Cel mai mare producător chinez de smartphone-uri estimează că va vinde 50.000 de telefoane în România de Sărbători
Huawei Device România estimează că va încheia anul cu vânzări însumând 200.000 unități și cu o cotă de piață de aproximativ 4,5%, în creștere față de anul trecut.
Smartphone-urile Huawei aflate în topul vânzărilor de pe piața locală sunt modelele Ascend Y530 și Ascend P7, primul din categoria entry, iar cel de-al doilea din cea high-end.
„Piața de smartphone-uri a crescut cu 70% anul acesta, iar noi odată cu ea. Suntem mândri ca românii ne-au acordat încrederea lor și credem că acest lucru se datorează strategiei noastre la nivel de companie: smartphone-uri de calitate, oricare ar fi bugetul consumatorului”, a declarat Sorina Măcărescu (foto), director divizia de terminale Huawei Romania.
În România se vor vinde până la sfârșitul anului 2,5 – 2,7 milioane de smartphone-uri, având în vedere că în primul semestru s-au vândut aproximativ 1 milion de unități, a declarat, pentru gândul, Alexandru Munteanu, Head of Telecom Division, Samsung Electronics România. Cea mai mare pondere în vânzările totale o au smartphone-urile cu prețuri de până în 200 euro.
Huawei a vândut, în cel de-al treilea trimestru al acestui an, la nivel global, aproape 16 milioane de smartphone-uri, potrivit firmei de cercetare a pieței Gartner.