Prima pagină » IT&C » Ce fac românii pe internet

Ce fac românii pe internet

Ce fac românii pe internet
Nouă din zece utilizatori de internet fix din România folosesc internetul de acasă pentru a căuta informații, a citi știri și pentru a fi la curent cu diverse evenimente, în timp ce 77% dintre aceștia îl folosesc pentru a accesa rețele de socializare, potrivit unui studiu de piață realizat de ANCOM.

Scopurile pentru care este utilizat internetul fix în gospodărie pot fi clasificate în patru categorii: informare, comunicare, activități recreative și tranzacții electronice.

Pe lângă nevoia de informare, utilizatorii din România accesează internetul fix de acasă pentru comunicare, 75% dintre respondenți comunicând cu familia sau prietenii prin mesageria instant, iar 71% dintre aceștia prin schimbul de e-mailuri, se arată în studiul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

Activitățile recreative reprezintă a treia categorie între interesele utilizatorilor de internet fix de acasă, după cum arată 61% dintre respondenți care urmăresc online programe TV, clipuri video sau filme, dar și 52% dintre cei chestionați care declara că accesează internetul fix de acasă pentru a juca jocuri online.

În schimb, studiul arată că mai puțini români folosesc de acasă internetul fix pentru a face cumpărături online (39%), precum și pentru a face tranzacții bancare sau pentru a plăti facturi prin Internet Banking (22%).

În ceea ce privește frecvența de utilizare, un român folosește internetul fix de acasă, în medie, 24 de zile pe lună, notează ANCOM. Aproape trei sferturi dintre respondenți îl accesează zilnic sau aproape zilnic (90% în cazul tinerilor între 16-24 ani), în timp ce 16% declară că îl folosesc de 2-3 ori pe săptămâna, iar 4% o dată pe săptămâna.

Internetul fix este accesat de acasă de obicei de pe un computer personal, 72% dintre români utilizând un calculator/desktop, 61% laptop/netbook, în timp ce 43% accesează acest serviciu de pe smartphone și 32% de pe tabletă. Un alt dispozitiv prin intermediul căruia utilizatorii casnici au început să acceseze internetul este reprezentat de aparatele de tip Smart TV, utilizate în 9% dintre gospodării.

Atunci când își aleg o conexiune la internet, principalul criteriu de care utilizatorii țin cont este cel financiar, pentru 66% dintre români fiind important prețul abonamentului, în timp ce 62% dintre ei sunt interesați de stabilitatea conexiunii, iar 48% de vitezele maxime de transfer oferite de furnizor.

ANCOM notează că pentru a identifica furnizorii de internet fix care răspund cel mai bine nevoilor proprii de comunicare, toți utilizatorii au la dispoziție două instrumente create de Autoritate, respectiv Veritel.ro, aplicația prin care pot compară toate tarifele de internet fix disponibile pe piață în acest moment, și Netograf.ro, site-ul unde pot măsură și compară vitezele de transfer ale tuturor furnizorilor de internet fix din România.

Studiul de piață despre utilizarea de acasă a serviciilor de internet fix în rândul populației României a fost realizat pentru ANCOM de Mercury Research și a fost folosit de Autoritate în analizele de piață derulate cu scopul de a evalua nivelul de concurență pe piață cu amănuntul a serviciilor de acces la internet în bandă largă la puncte fixe.

Cercetarea a fost realizată în perioada octombrie-noiembrie 2014, pe un eșantion de 1.469 de persoane care au și folosesc conexiune de internet acasă, reprezentativ la nivel național pentru populația cu vârstă de peste 16 ani. Marja de eroare este de ±2,6%, la un nivel de încredere de 95%.

Autor