COMPUTEX 2013. Acer a lansat o tabletă de 8,1 inci și un smartphone de 5,7 inci
Acer a lansat, la deschiderea salonului de electronice Computex 2013, care are loc în Taiwan, o tabletă cu sistem de operare Windows 8, cu ecran cu diagonala de 8,1 inci (20,7 cm) și un smartphone Android, cu ecran de 5,7 inci (14,47 cm).
Tableta Iconia W3, care va debuta în magazine în această lună, are un ecran cu rezoluție de 1.280 x 800 pixeli, procesor Intel Atom, două camere (principală și frontală) de 2 megapixeli și capacitate de stocare internă de 32/64 GB (plus slot pentru card micro SD). Versiunea cu stocare de 32 GB costă 330 de euro, iar cea cu 64 GB – 380 de euro.
Smartphone-ul Liquid S1 dispune de un ecran cu rezoluție de 1.280 x 720 pixeli, procesor quad-core de 1,5 GHz, 1 GB memorie RAM, 8 GB capacitate de stocare internă (plus slot pentru card microSD) și rulează Android 4.2 „Jelly Bean”. Terminalul va fi disponibil în cel de-al treilea trimestru al acestui an la prețul de 350 de dolari.