Prima pagină » IT&C » Cum arată senzorul de amprente de pe iPhone 5S

Cum arată senzorul de amprente de pe iPhone 5S

Primele imagini cu ambalajul noului iPhone 5S, smartphone care va fi prezentat de Apple pe 10 septembrie, au apărut pe un site din China, numit C Technology.

Primele imagini cu ambalajul noului iPhone 5S, smartphone care va fi prezentat de Apple pe 10 septembrie, au apărut pe un site din China, numit C Technology.

Pe cutie apare și senzorul de citire de amprente cu care va fi echipat dispozitivul. Telefonul are un inel argintiu în jurul butonului de Home/Acasă.

Rolul senzorului este acela de a identifica proprietarul după amprentă. Astfel, doar acesta va putea accesa terminalul. Amprenta apare apoi pe ecran, iar dacă se potrivește, telefonul se deblochează.

iPhone 5S va fi disponibil în trei versiuni: alb, negru și auriu. Terminalul va avea un procesor mai rapid (cu circa 31% potrivit unor informații) și o cameră mai bună.

În cel de-al doilea trimestru al acestui an, piața globală a sistemelor de operare mobile a fost dominată autoritar de Android (Google), cu o cotă de aproape 80 la sută, mai exact 79,3%, potrivit firmei de cercetare a pieței IDC. Anul trecut, în aceeași perioadă, Android avea o cotă de piață de 69,1%. Locul doi pe piața sistemelor de operare mobile a fost ocupat, în perioada aprilie – iunie 2013, de iOS (Apple), cu o cotă de 13,2%, față de 16,6% anul trecut.

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele