Cine este noul șef al Telekom Romania
La Telekom România, prioritățile sale vor fi extinderea rețelelor FTTH și 3G/4G, precum și continuarea demersurilor pentru integrarea juridică a operațiunilor.
Miroslav Majoros va rămâne președintele Consiliului de Administrație al Slovak Telekom.
El a absolvit Facultatea de Electronică și Informatică din cadrul Universității Slovace de Tehnologie și a urmat programe educaționale de management la Harvard Business School și Stanford Graduate School of Business.
În perioada 1994 – 2002 Majoros a lucrat pentru IBM Slovacia, ajungând în poziția de director general, iar din 2000 până în 2002 a deținut această poziție atât pentru IBM Cehia, cât și pentru IBM Slovacia.
Din 2003 a fost președinte/CEO al Slovak Telekom și membru al Consiliului de Administrație. În 2005 a devenit președinte al Consiliului de Administrație al Slovak Telekom. A fost membru al Consiliului de Administrație al T-Mobile Slovensko din 2003, iar din vara anului 2009 până la 30 iunie 2010, a fost președinte al Consilului de Administrație. Din 1 iulie 2010, a deținut poziția de președinte al Consiliului de Administrație și CEO Slovak Telekom.
Germanul Nikolai Beckers a venit în România în aprilie 2013, de la T-Systems Franța. El s-a ocupat de integrarea operațională a foștilor operatori Cosmote și Romtelecom și a administrat trecerea grupului la brandul Telekom.