Comisia Europeană a acuzat Google de încălcarea reglementărilor antitrust pe piața UE
Comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager, a anunțat miercuri că Google este acuzată formal pentru încălcarea reglementărilor antitrust prin orientarea traficului competitorilor săi pentru favorizarea propriilor servicii.
„În cazul Google, sunt îngrijorată că a oferit un avantaj nedrept propriului serviciu de comparare a prețurilor, încălcând astfel reglementările antitrust ale UE. Google are acum oportunitatea să convingă Comisia că situația nu stă așa. În orice caz, dacă investigația a confirmat îngrijorările noastre, atunci Google va trebui să suporte consecințele legale și să-și schimbe modul în care își conduce afacerea în Europa”, a declarat comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager, într-un comunicat al CE.
Plângerea vizează căutarea de produse pe internet, Google fiind acuzată că a afectat afacerilor altor site-uri de cumpărături online, însă acuzațiile ar putea fi extinse și către alte domenii, potrivit Financial Times.
Google a confirmat marți acțiunea pe care Comisia Europeană o va întreprinde printr-un email adresat angajaților.
„Avem un caz foarte puternic, cu argumente bune în special în ceea ce privește serviciile mai bune oferite consumatorilor și creșterea competiției”, se arată în emailul intern, obținut de Financial Times.
Google va avea la dispoziție 10 săptămâni pentru a răspunde acuzațiilor aduse de CE și va avea posibilitatea să fie audiată, pentru a-și susține punctul de vedere.
Comisia poate impune amenzi de până la 10% din veniturile obținute de Google la nivel global și poate cere companiei să-și modifice practicile folosite în conducerea afacerilor.
Veniturile totale ale Google au crescut cu 18,9% în 2014, la 66 de miliarde de dolari față de 55,5 miliarde de dolari în 2013.
CE a inițiat investigația împotriva Google în urmă cu cinci ani, compania americană fiind aproape de încheierea unei înțelegeri anul trecut. Acordul a picat, în cele din urmă, din cauza opoziției Franței și Germaniei, precum și a unor grupuri media și telecom din Europa.
Google ar putea încerca în continuare să ajungă la un acord cu CE, inclusiv după acțiunea de miercuri a Comisiei, în condițiile în care instituția europeană va avea nevoie de cel puțin un an pentru a lua o decizie finală în acest caz.
Compania americană va ataca, cel mai probabil, o sentință nefavorabilă pronunțată împotriva sa, astfel că acest caz s-ar putea transforma într-un război purtat în instanțele judecătorești ale UE.
De asemenea, Vestager va anunța și inițierea unei investigații formale împotriva Google care vizează sistemul de operare Android pentru smartphone-uri, potrivti Financial Times.
Comisia va examina dacă Google impune condiții necompetitive producătorilor de telefoane inteligente, care favorizează, în cele din urmă, aplicațiile produse de compania americană, cum ar fi YouTube.
Google a respins orice acuzații pentru presupuse practici neconforme cu legislația europeană și a precizat că Android este o platformă deschisă, distribuită gratuit.