Diablo III are un milion de jucători activi în fiecare zi

Publicat: 02 04. 2013, 14:10
Actualizat: 11 01. 2020, 19:52

În fiecare zi, un milion de persoane se joacă Diablo III, a anunțat Jay Wilson, fostul director responsabil cu jocul, la Game Developers Conference.

Mai mult, potrivit acestuia, în fiecare lună Diablo III are trei milioane de jucători activi, transmite Gamespot.com

Până acum, Blizzard Entertainment, dezvoltatorul jocului, a vândut 12 milioane de copii ale Diablo III. Circa 3,5 milioane de copii au fost vândute în primele 24 de ore de disponibilitate. Numărul va crește după ce vor fi lansate versiunile pentru consolele PlayStation 3 și PlayStation 4.

Diablo III a debutat în mai 2012 în Europa, cele două Americi, Coreea de Sud și Taiwan.

Jocul a fost criticat, printre altele, pentru faptul că necesită tot timpul o conexiune la internet, însă s-a bucurat în general de o bună recepție în presa de specialitate.