tuturor acestor transformări digitale stă rețeaua. Digitalizarea presupune oferirea unor experiențe noi pentru clienți, transformarea proceselor și a modelelor de afaceri, responsabilizarea forței de muncă. Ca urmare a dependenței de tehnologie, companiile se supun unor riscuri foarte mari, de aceea e nevoie de o preocupare crescută pentru securitatea cibernetică.
Petr Pavlu, director al diviziei Ingineria Sistemelor din cadrul Cisco EMEA, explică modul în care companiile ar trebui să reacționeze la digitalizare și investițiile necesare în noile condiții. În opinia lui, decizia legată de investițiile în infrastructura digitală trebuie să fie prioritară pentru management. 45% dintre companii nu cred că digitalizarea reprezină un subiect critic; și s-ar putea ca aceste companii să reziste pe piață, să nu aibă nevoie de toate noile soluții, „dar noi credem că succesul în această eră digitală este condiționat de aducerea subiectului legat de digitalizare pe masa consiliului de administrație. Care trebuie să decidă dacă vrea sau nu să urmeze acest drum. Dacă am avea o carte pe bucate pentru a ști cum trebuie să gestioneze companiile digitalizarea ar fi minunat”, spune Petr Pavlu zâmbind. Și completează că fiecare companie trebuie să aibă o abordare proprie, mai ales în condițiile în care ciclul actual de viață al tehnologiei este tot mai scurt. „Este foarte important să evaluezi produsele, să știi cât de mult le poți folosi. E foarte important ca tehnologia pe care o folosești pentru viteză, pentru agilitate să fie tot timpul la zi.”