Prima pagină » IT&C » Cât de periculoase sunt aplicațiile gratuite pentru utilizatorii de smartphone. STUDIU

Cât de periculoase sunt aplicațiile gratuite pentru utilizatorii de smartphone. STUDIU

Cât de periculoase sunt aplicațiile gratuite pentru utilizatorii de smartphone. STUDIU
Un studiu recent arată că 10 dintre cele mai răspândite 25 de amenințări pe smartphone-uri sunt distribuite prin intermediul jocurilor și a aplicațiilor gratuite.

Studiul Motive Security Labs, realizat de Alcatel-Lucent, arată și că aproximativ 80% dintre virușii care au afectat rețelele mobile în prima jumătate a anului 2015 au provenit de pe PC-uri și laptop-uri cu sistem de operare Windows. Procentajul s-a schimbat considerabil în ultimii doi ani, când sursele de contaminare a rețelelor mobile erau împărțite în mod egal între dispozitivele cu Windows și Android.

Una dintre concluziile raportului este și faptul că infractorii cibernetici profită rapid de oportunitățile unice oferite de terminalele mobile pentru a răspândi virușii. În fapt, 10 din 25 dintre cele mai răspândite amenințări pe smartphone-uri sunt distribuite prin intermediul jocurilor și a aplicațiilor gratuite.

Raportul Motive Security Labs a analizat 25 de posibile amenințări la adresa telefoanelor mobile, dintre care 10 exploatează aplicațiile gratuite și jocurile. Cele mai importante dintre acestea sunt:

– Aplicațiile de pe smartphone-uri care spionează apeluri, SMS-uri, localizează, monitorizează emailurile și navigarea pe Internet

– Programe de tip scareware care sustrag banii utilizatorului pe motiv că datele de pe telefonul său au fost criptate

– Aplicațiile care presupun furtul de identitate prin intermediul telefonului

– Virușii de tip „cal troian” pentru mediul bancar care tind să fure identitățile bancare ale clienților și numerele cardurilor

– „Calul troian prin SMS” prin care hackerii le cer utilizatorilor via SMS să trimită bani către diverse numere

– Virușii care folosesc informații personale fără autorizație pentru a trimite  pop-uri enervante

– Raportul a identificat și o aplicație proxy care permite hackerilor să intre anonim pe Internet  prin intermediul unui telefon virusat, pe cheltuiala proprietarului dispozitivului

Raportul Motive Security Labs evidențiază și una dintre amenințările posibile despre care s-a discutat în 2015 și anume Stagefright. Este o vulnerabilitate multimedia a sistemului de operare Android care permite hackerilor să preia controlul telefonului trimițând un MMS cu un atașament special. La primirea mesajului, sistemul de operare Android deschide automat atașamentul și în acest mod se virusează telefonul fără ca utilizatorul să facă nimic. Conform estimărilor, Stagefright ar putea afecta aproximativ 1 miliard de dispozitive.

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele