Dacă ai BMW, stai departe de acest telefon lansat recent. Mașina îi „prăjește” o componentă importantă
Apple a recunoscut că iPhone 15 Pro și 15 Pro Max au probleme cu supraîncălzirea și au pus totul pe seama unui bug din sistemul de operare iOS 17.
Apple lucrează la remedierea situației, dar se confruntă cu o nouă problemă: încărcarea wireless ar putea deteriora modulul NFC (Near Field Communication).
Au fost înregistrate câteva cazuri izolate, dar problema nu poate fi ignorată.
Câțiva proprietari de iPhone 15 Pro și 15 Pro Max de pe forumurile MacRumors, precum și cei de pe X (Twitter) au raportat probleme cu Apple Pay. Când au mers să înlocuiască telefoanele mobile într-un Apple Store, angajații au sugerat că modulul NFC al dispozitivelor s-a defectat, scrie gsmarena.com.
Cei mai afectați ar fi proprietarii de BMW
În cele din urmă, utilizatorii au găsit o posibilă cauză – problemele au început după ce au folosit încărcarea wireless în automobilele lor BMW.
În unele cazuri, telefoanele au intrat în modul de recuperare a datelor. Și nu a fost vorba de un dispozitiv defect, ci, în cazul acestor telefoane, modulele NFC nu au mai funcționat, pur și simplu. Potrivit utilizatorilor, nu au avut această problemă cu modelele anterioare de iPhone.
Citește și: Începe producția de smartphone-uri în EUROPA. Țara, membră UE, aleasă pentru producție de marca faimoasă
Până acum, cei mai afectați sunt proprietarii de iPhone 15 Pro, care conduc un BMW, dar s-a plâns de aceeași problemă și un deținător de Toyota Supra 2023.
ArenaEV a realizat un test drive cu BMW i7 xDrive60 și smartphone-urile Android folosite în timpul testelor au „supraviețuit” cu brio.
Dispozitivele s-au încălzit în timpul încărcării, dar nu s-au defectat. Totuși, căldura nu ar fi cauza principală, deoarece iPhone 15 Pro Max s-a încălzit în timpul testelor celor de la gsmarena.com, dar nu au suferit deteriorări.
Dacă deții un iPhone 15 Pro sau 15 Pro Max și conduci un BMW, ai face bine să nu folosești încărcarea wireless, până când Apple și BMW nu vor găsi o soluție la această problemă.
Deocamdată, se pare că iPhone 15 și iPhone 15 Plus nu au aceste simptome, dar utilizatorii sunt sfătuiți să fie oricum precauți.
Sursa foto: youtube.com